Hazardul bine temperat

Săptămînalul DER SPIEGEL a publicat, înainte de termenul stabilit de editura Rowohlt, cronica proaspetei cărţi a „copilului minune al prozei germane” (Kehlmann a debutat literar la 20 de ani, dar dorea să devină scriitor deja de pe cînd avea 13 ).

Litigiul a sporit numărul vînzărilor. Reacţiile criticilor la acest singular roman sunt împărţite, majoritatea fiind însă favorabile.

Kehlmann, care stă sub presiunea succesului după „Măsurarea lumii”, a aplicat o excelentă strategie şi de astă dată: şi-a schimbat stilul şi temele, rămînînd pe mai departe un admirator declarat al lui Jorge Luis Borges.

Romanul său în 9 povestiri, deşi intitulat Ruhm/ Glorie, tematizează prin destinul personajelor tocmai eşecul, în formele sale discrete, abia perceptibile.

Lumea în oglinzi paralele

Fiecare povestire are un personaj principal care reapare în postură „secundară” şi, sporadic, în cu totul alte împrejurări, în altă povestire, îndeplinind rolul de liant subtil între diversele fragmente narative care se rotesc într-un joc ameţitor de oglinzi traversate de figura scriitorului Leo Richter, aflat în căutarea de noi subiecte visînd la posibilitatea de a scrie un roman după toate regulile genului, dar fără un personaj central!

El reapare şi în ultima povestire pentru a defini mecanismul care conferă coerenţă celor nouă episoade disparate ale cărţii :”Suntem întotdeauna într-o poveste.(…) Nu se ştie niciodată unde se termină una şi unde începe cealaltă. În realitate, ele curg una într-alta. Doar în cărţi poveştile sunt strict despărţite.”

Labirintul fără ieşire

Cea mai tristă povestire intitulată „Osten”/ Estul se petrece într-un fictiv stat comunist din Asia. Maria este o jurnalistă care acceptă să participe în locul scriitorului şi colegului ei, Leo Richter, la un congres. Despărţită de grupul din care făcea parte din simplul motiv că nu mai avea loc în hotelul destinat turiştilor străini, este transferată într-o altă clădire unde va sta o vreme total ruptă de lume. Pierde legătura cu grupul, nu este condusă la aeroport, i se ia paşaportul care ar fi expirat, acumulatorul telefonului mobil i se descarcă, nu mai poate lua legătura nici cu cei de acasă, nu se poate înţelege în nici o limbă de circulaţie internaţională cu locuitorii oraşului în care în cele din urmă va agoniza, trecînd din realitatea de coşmar în transa unei lucidităţi absolute înainte de a-şi pierde definitiv conştiinţa.

Uzurparea realului

Daniel Kehlmann mizează însă şi pe caracterul ubicuu şi atopic al universului informaţional. Unul din personajele cărţii este şeful unui departament de telecomunicaţii care duce o viaţă dublă, iubindu-şi în egală măsură vechea parteneră cu care are doi copii deja şi proaspăt cucerita amantă, Luzia, o ingineră chimistă care-i va dărui şi ea un copil. Eroul povestirii este obligat să recurgă la minciuni, se miră cît de uşor îşi poate induce în eroare partenerii şi interlocutorii, punînd această incapacitate de a verifica fiabilitatea informaţiilor şi de a localiza în spaţiu emiţătorii, pe seama noilor medii.

Vorbim de niciunde, putem fi peste tot şi fiindcă nimic nu este verificabil, tot ceea ce ne putem imagina este în principiu şi adevărat. Dacă nimeni nu-mi poate demonstra unde mă aflu, dacă eu însumi nu sunt pe deplin lămurit asupra acestui lucru, unde există instanţa aptă să decidă? Locurile reale şi fixe în spaţiu existau înainte de a ne fi aflat în posesia micilor telefoane mobile, a mesajelor scrise şi trimise de pe ele, care în chiar secunda expedierii lor, ajung la destinaţie.

Cine le citeşte … este deja o altă poveste.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident