Globalizarea strâmbă: America şi China la timona planetei albastre?

Planeta albastră rătăceşte în căutarea polului ei nord. Afectată de cea mai gravă recesiune din ultima jumătate de veac, de slăbiciunea endemică a puterilor occidentale şi de ascensiunea extremismului islamist care i-a schimbat faţa şi direcţia la 11 septembrie 2001, lumea globalizată pare mai debusolată decât oricând.

Accesul la putere al lui Barack Obama, aşteptat şi salutat de mulţi ca indiciu nu doar al unei ample schimbări ci şi al unei apropiate izbăviri de tip mesianic, n-a îndreptat lucrurile câtuşi de puţin. Dimpotrivă, le-a încurcat încă şi mai rău.

Deşi, în plan economic, recesiunea dă semne de mare oboseală, părând a fi cu un picior în groapă, moralmente, lumea e departe de a se fi redresat. Democraţiile de tip occidental, ieşite victorioase din războiul rece şi confruntarea cu imperiul comunist, nu şi-au regăsit busola.

Degringolada valorilor s-a perpetuat. Relativismul cultural al elitelor apusene s-a accentuat. În consecinţă, ideea libertăţii şi cea a expresiei ei politice, democraţia, au continuat să pălească în ciuda tuturor declaraţiilor contrare ale fruntaşilor occidentali.

În aceste condiţii nu e de mirare că în mediile academice americane a început să se vehiculeze în ultimii trei ani ideea unui „G-2”, respectiv a unei viitoare conduceri a lumii într-un tandem sino-american.

Mai nou, ambasadorul Chinei la Tokio şi-a manifestat reţinerea faţă de această propunere a intelectualilor de stânga de peste ocean. „China nu favorizează” proiectul trecerii ei, împreună cu SUA, la cârma afacerilor globale, a spus diplomatul chinez.

Ideea fusese avansată iniţial de fostul consilier pentru probleme de securitate al preşedintelui Jimmy Carter, Zbygniew Brzezinski, bucurându-se de tot mai multă popularitate după ce la summitul G-20, derulat în aprilie la Londra, preşedintele Obama şi omologul său chinez Hu Jintao au convenit să-şi lanseze „dialogul strategic anual” şi să-şi intensifice relaţiile în toate domeniile.

Mai realist decât mulţi politologi americani, diplomatul chinez a subliniat însă, la Tokio, faptul că ţara sa nu dispune de capacitatea de a controla una din cele două emisfere ale lumii, China fiind „încă o ţară în curs de dezvoltare” care se confruntă „cu serioase dificultăţi interne în evoluţia ei socială şi economică”.

Diplomatul Beijingul a pus degetul pe rană, subliniind că, de vreme ce grupul G-7 nu este în stare să rezolve problemele lumii, e cu totul nerealist să se creadă că ele ar putea fi soluţionate de doar două ţări. Ambasadorul Chinei în Japonia a adăugat că Beijingul favorizează în schimb democratizarea relaţiilor internaţionale.

Această ultimă afirmaţie merită toată atenţia. În context, se pune întrebarea cum oare vrea China comunistă să promoveze democratizarea raporturilor internaţionale, câtă vreme regimul de la Beijing continuă să gireze un sistem care, departe de a fi democratic, pare în cel mai bun caz unul sclavagist.

În mod paradoxal, China pare să fi sesizat absurditatea propunerii lui Brzezinski. Frapant e că, spre deosebire de birocraţii chinezi, super-sofisticaţii corifei ai stângii din Statele Unite n-au înţeles cât de monstruoasă e ideea cooptării unui regim totalitar la gestionarea afacerilor globale.

Ideea vehiculată de fostul consilier al lui Carter şi popularitatea ei documentează tocmai dezagregarea etică şi intelectuală a unei stângi americane lovită de cecitate şi măcinată de îndoieli imense privind propria ei legitimitate şi consistenţa valorilor pentru care, multă vreme, a militat.

În fapt, dincolo de aspectele ei strict economice şi comerciale, globalizarea e un fenomen al deschiderii – expresia irepresibilei nevoi umane de transcendere a limitelor şi a frontierelor.

A ignora dimensiunea libertăţii în acest domeniu e o probă de obtuzitate ce demonstrează cât de gravă e rătăcirea boierilor minţii din emisfera apuseană.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Cristian Ştefănescu