Ce va fi din 16 mai? (Ziare.com)

Guvernul condus de Ludovic Orban si comitetul de criza care a fost creat, despre care inca mai aflam informatii, cum este aceea a rolului asumat de dr. Adrian Streinu-Cercel, au luat masurile cele mai restrictive, greu de criticat insa, de vreme ce cunoastem cu totii datele de plecare ale Romaniei, aici incluzand scolile cu clase supradimensionate, de peste 30 de copii, cu toalete insalubre, acolo unde nu sunt chiar in curtea unor scoli peste care deceniile doar au scorojit, fara a aduce vreo modernizare, dar si spitalele lipsite in mod cronic de aparatura medicala, personal, norme si proceduri care sa nu proclame "avem de toate", iar oamenii sa moara.

Asa stand insa lucrurile niciun guvern abia instalat si incheind artificial o criza politica parlamentara nu avea la indemana o alta strategie decat aceea a prudentei maxime, pentru ca sistemul medical sa nu cedeze haotic.

Sa te adresezi temerilor oamenilor si sa construiesti un sistem coercitiv provizoriu pornind de la frica pe care se pliaza neincrederea in capacitatea institutiilor de a asigura siguranta si supravietuirea cetatenilor e relativ simplu. Oamenii stau in case, unii de spaima bolii, altii de spaima sanctiunilor, pe scoli e pus lacat, serviciile medicale altele decat urgentele si cele care trateaza COVID-19 sunt suspendate.

In felul acesta, controlezi si focarele, si rezistenta sistemului medical. Masurile restrictive sunt pe deplin proportionale cu vulnerabilitatile Romaniei, iar aici analiza facuta de guvernul liberal e cat se poate de corecta.

Dar cum starea de urgenta care sa tina celelalte probleme sociale sub lacat nu poate fi prelungita la nesfarsit - ar trebui ca motivul acestei imposibilitati sa fie legat de drepturi si libertati, dar el este mai degraba economic - Guvernul isi va da adevarata masura a priceperii abia a doua zi dupa ridicarea restrictiilor. Dar si pana atunci putem sa vedem ce altceva au muncit si alti ministri, in afara celor direct implicati in criza pandemica.

De pilda, ministrul Educatiei, pe care l-am putut asculta luni in toata splendoarea unui discurs de lemn nouzecist. Ce ispravi creatoare au facut angajatii de la Educatie, care sa permita elevilor sa ramana conectati cu scoala, fara a adanci prin asta clivajele dintre scolile de elita si celelalte sau dintre urbanul mare si urban mic si rural?

O criza, este stiut, adanceste vulnerabilitatile sociale si ii expune unor riscuri sporite tocmai pe cei mai slabi membri ai societatii. Copiii care ocupa treimea defavorizata, cei despre care statisticile spun ca se culca seara flamanzi, de pilda, ce loc au primit in strategiile de la Educatie?

Cum reusesc ei sa se mentina in sistemul de educatie si sa nu fie impinsi dincolo de marginea lui, atunci cand scoala se muta online?

Nimeni nu poate pretinde absurdul, e adevarat, si intr-o luna, niciun ministru al Educatiei nu ar fi reusit reforma ratata de 30 de ani incoace. Acum se vad in toata splendoarea lor gaunoseniile, inclusiv de la scolile de elita, unde cadre didactice nu se simt in stare sa asigure ore online, si unde nu exista instrumente, metode si programa adaptate unui proces de educatie "prin tableta sau laptop".

E drept ca ministrul Educatiei, Monica Anisie, a incercat sa spuna - e greu de precizat daca a reusit sau daca nu cumva voia sa transmita altceva - ca elevii din medii socio-economice vulnerabile vor primi (cand, cum, de ce nu au primit pana acum?) tablete care sa le permita accesul la clase virtuale (cum, cu ce indrumare, exista acces la Internet?), dar a sunat a flatus vocis de la un capat la altul. Nici nu avea cum altfel, o astfel de promisiune e derizorie din premise.

Cititi articolul integral AICI.