1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Gropile comune şi trecutul Afganistanului

Sabina Matthay / Alexandra Sora 21 aprilie 2008

În Afganistan a fost descoperită o groapă comună cu 100 de cadavre. Nu se ştie cine sunt victimele sau de ce au fost comise aceste crime.

https://p.dw.com/p/DlZU
Preşedintele Afganistanului, Hamid KarzaiImagine: AP

În Afganistan au fost descoperite multe gropi comune în ultimul timp. Cea mai recentă descoperire de acest fel a fost făcută săptămâna trecută în apropierea oraşului Mazar-i-Sharif din nordul ţării. Localnicii sunt de părere că este vorba de rămăşiţele pământeşti ale unor membri ai tribului Hazara. Talibanii au comis o serie de masacre în care şi-au pierdut viaţa membri ai acestei minorităţi etnice. Elucidarea acestor crime este însă foarte dificilă, explică Aziz Rafie, directorul organizaţiei pentru apărarea drepturilor cetăţeneşti "Afghan Civil Society Forum":

"Ucigaşii nu îşi vor recunoaşte crimele, iar oamenii care ştiu ceva despre aceşti criminali şi faptele lor nu vor avea curajul să divulge nici un fel de informaţie. Din păcate, influenţa statului afgan este foarte slabă, acesta neavând posibilitatea să-i apere pe martori."

Pe lângă teama martorilor, Afganistanul se confruntă şi cu lipsa voinţei elitelor politice de a elucida aceste crime în masă, este de părere Achmad Fahim Hakim, directorul adjunct al unei comisii independente pentru apărarea drepturilor omului:

"Astfel, criminalii sunt încurajaţi să abuzeze şi mai mult de puterea lor. Este promovată o cultură a lipsei pedepselor, care îngreunează considerabil dezvoltarea democraţiei şi apărarea drepturilor omului, dar şi funcţionarea unui guvern credibil."

În aceste condiţii, nu este de mirare că printre elitele politice de la Kabul se numără şi criminali de război precum Abdul Rashid Dostum. Se pare că preşedintele afgan Hamid Karzai preferă să-i ţină aproape pe criminalii de război pentru a-i neutraliza pe potenţialii inamici, în loc să se confrunte cu trecutul ţării. Ahmad Fahim Hakim de la comisia pentru apărarea drepturilor omului susţine că majoritatea populaţiei din Afganistan îşi doreşte ca aceste masacre să fie investigate, nu s-a ajuns însă la o veritabilă dezbatere publică pe această temă.

Probabil mai există multe gropi comune în Afganistan care nu au fost încă descoperite. Nu se ştie nimic despre identitatea victimelor, şi nici criminalii nu pot fi traşi la răspundere pentru ororile comise. Întreaga populaţie are de suferit pe urma acestor semne de întrebare.