Sărbători neobişnuite de Paşti

Vârstnicilor şi celor cu un sistem imunitar slăbit, care suferă de boli grave, li se recomandă în aceste zile să evite cu stricteţe contactul cu alte persoane – de teama de a nu se infecta cu coronavirus. Copiii nu-şi mai vizitează părinţii în vârstă. Mulţi îi ajută cu cumpărăturile, dar le lasă în faţa uşii. Buncii nu-şi mai văd nepoţii. Şi, din aceleaşi motive de precauţie, nici cu cei de aceeaşi vârstă nu se mai întâlnesc pentru a mai sta de vorbă. O singurătate care poate deveni foarte apăsătoare.

Extrem de greu în aceste zile este pentru persoanele aflate în spital, indiferent dacă suferă de COVID-19 sau de o altă boală şi care în astfel de momente dificile nu au voie să primească vizita celor apropiaţi. Dacă stadiul bolii nu e foarte grav, pacienţii au măcar posibilitatea de a vorbi la telefon cu cei dragi sau chiar să-i vadă printr-o aplicaţie pe telefonul mobil.

Cea mai grea este însă situaţia celor aflaţi pe patul morţii – pentru ei, dar în egală măsură pentru rude şi prietenii apropiaţi, care nu-şi mai pot lua rămas bun, care nu le mai pot strâge pentru ultimă data mâna muribunzilor înainte ca aceştia să-şi dea duhul. Cine ar fi crezut!?

“Cine ar fi crezut că vom ajunge aici?”, îmi spunea cu amărăciune deunăzi socrul meu, în vârstă de 84 de ani, vorbind despre ameninţarea COVID-19 şi apropiatele sărbători pascale. “E foarte, foarte trist. Extrem de trist!”, a adăugat el. Ca om credincios, îi lipseşte mersul duminică de duminică la biserică şi cu atât mai mult acum, în Săptămâna Patimilor. Urmăreşte slujbele transmise la radio, la televizor sau, cu ajutorul nostru, pe cele publicate online. Ceea ce îl întristează însă cel mai tare e că nu mai există săptămânalele întâlniri cu familia, la care participă de regulă şi nepoţii şi mai ales tradiţionala reuniune a întregii familii de Paşti.

Socrul meu, care, copil fiind, a trăit şi experinţa războiului, îmi povesteşte des despre cum a fost atunci sau în perioada care a urmat celei de-a doua conflagraţii mondiale. “Ştii, îmi mărturiseşte el, acum e într-un fel mai rău decât în ultimii ani de război. Şi atunci trăiam cu teamă, dar nu erau interzise contactele sociale. Eram împreună, fizic, în acele momente grele. Distanţarea socială din prezent e chinuitoare”.

Deja de câteva săptămâni nu şi-a văzut fiica. Cumnata mea e medic şi lucrează într-un mare spital din Düsseldorf, unde, evident, există şi cazuri de coronavirus. De teamă să nu-l contamineze, ea a decis să nu-şi viziteze tatăl o vreme. E greu şi pentru unul şi pentru celălalt.

Bisericile din Germania – cea Catolică şi cea Protestantă – au găsit o cale de a păstra deschis dialogul cu enoriaşii pe timpul pandemiei, când lăcaşurile de cult rămân închise, oferind slujbe religioase celor interesaţi sub o formă până acum neobişnuită şi desigur suport în aceste momente grele. Majoritatea bisericilor filmează predica şi cântecele religioase, pentru a le posta apoi pe pagina de internet a comunităţii. Biserica Evanghelică din Hünger, în vestul Germaniei, a ales încă o metodă pentru persoanele, de regulă vârstnice, care nu au internet. Acestea vor găsi în cutia lor poştală un CD audio cu înregistrarea slujbei religioase.

Soţul meu este organist. Şi pentru el situaţia este foarte neobişnuită în aceste zile. Şi tristă, în acelaşi timp: “În Săptămâna Patimilor am înregistrat în avans mai multe slujbe: cea din Joia Mare, din Vinerea Mare şi din Duminica Paştelui. La înregistrare suntem extrem de puţine persoane prezente – uneori doar eu şi pastorul. E o atmosferă foarte ciudată, pentru că o slujbă implică şi o interacţiune cu credincioşii din biserică. O mare problemă sunt însă înmormântările. La mijlocul lunii martie am mai cântat pentru ultima oară în capela cimitirului, cortegiul funerar rămânând afară. Acum nu mai sunt premise decât puţine persoane la o înmormântare. În Solingen, de exemplu, numărul lor e limitat la zece, în Köln la numai două dintre rude.”