"Grădinăritul e terapie. Şi ne mai oferă şi legume"

O foarte bună parte din ceea ce ne place ca adulţi, fie că e vorba de alimente, de gust în general, de mirosuri, chiar şi forme sau culori, ca să nu mai vorbim de sunete, de muzică, deci tot ce percepem prin intermediul simţurilor, îşi are seva în anii copilăriei. Bineînţeles că de-a lungul vieţii se adaugă la acest bagaj de amintiri şi alte experienţe, alte lucruri care ne-au impresionat, de pildă în timpul unei călătorii într-un spaţiu exotic, al unei plimbări prin pădure după ploaie sau pe o pajişte proaspăt cosită. Parfumul tufelor de caprifoi sau iasomie, al teilor în floare, al unui câmp cu căpşuni sau al căpiţelor de fân. Sau al roşiilor coapte, tocmai rupte din vrej.

Iubesc roşiile dintotdeauna. Şi ceapa. Dar asta-i altă poveste. Fără îndoială şi pentru că am crescut cu ele. Cu gustul inconfundabil al roşiilor mari cărnoase şi zemoase, proaspăt culese, păstrând încă o bună vreme căldura razelor de soare şi puternicul parfum pe care şi astăzi îl simt cu ochii minţii. Ori de câte ori călătoresc prin lume, îmi tresaltă inima de bucurie când regăsesc parfumul şi gustul tomatelor copilăriei, dar şi când descopăr soiuri noi. De pildă în Franţa. Acolo am descoperit în piaţa din Cabourg tomatele Ananas. Le cultiva ecologic o simpatică bătrânică în grădina ei din Normandia. De atunci le cultiv şi eu din seminţele păstrate. În cantităţi mici desigur, lipsindu-mi condiţiile necesare, mai precis câteva fire pe an. Dar le îngrijesc cu mare drag şi urmăresc pas cu pas cum cresc. De la sămânţă la răsad şi de la răsad până la fructul copt. Am fost întotdeauna fascinată să văd cum dintr-o sămânţă, uneori abia vizibilă cu ochiul liber, creşte o plantă viguroasă roditoare. Cu timpul am învăţat câte ceva legat de cultivarea tomatelor din cărţi şi pot, după câte roşii am mâncat deja la viaţa mea, să deosebesc, în piaţă, o roşie bună la gust de una fadă. Nu mă prea înşel niciodată şi rezist asigurărilor unora dintre vânzători, care încearcă să-mi vândă marfă proastă.

E limpede cât m-am bucurat să văd aşa o bogăţie de soiuri de roşii şi să întâlnesc oameni care au făcut o pasiune... pentru roşii. Oameni care îşi dedică enorm de mult timp, energie, muncă tomatelor. Şi bani. Mulţi bani. Pentru că toţi pasionaţii de roşii, pe care i-am întâlnit la "Festivalul tomatelor şi al biodiversităţii", desfăşurat la Muzeul Astra din Sibiu, sunt colecţionari de seminţe şi cultivatori de roşii în timpul liber, o fac doar ca hobby. Şi nu cultivă 2-3 soiuri, ci sute.

"Anul acesta am cultivat peste 300 de soiuri, anul trecut chiar peste 500", îmi povesteşte Rodica Meiroşu din Săhăteni, judeţul Buzău, care, împreună cu alţi iubitori de tomate, a înfiinţat şi coordonează grupul "Seminţe cu suflet". Acest grup numeros de "pasionaţi reuniţi în jurul unor valori comune", se doreşte a fi "un spaţiu al prieteniei, destinat asigurării existenţei și distribuirii gratuite a seminţelor reproductibile şi a plantelor curate şi sănatoase, pentru perpetuarea soiurilor de calitate şi apărarea biodiversității, dar şi plantelor din grădina noastră, a informaţiilor despre agricultura ecologică sub toate formele şi despre plantele care ne înconjoară".

"Seminţe cu suflet" organizează evenimente pe această temă în ţară, cum s-a întâmplat şi cu Festivalul tomatelor de la Sibiu. "Au dispărut foarte multe soiuri vechi româneşti, pe care le cultivau părinţii şi bunicii noştri. Mulţi preferă astăzi să cumpere hibrizi, răsaduri şi să nu producă singuri", explică Rodica Meiroşu de ce se angajează atât de puternic pe acest tărâm. "Trebuie să păstrăm tezaurul vegetal românesc!", este deviza. Şi de aceea sunt oferite seminţe, gratuit, celor interesaţi, care, adaugă ea, "au totuşi datoria de a le da, la rândul lor, mai departe". De la ea am mai aflat că la nivel global au fost identificate în jur de 40.000 de soiuri de roşii. Pasiunea pentru tomate o are din copilărie. Ca de altfel şi soţii Ana şi Neculai Gheorghiu din Roman, judeţul Neamţ, pe care i-am întâlnit tot la Muzeul Astra din Sibiu.

"Anul acesta am cultivat 120 de soiuri şi avem o colecţie de aproximativ 300 de soiuri de tomate", aflu de la Neculai Gheorghiu. Împreună cu soţia sa a clădit, la propriu şi la figurat, "Casa Tomatelor". "Ne sculăm la cinci dimineaţa şi ne ocupăm de roşii până plecăm la serviciu, iar când ne întoarcem ne îngrijim iar de roşii. Când se întunecă, intrăm şi noi în casă". Din roşii n-ar putea trăi, "nici nu vă imaginaţi cât de costisitor e acest hobby. Numai materialele pentru solar au costat o grămadă",  povestesc cei doi, el electromecanic, ea asistentă medicală. Iar munca nu e doar una de sezon. În timpul iernii "se pregăteşte solarul, se face dezinfecţia solului, însămânţările încep la mijlocul lunii februarie, iar răsadurile se plantează după 20 aprilie". Şi asta an de an. "Copilul cel mare a plecat, acum tomatele sunt copiii noştri", povesteşte Ana râzând. Şi băiatul lor, care lucrează între timp ca IT-ist, iubeşte roşiile şi avea, pe timpul facultăţii, roşii pe balcon, în ghiveci. 

Cât de importante sunt solul şi clima? "Foarte importante", răspunde cultivatorul pasionat de roşii, adăugând: "Sera a devenit necesară, după ce am pierdut recolte din cauza climei. Efectele schimbărilor climatice se fac bine simţite. În ultimii 5-6 ani au tot fost perioade fie lungi de ploi, fie de secetă, ceea ce afectează culturile". 

Între colecţionarii de soiuri de tomate nu există concurenţă. Dimpotrivă. Îşi dau sfaturi, fac schimb de seminţe, colaborează, se susţin. Aşa de pildă "Casa Tomatelor" şi "Ferma Ursu" din Bogdăniţa, judeţul Vaslui. "Avem şi avantajul că locuim relativ aproape iar prietenii de la Ferma Ursu sunt tineri agronomi, aşadar experţi în domeniu", menţionează familia Gheorghiu. 

George Cartiş de lângă Oradea, care cultivă numeroase soiuri de roşii din 2016, este fascinat de istoria multora dintre tomate. "După o călătorie prin Europa am revenit acasă şi am drag de pământ", mi-a mărturisit el. Are soiuri de roşii din toată lumea, dar e mândru că a putut salva de la mama sa, care la rândul ei le are de la bunica, două soiuri vechi româneşti de roşii şi 11 de fasole.

De la soţii Ileana şi Cătălin Nicola din apropiere de Craiova am aflat că dintre cele peste 300 de soiuri de tomate pe care le cultivă, mai mult de jumătate sunt româneşti. Bineînţeles, ca şi la ceilalţi expozanţi reuniţi în Dumbrava Sibiului, roşiile sunt "netratate, fără nicun fel de chimicale". 

Printre cultivatorii de roşii am întâlnit şi alţi pasionaţi - de cânepă, de exemplu. De la Mihaela Sima din Suceava am aflat câte proprietăţi şi utilizări are cânepa, nu doar pentru fibrele folosite în industria textilă, în alimentaţie sub formă de ulei sau seminţe, bogate în acizii graşi Omega 3-6-9, în cosmetică, dar şi pentru îmbunătăţirea solului. "Cultivăm cânepă din 2012 şi anul trecut am obţinut omologarea unui soi românesc: Mara 21."

Şi l-am mai întâlnit şi pe Dumitru Dragomir din Buzău, un mare iubitor de trandafiri, care îşi dedică timpul liber acestei pasiuni de peste zece ani, având în prezent cultivate în jur de 400 de soiuri cu cele mai diferite culori, forme, parfumuri. 

Revenind la standurile cu roşii, am fost curioasă să aflu şi care sunt soiurile preferate ale cultivatorilor pasionaţi şi cât consumă din roadele muncii lor. "Îmi plac multe soiuri foarte mult, de pildă, cel numit Portocalie de Corbeanca. Mănânc în medie zilnic, în sezon, cam 3 kilograme de roşii", mărturiseşte Neculai Gheorghiu. Singur sau împreună cu soţia? - îl întreb mirată. "Singur. Soţia consumă între o jumătate şi un kilogram de roşii pe zi". Asta da pasiune! "Grădinăritul e terapie. Şi ne mai oferă şi legume", conchide râzând Neculai Gheorghiu, bucuros că, peste nu mult timp, în perioada 27-28 august, va participa la Festivalul tomatelor de la Bruxelles, pentru prima dată la un eveniment în afara României. 

Cei interesaţi şi iubitori de roşii pot vizita şi festival tomatelor, care va avea loc chiar mai devreme, pe 20 august la Biblioteca George Barițiu din Braşov.