1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grupul de acţiune Banat - critica adusă comunismului în versuri

14 mai 2009

Într-un nou episod al ciclului de emisiuni dedicate aniversării a „20 de ani de la prăbuşirea blocului comunist est-european” puteţi afla care a fost istoria şi rolul Grupului de Acţiune Banat - Aktionsgruppe Banat.

https://p.dw.com/p/Hpme
Tineri scriitori germani înainte de revoluţie (Timişoara)Imagine: William Totok

Enciclopedia virtuală Wikipedia în limba română menţionează că „Membrii grupului publicaseră sau prezentaseră în public poezii şi eseuri cu un conţinut în care se refereau direct la regimul existent în România, denunţându-i atât forma cât şi fondul. Prin starea lor de spirit protestatară, în operele lor ei criticau populismul, propaganda care denatura realităţile României, nehotărârea populaţiei în faţa unui sistem politic ce arăta o indiferenţă totală faţă de om.“.

„tot mai departe tot mai departe

păşim noi deschizătorii de drumuri

pionieri ai viitorului

suntem noi ce facem totul cu raţiunea

tot mai departe tot mai departe

păşim noi deschizătorii de drumuri“.

Acest fragment dintr-o poezie a scriitorilor aparţinînd „Grupului vienez" a făcut parte dintr-un colaj de texte, înregistrat pe bandă magnetică. Colajul a fost prezentat pe data de 17 mai 1975 la Timişoara în cadrul unei întîlniri festive, dedicate aniversării a trei ani de existenţă a Grupului de acţiune Banat - Aktionsgruppe Banat.

Aktionsgruppe Banat - junge deutsche Schriftsteller in Rumänien vor 1989
Rolf Bossert, membru al Aktionsgruppe BanatImagine: William Totok

Colajul initulat "Aplauze frenetice din toate părţile", era conceput ca un fel de happening literar-politic, nelipsit de puternice accente auto-ironice. A fost ultimul de acest gen, deoarece Securitatea a decis destrămarea grupului. Au urmat percheziţii, interogatorii, arestări.

Iniţial, Aktionsgruppe Banat era alcătuit din 10 persoane, dintre care îi amintim aici doar pe regretatul Rolf Bossert, pe Richard Wagner, pe Johann Lippet şi pe Ernest Wichner. Ca punct de plecare comun, Aktionsgruppe avea un mini-program estetic şi politic.

Faptul că grupul s-a autoproclamat drept o grupare de literaţi de stînga, a stîrnit numeroase nedumeriri. Îndrăzneala de a se organiza într-un grup a declanşat, bineînţeles, şi suspiciunile poliţei politice. Securitatea era confruntată pentru prima dată cu un fenomen în faţa căruia nu ştia cum să reacţioneze. Textele grupului care apăreau în presa de limbă germană din România erau primite cu o neîncredere crescîndă. Cu toate că autorilor nu le-a scăpat din vedere interesul aparatului represiv faţă de gruparea lor, ei şi-au continuat activitatea, trecînd de multe ori peste pragul convenţiilor literare şi politice, acceptate tacit în acea perioadă, de marea majoritate a populaţiei din România.

Aktionsgruppe Banat - junge deutsche Schriftsteller in Rumänien vor 1989
Coperta revistei "Neue Literatur", Nr. 4/1974, BucureştiImagine: William Totok

Lecturile publice ale grupului erau deseori însoţite de interpretul de muzică folk, Eugen Eliu. Respectînd "spiritul" de grup, Eliu interpreta song-uri cu un mesaj similar celuia "ascuns" în poeziile şi prozele tinerilor autori.

Aktionsgruppe nu s-a considerat un grup de dizidenţi politici. Totuşi, el a fost perceput ca o grupare contestatară care a încercat prin mjloace literare neconvenţionale să influenţeze într-un mod "constructiv" situaţia din România acelor ani.

Anton Sterbling, care a fost şi el un membru al grupului, a publicat de curînd un volum intitulat „Am Anfang war das Gespräch“ („La început a fost discuţia“) în care reconstituie atmosfera acelor ani. Volumul, apărut la Editura Krämer din Hamburg, cuprinde mai multe eseuri în care autorul analizează prin prisma memoriei fenomenul „Aktionsgruppe Banat", în contextul dictaturii comuniste din România anilor 1972-1975. Grupul însă a mai fost şi altceva, precum declară Sterbling:

„Grupul de Acţiune Banat a fost, în primul rînd, un cerc de intelectuali. Totdeauna grupul şi-a conceput activitatea şi ca fiind una politică. Toţi cei care au făcut parte din grup au devenit mai tîrziu intelectuali. Indiferent dacă activează astăzi ca scriitori, jurnalişti sau, în cazul meu, ca oameni de ştiinţă."

La mai bine de 30 de ani de la destrămarea grupului, Anton Sterbling ne-a explicat ce a însemnat pentru el faptul că a făcut parte din Aktionsgruppe Banat :

„Vreau să spun mai întîi că pentru mine Grupul de Acţiune are şi azi o importanţă deosebită. Pe mine personal Grupul m-a marcat puternic din punct de vedere intelectual. Mi-a oferit cunoaştere, mi-a relevat importanţa artei, a activităţii ştiinţifice şi a relaţiilor existente între sfera socială şi politică. Această cunoaştere îmi determină pînă astăzi gîndirea. Grupul de Acţiune a mai fost şi un cerc de dezbateri, cu o cultură dezvoltată a discuţiilor la obiect, critice şi reflexive.“

Pentru a-şi putea continua activitatea literară, autorii fostului grup au decis în 1977 să se înscrie în cenaclul oficial al Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara, cenaclul Adam Müller-Guttenbrunn. În cele din urmă nici tactica de oficializare a activităţii lor nu a rezistat presiunilor Securităţii. Rezultatul a fost emigrarea mai tuturor membrilor grupului cît şi a celor care au activat în cenaclul amintit.

Autor: William Totok, Berlin

Redactor: Rodica Binder