Germania - istoria "primelor iubiri"

Parteneriatele politice seamănă puţin cu relaţiile de cuplu: cu timpul, afecţiunea reciprocă sporeşte, dar nici gelozia, sensibilităţile sau obligaţiile nu lipsesc. După cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul mult doritei reconcilieri franco-germane, atenţia germanilor s-a îndreptat, în mod tradiţional, către vecinii francezi.

Lăsând la o parte interesele de partid, cancelarul social-democrat Helmut Schmidt şi preşedintele Giscard d`Estaing au continuat tradiţia devotamentului reciproc după ce Konrad Adenauer şi Charles de Gaulle îşi strânseseră mâinile prieteneşte. La rândul lor, cancelarul creştin-democrat Helmut Kohl şi preşedintele socialist Francois Mitterand au fost, ani la rând, nedespărţiţi.

În 1998 însă a avut loc o schimbare: cancelarul de la acea vreme, Gerhard Schröder, a efectuat prima sa vizită oficială la Londra, nu la Paris. Presa germană vorbea atunci despre intenţiile de consolidare a relaţiilor cu Anglia. Executivul francez şi preşedintele Jaques Chirac s-au încruntat la unison: Franţa părea a nu mai fi preferata. În presa franceză, Jaques Chirac pleda pentru un "nou impuls" privind reîmprospătarea relaţiilor bilaterale franco-germane.

"Este vorba mai puţin despre încrederea cancelarului sau a preşedintelui Germaniei în prietenia cu Franţa. Nerespectarea ritualului îi stupefiază pe partenerii francezi. O primă vizită oficială este un eveniment unic", afirmă Stefan Seidendorf de la Institutul Germano-Francez.

Astfel, prima deplasare oficială a unui şef de guvern echivalează cu o declaraţie de dragoste. Succesiunea vizitelor efectuate ulterior marchează ordinea preferinţelor şi viitoarea sa orientare în plan politic. Tocmai de aceea prima vizită este atât de importantă, iar decizia fostului cancelar Schröder a fost văzută ca un afront.

Dar şi delegaţiile preşedintelui federal indică tendinţele politicii sale. Tradiţional, prima vizită are loc într-o ţară vecină, de regulă în Franţa, dar şi în Austria, Olanda, Polonia, Cehia sau Belgia. În ultimii ani, şefii de stat de la Palatul Bellevue au ales Polonia.

Necesitate istorică şi personală

Polonia este ţara care a fost invadată de trupele germane la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, ţara în care naziştii şi-au construit lagăre de concentrare şi în care civilii au fost prigoniţi sau ucişi cu sânge rece. Fostul preşedinte Richard von Weikzsäcker, care în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale a luptat pe frontul de est, mărturisea că a intrat în politică "din cauza Poloniei". Polonia a fost ţara pe care Germania nazistă a rănit-o cel mai mult. "De aceea, pentru mine şi pentru generaţia mea, reconcilierea cu Polonia reprezintă principala prioritate", declara von Weikzsäcker.

Cu toate acestea, atât von Weikzsäcker cât şi predecesorii săi au călătorit mai întâi la Paris. Primul care a inaugurat seria vizitelor oficiale la Varşovia a fost Horst Köhler (2004). Cinci ani mai târziu, la preluarea celui de-al doilea mandat în fruntea statulului, preşedintele Köhler alegea Franţa. Noul şef de stat, Joachim Gauck, a optat pentru Polonia.

Pentru Köhler şi Gauck ,călătoria la Varşovia reprezintă o necesitate personală şi istorică. Köhler a venit pe lume în 1943 în localitatea poloneză Skierbieszów. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii i-au alungat pe ţăranii polonezi de pe pământurile lor pentru a-i înlocui cu etnici germani din sud-estul Europei, printre care şi familia Köhler.

Originar din fosta RDG, Joachim Gauck a trăit într-un sistem de care polonezii nu sunt străini. Vizita sa oficială la Varşovia se doreşte a fi un omagiu adus celor care în anii ´80 au luptat pentru independenţa Poloniei. Înaintea confirmării sale oficiale în fruntea statului, Gauck anunţase în cadrul unei prelegeri la Universitatea Lodz că relaţia cu Polonia se va afla în centrul preocupărilor sale.

"În politica externă a Germaniei, trecutul şi reconcilierea cu Polonia au jucat un rol central după încheierea războiului", spune Prof. Dieter Bingen de la Institutul germano-polonez. Dar în prezent mai sunt şi alte aspecte importante, adaugă Bingen: "Polonia deţine un rol-cheie în UE. În anumite chestiuni, politica Berlinului este mai apropiată de cea a Varşoviei decât de Franţa. Mă refer aici în mod deosebit la relaţiile cu ţările din est".

În ultimii ani şi primele vizite oficiale ale şefilor de stat şi de guvern polonezi au fost la Berlin. "Odată cu schimbarea sistemului, a apărut şi posibilitatea parteneriatelor - lucru imposibil de realizat înainte de ´89", adaugă Prof. Bingen. Din dorinţa de a repara greşelile trecutului şi de a-şi recâştiga vecinii, Germania a antrenat Franţa şi Polonia în acest triunghi amoros politic.

În anii trecuţi, cancelarul şi preşedintele federal par să-şi fi împărţit primele lor vizite oficiale: Angela Merkel a fost în Franţa, iar preşedinţii în Polonia - cu excepţia lui Christian Wulff care a ales tot Franţa. În opinia lui Stefan Seidendorf, strategia n-a fost deloc greşită: "Preşedintele deţine funcţia supremă în stat. Vizita sa în Polonia subliniază importanţa relaţiilor cu această ţară". În acelaşi timp, guvernul francez ştie că beneficiază de toată atenţia din partea cancelariei germane - a cărei putere se găseşte în mâinile doamnei Merkel.