1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania va ajuta Rusia să distrugă un stoc de arme chimice

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu21 iunie 2008

Oraşul rusesc Prochep găzduieşte un depozit imens de arme chimice, unele dintre ele vechi de câteva decenii. Pentru că mutarea lor este prea periculoasă, Germania construieşte o instalaţie în zonă pentru a le distruge.

https://p.dw.com/p/ENyV
Gorny: Una din facilităţile ruseşti de distrugere a armelor chimiceImagine: picture-alliance/ dpa

Preţul plătit de omenire datorită utilizării armelor chimice a fost documentat îndeajuns în Primul Război Mondial, în conflictul din Vietnam sau cel din Irak. Astfel că armele chimice au fost interzise în 1997, când a intrat în vigoare Convenţia multilaterală privind Armele Chimice. Documentul prevede termene stricte pentru distrugerea arsenalelor existente, iar 2012 se apropie vertiginos pentru state ca Rusia, care a demarat construcţia unei instalaţii de distrugere a acestor arme.

"Ne bazăm pe ajutorul Germaniei"

Până în primăvara lui 2009, aproximativ 7500 de tone de gaze toxice, precum Sarin, Soman sau Vx, vor fi fost distruse în oraşul Prochep din vestul Rusiei. Iar instalaţia este doar una din totalul de şapte necesar Federaţiei pentru a dezafecta cel mai mare arsenal de arme chimice din lume. 40.000 de tone de substanţe chimice si armament trebuie distruse, un sfert din obiectiv a fost deja îndeplinit, afirmă Vaery Kapashin, şeful directoratului care supervizează respectarea prevederilor Convenţiei.

Instalaţia din Prochep este construită de o firmă germană şi parţial finanţată de cabinetul de la Berlin în cotă de 140 milioane EUR. Oficiul federal german pentru tehnologie militară şi achiziţii, care a ajutat Rusia de-a lungul anilor în ceea ce priveşte dezarmarea chimică, va acorda de asemenea asistenţă tehnică pe parcursul întregului proces.

Vernichtung von Chemiewaffen
Anniston, Alabama: Instalaţie americană de incinerareImagine: AP

Adevăratul progres în dezafectarea arsenalelor chimice a venit în 2002, la un summit G9 găzduit de Canada. Atunci, liderii celor mai puternice 8 state ale lumii au căzut de acord să formeze un parteneriat global împotriva proliferării armelor de distrugere în masă. Iar pentru a realiza acest deziderat, 20 miliarde USD vor fi investiţi în procesul de distrugere a armelor chimice, a submarinelor nucleare şi a materialelor de fisiune atomară.

Teamă de proteste publice

Rusia a căutat să distrugă arsenalul său chimic la locurile de depozitare, având în vedere că transportul acestuia este extrem de periculos, a declarat Stephan Robinson de la Organizaţia Crucea Verde. Unele din cele mai vechi arme datează de circa şase decenii, a spus Robinson.

Crucea verde este foarte activă în Rusia cu birouri regionale amplasate în regiunile în care se produceau armele chimice şi joacă un rol de mediator între autorităţi şi populaţia din regiune. Nu de alta, dar oamenii nu s-au arătat prea fericiţi la aflarea veştii că lângă casele lor sunt depozitate arme de acest tip. Cu fonduri de 1,5 milioane EUR anual venite de la ţările occidentale, Crucea Verde "încearcă să creeze o atmosferă în care distrugerea armamentului să fie posibilă". "Fără susţinerea comunităţilor, riscul ca investiţii de miliarde să nu poată deveni opeaţionale datorită protestelor este prea mare", a adăugat Robinson.

Distrugere cu succes?

În timp ce statele lumii nu par dispuse să renunţe la armele nucleare, disponibilitatea de a se debarasa de cele chimice este aparent mult mai mare. "Odată cu apariţia bombei atomice, armele chimice au devenit practic inutile şi oricum demodate", explică Robinson.

Cu toate acestea, unele ţări refuză să adere la Convenţia multilaterală. Egiptul, Siria şi Israelul sunt exemple în acest sens, deşi unele urme de spaţiu de negociere încep să se profileze. Per total însă, comunitatea internaţională este mulţumită de progresele Orientului Mijlociu în acest sens.