Germania şi neutralizarea industrială a Iranului

Cei germani mai alocă spaţii importante unui verdict cu un notabil impact asupra largilor segmente ale imigranţilor musulmani din vest. E vorba de sentinţa curţii federale de justiţie ce respinge revendicarea unui elev de religie islamică de la o şcoală berlineză de a i se aloca timp de rugăciune în timpul orelor de curs.

În materie de încălcări flagrante ale dreptului internaţional părea că regimul iranian şi-a făcut de mult plinul. Cu trei decenii în urmă, fundamentaliştii islamici persani luau cu asalt ambasada americană de la Teheran şi luau zeci de diplomaţi ostateci, chinuindu-i timp de 444 de zile. Stuttgarter Nachrichten aminteşte de acest episod.

Îl menţionează şi alţi observatori. Fiindcă mai nou, regimul mullahilor, care nutreşte ambiţii nucleare, neagă Holocaustul şi reclamă un nou genocid, cerând ştergerea de pe hartă a statului evreu, a recidivat.

Pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, energica reacţie britanică era lesne de anticipat, devreme ce o asemenea acţiune „nu putea avea loc fără aprobarea regimului ori măcar fără toleranţa manifestată de acesta. Iar protecţia unei reprezentanţe diplomatice este o datorie sacrosanctă din unghiul dreptului internaţional, care le permite chiar şi unei ţări aflate în conflict să întreţină raporturi de o minimă civilizaţie”.

În ce priveşte reacţia statului german, ziarul berlinez Die Welt şi-o doreşte mai fermă. Ministerul german de externe, scrie ziarul, „şi-a exprimat dezgustul şi şi-a retras ambasadorul de la Teheran. Ar fi mai important însă ca acele întreprinderi germane care continuă să menţină în viaţă industria iraniană să fie determinate să-şi asume consecinţele. Germania se află în posesia cheii tehnice prin care Iranul poate fi paralizat”.

Or, în chestiunea iraniană Germania s-a plasat comod, undeva între asprele critici americane, britanice şi franceze, pe de o parte, şi îngăduinţa excesivă a Rusiei şi Chinei comuniste pe de alta, mai regretă ziarul, cerând guvernului berlinez să pună capăt pendulărilor sale şi să ia ferm poziţie. Guvernul german, scrie ziarul textual, „are acum datoria să facă lucrul care-i cade cel mai greu, şi-anume să clarifice de partea cui este”.

Dar scuze pentru prelungirea pasivităţii se găsesc uşor. Schwaebische Zeitung bunăoară crede că o reacţie fermă a occidentului n-ar fi suficientă şi că ar trebui convinşi ruşii, chinezii şi indienii să se alăture liniei dure a occidentalilor şi să renunţe la importurile de petrol iranian.

În fine, unii analişti situează luarea cu asalt a ambasadei britanice în contextul revoluţiilor arabe, ca manevră a regimului de la Teheran menită să distragă atenţia de la mişcările pentru democraţie din regiune. Ar fi vorba, crede Reutlinger General-Anzeiger, de o manevră prea ieftină pentru a-i putea convinge pe iranieni. În ce-l priveşte, preşedintele Ahmadinejad e alarmat de soarta prietenului său sirian, Assad, care, odată înlăturat de la putere, ar putea prefigura şi debarcarea liderilor de la Teheran.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident