Groparul democraţiei

Situaţia nu este încă foarte gravă. Ar fi mai degrabă vorba de o mare indispoziţie, de o neplăcere… Care însă, dacă nu va fi luată în serios s-ar putea transforma într-o nenorocire.

Din Finlanda pînă în Franţa, din Ungaria pînă în Olanda, din Italia pînă în Grecia, pînă şi bătrînele democraţii riscă să sucombe tentaţiilor populiste. Spiritele lucide presimt primejdia, scrutează cauzele şi încearcă să propună remediile. Un întreg ciclu de eseuri şi prelegeri despre virtuţile şi slăbiciunile democraţiei, a publicat cotidianul elveţian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. În ţara cantoanelor, în care democraţia directă şi participativă are o îndelungată tradiţie, grija faţă de păstrarea integrităţii acestui sistem este sporită de teama ca virusul populismului, care a afectat fie şi în proporţii reduse, unele ţări europene vecine, să nu teacă nici Alpii, nici Rhonul şi nici Rinul. Din fericire, recentele alegeri parlamentare din Germania, extrem de vigilentă, datorită experienţei ei istorice, faţă de tot ceea ce periclitează starea de sănătate a democraţiei, au demonstrat o solidă imunitate la „maladiile democraţiei”, între care ar figura şi absenteismul la urne. În ajunul scrutinului, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG publica o dezbatere pe marginea mai multor studii de politologie, recent apărute, abordînd aspecte ale democraţiei participative precum şi fragilizarea democraţiei în vremuri de criză. Derapajele populiste din Franţa, victoria partidului Frontul Naţional în departamentul Var, declaraţiile xenofobe ale ministrului de interne Valls, probează cu suficientă claritate cît de uşor îşi croieşte drum extremismul şi populismul chiar în ţara istoricului slogan „Libertate, Egalitate,Fraternitate”.

La scurtă vreme după neplăcutele evenimente din Hexagon, cotidianul DIE WELT publică sub semnătura bine cunoscutului scriitor olandez Leon de Winter un eseu remarcabil pornind de la ideea, aparent eretică, potrivit căreia ar fi o iluzie să ne imaginăm că politica se poate face fără „populism”. De la democraţia antică şi pînă la cea din zilele noastre, populismul, în doze variabile, este un ingredient inevitabil în formula politicii. El îşi trage puterile din rezervorul de nemulţumire al populaţiei, crede de Winter. Iar forma actuală a populismului în Europa ar fi expresia temerii multora că bogăţia şi mijloacele de care statul asistenţial dispune ar fi aruncate pe fereastră de clasa politică. Şi anume, ar fi distribuite ţărilor în curs de dezvoltare sau imigranţilor, ar finanţa proiecte de prestigiu ale căror costuri cresc exorbitant în raport cu evaluările iniţiale, ar consolida privilegiile aleşilor poporului.

De Winter caută rădăcinile răului ceva mai adînc şi avansează ideea că actualele forme ale populismului ar fi o reacţie la anumite forme ale democraţiei reprezentative care riscă în zilele noastre să piară tocmai din pricina propriului ei succes.

Olanda, unde scriitorul trăieşte, ar oferi un exemplu în acest sens. Autorul eseului merge şi mai departe şi opinează că partidele populiste actuale nu ar fi doar expresia nemulţumirii europenilor faţă de politica UE, faţă de cea a guvernelor naţionale. Aceste tendinţe şi partide populiste ar fi indicatorii unui sfîrşit de eră: cea a democraţiei reprezentative. În secolul al XXI-lea cetăţenii sunt în marea lor majoritate bine informaţi şi cultivaţi, apţi să-şi exprime punctul de vedere şi opţiunile politice. De Winter are impresia că este doar o chestiune de timp pînă cînd pe continent se vor institui forme ale democraţiei directe. El mai crede că actualele instituţii şi organisme politice nu vor încuraja iniţial această tendinţă, care ar slăbi mecanismele reprezentative. Simpatia resimţită de unii alegători faţă de programele şi liderii populişti ar fi - crede scriitorul olandez - expresia unei carenţe de răspundere politică directă a cetăţeanului care nu mai are încredere în politicienii care-l reprezintă.

Bruxelles-ul oferă un grăitor exemplu. Dramatica pierdere a popularităţii a UE se datorează şi unor politicieni anonimi care adoptă legi cu bătaie lungă. Faptul că cetăţeanul nu-şi mai poate exprima el însuşi doleanţele şi interesele generează frustrări. În ţările bogate şi foarte dezvoltate din UE, actualmente cetăţenii sunt cu mult mai nemulţumiţi decît în urmă cu 20 de ani.

Pledoaria indirectă a lui Leon de Winter este în favoarea unei democraţii directe, participative în Europa. Ea ar putea contracara populismul.

Ceea ce autorul eseului trece cu vederea sunt riscurile pe care şi aceste forme ale democraţiei le prezintă. În Statele Unite ale Americii, unde democraţia directă are o îndelungată tradiţie, anumite cercuri academice şi intelectuale nu pregetă să atragă atenţia şi asupra secvenţelor dificile ale ariilor politice atunci cînd ele sunt cîntate doar de vocea poporului.