Imigranţii şi căderea "zidului ruşinii"

Truong Hanh este proprietarul unui aprozar situat într-un cartier din partea de est a Berlinului. Bărbatul de origine vietnameză îşi aminteşte cu plăcere de deschiderea graniţelor şi de momentul în care el, ca străin, a ajuns în partea occidentală a oraşului. "Am sărit Zidul şi am trecut în Berlinul de Vest, iar seara ne-am întors. Treceam mereu pe unde înălţimea Zidului era accesibilă. Ziua ne-o petreceam în Berlinul de Vest, iar seara veneam acasă", povesteşte Truong.

Venit cu contract de muncă la o fabrică din fosta RDG, Truong trăia, la fel ca alte zeci de mii de vietnamezi, într-un cămin pentru străini. La un sfârşit de săptămână a încercat să viziteze şi el partea de vest a Berlinului, dar a fost întors de la graniţă de autorităţile redegiste. În continuare, muncitorilor străini din Germania Democrată nu li se permitea să călătorească în afara ţării. Drept urmare, Truong şi compatrioţii lui au început să sară Zidul pentru a face cumpărături în partea de vest a oraşului. "De cele mai multe ori cumpăram paste făinoase sau sos de peşte pentru că, în condiţiile în care treceam Zidul, nu puteam să cărăm prea mult. De schimbat, schimbam mărci la negru. Oricum, nu aveam bani să ne luăm îmbrăcăminte. Cumpăram numai alimente sau lucruri mici", îşi aminteşte Truong.

Muncitorii vietnamezi din RDG s-au bucurat nespus de căderea Zidului Berlinului. Mulţi au sperat că, după expirarea contractului, vor putea rămâne în Germania şi aşa s-a şi întâmplat. La trei ani de la reunificare, aproape toţi au primit permis de şedere permanentă.

O mare dezamăgire

În timp ce berlinezii au sărbătorit căderea Zidului ruşinii, membrii comunităţii turce din oraş au fost nişte simpli spectatori, afirmă expertul pe probleme de integrare a minorităţilor, Suat Bakir: "Imigranţii nu au fost incluşi. Mulţi au avut senzaţia că asistă la o nuntă la care se bucură numai mireasa, mirele şi cele două familii - iar ei s-au simţit ca nişte musafiri nepoftiţi. Germanii - şi subliniez cuvântul! - sunt cei care au sărbătorit. Nouă, străinilor, ni s-a permis numai să privim."

În opinia lui Suat Bakir, în toamna anului 1989, mulţi străini au avut impresia că integrarea imigranţilor, de altfel o temă importantă în partea occidentală a ţării, nu mai interesează pe nimeni. Politologul Nevim Cil, care a chestionat mulţi reprezentanţi ai comunităţii turce în legătură cu felul în care au perceput evenimentul din 1989, confirmă această părere. "Mulţi dintre partenerii de interviu mi-au spus că înainte de acest eveniment, parţial, s-au simţit germani şi că s-au străduit să se identifice cu societatea germană. Ceea ce presupunea învăţarea limbii şi crearea unui cerc de prieteni germani. După căderea Zidului Berlinului, perspectiva lor s-a schimbat datorită faptului că accentul în societate a trecut preponderent pe originea biologică a persoanei. Imigranţii au trăit o mare dezamăgire."

Bucurie în sânul comunităţii vietnameze, dezamăgire printre turcii din Berlinul de Vest. Numeroşi cetăţeni, aparţinând altor categorii de imigranţi, s-au simţit ca nişte observatori în noiembrie 1989. Din rândul acestora face parte şi Tatjana Forner, sociolog de origine rusă. Ea a fost fascinată de rapiditatea cu care s-au petrecut cele două fenomene: dezintegrarea RDG şi reunificarea Germaniei. "Am fost recunoscătoare pentru că am avut ocazia să devin martorul unui asemenea eveniment istoric. A fost interesant să văd cum se regăseşte o naţiune şi cât de complicat este acest proces - cu atât mai mult la nemţi."

Autori: Jens Rosbach, Claudia Ştefan
Redactor: Robert Schwartz