Guvernul face un pariu riscant

Intenţiile guvernului s-au limpezit doar în parte. Primul ministru a anunţat că nu va ceda şi că nu va dispune organizarea de noi secţii de votare în străinătate, susţinând integral măsurile anunţate anterior de Titus Corlăţean. Totodată l-a desemnat pe Teodor Meleşcanu ca ministru de externe. Demisia lui Titus Corlăţean rămâne de aceea mai greu de explicat, căci dacă premierul nu intenţiona să-şi modifice poziţia, nu se înţelege de ce a renunţat la un om, care părea bine plasat în partid şi a cărui poziţie nu o dezavuase.

Nu întrevedem deocamdată decât o singură posibilitate. Premierul Victor Ponta a declarat foarte clar că nu intenţionează să cedeze în faţa presiunilor, pe care nu le consideră îndreptăţite, dar se aşteaptă la reacţii externe nefavorabile, dacă vor apărea noi incidente. Americanii au transmis deja guvernului cu o săptămână în urmă că apreciază măsurile luate de guvern pentru a permite fiecărui cetăţean să-şi exercite dreptul de vot, ceea ce este desigur o formulă eufemistică pentru o formă de avertizare.

În aceste condiţii, primul-ministru are nevoie de un nou ministru de externe, unul care să nu fi fost prea uzat de lupta persuasivă de după vara lui 2012. Şi mai ales unul cu experienţă şi cu informaţii viabile, capabil să ţină piept valului de nedumeriri, întrebări, circumspecţii şi acuzaţii directe care ar putea veni în zilele care au mai rămas până în 16 noiembrie.

De ce nu dispune totuşi soluţia simplă de a înfiinţa noi centre de votare? Argumentul legalităţii nu se susţine, căci în străinătate alegătorii sunt înscrişi în nişte tabele care pot fi extinse, teoretic, fără limite. În absenţa unor liste permanente se poate, practic, deschide o secţie nouă oriunde, într-o singură zi, iar internetul permite popularizarea rapidă a noilor amplasamente.

De ce afirmă premierul că “nu cedează”? Şi apoi ce putere are cu adevărat Traian Băsescu care este invocat mereu ca forţă destabilizatoare? E ciudat, căci tocmai constatasem cu prilejul “ofiţerului acoperit” că nu mai are nicio putere. A organizat sau stimulat în vreun fel preşedintele manifestaţiile desfăşurate în mai multe oraşe ale ţării? Greu de imaginat. Aşadar ceva rămâne nespus. În plus, riscul ca opozanţii să conteste rezultatul votului creşte exponenţial, dacă vor apărea noi incidente în 16 noiembrie.

În 2009, Traian Băsescu a câştigat alegerile la o diferenţă foarte de mică, de numai 70.000 de voturi şi PSD depusese o cerere de anulare şi repetare a turului al doilea, acuzându-şi adversarii de fraudă. A fost o traumă pentru PSD, care susţine şi astăzi că votul din ţările occidentale a fost fraudat. Conduita premierului, sugerează în orice caz, că se teme să nu piardă la fel ca Mircea Geoană în 2009, pe seama votului din ţările occidentale. Dar cine ar putea organiza o asemenea fraudă? Ea nu se crează spontan din zelul partinic al alegătorilor. Sau se teme pur şi simplu că va pierde în urma unui vot corect? În oricare dintre situaţii, primul ministru riscă să adopte o conduită iraţională, căci teama nu este niciodată un bun sfătuitor.

După toate aparenţele aceste aprehensiuni sunt împărtăşite de o întreagă echipă, care pare solidară în a adopta o ţinută de “rezistenţă”. Viitorul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu trebuie să fie pe deplin avizat şi perfect conştient de situaţie, căci altfel nu ar putea să asume misiunea “de a face faţă” în cazul în care ambianţa diplomatică externă s-ar deteriora. Dar dacă premierul Ponta va pierde pariul privind modul de organizare a alegerilor, atunci chiar şi o victorie electorală ar deveni o înfrângere.