Investiţiile lui Pristanda

Guvernul a dat publicităţii un “plan naţional de investiţii strategice”, care îşi propune până la sfârşitul anului 2013 atragerea unor investiţii de cel puţin 10 miliarde de euro. Sunt enumerate 5 domenii prioritare: energie, resurse minerale, agricultură, industrie, infrastructură. Invstiţiile cele mai mari sunt enumerate în domeniul energetic (Kazmunaigaz, China Huadian Engineering etc) şi în cel al resurselor minerale (Exxon Mobile, OMV Petrom, Chevron).

Cele 10 miliarde par exagerate, dacă observăm că unele investiţii sunt deocamdată declaraţii de intenţii cum ar fi cele de la grupurile 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, Cuprumin, Roşia Montană sau investiţiile din agricultură prin microcredite.

Dar ceea ce a atras atenţia a fost mai curând noul context în care este prezentat proiectul minier de la Roşia Montană. Se arată în documentul guvernamental că exploatarea ar urma să ţină seama de “noi standarde de mediu, protejarea patrimoniului şi creşterea beneficiului statului român la 78% din ceea ce generează proiectul”. Este absurd. Statul român nu mai deţine decât o parte infimă, de câteva procente, după majorarea de capital. De fapt cu excepţia redevenţelor, statul nu mai are niciun profit direct, totul fiind o enormă mistificare. Este adevărat că primul ministru a anunţat că anul acesta vor fi revizuite toate redevenţele, dar nu a anunţat care va fi nivelul lor. În orice caz să spui că 78% din beneficii vot reveni statului este un mod cel puţin curios de prezentare.

De aceea asistăm cel mai probabil la vechea strategie de comunicare a RMGC, care pretindea că aduce în economia românească 4 miliarde de euro, pe care îi calcula însă ca venituri şi beneficii indirecte într-o aritmetică fantezistă demnă de numărătoarea lui Pristanda. Mai grav este însă că Guvernul României preia într-un document oficial modul de argumentare al unei companii private şi mai cu seamă punctul acesteia de vedere.

Se vorbeşte după cum vedem despre “beneficii” şi nu despre profit, deoarece despre beneficii poţi specula fără limite, în timp ce profitul este o noţiune contabilă precisă. Se evită iarăşi discuţia despre numărul locurilor de muncă pe care le-ar crea deschiderea exploatării şi care nu depăşeşte câteva sute.

Dar cea mai stridentă afirmaţie este aceea referitoare la patrimoniu. Cum ar putea fi protejat patrimoniul dacă cea mai mare parte va fi distrusă? Aşa cum ştim compania RMGC şi-a propus după amplificarea protestelor să conserve câteva mostre din ceea ce a fost, restul urmând să fie aneantizat. Este ca şi cum ai spune că ajunge să conservi o singură biserică pictată, căci toate celelalte sunt le fel. Priveşti mostra conservată şi îţi imaginezi ce a fost. Ce rost are să le conservi pe toate? Acesta este modul de a gândi al companiei miniere şi este iarăşi straniu că Guvernul gândeşte ca şi cum ar face parte din consiliul de administraţie al unei firme înscrise în Canada. Preşedintele Băsescu gândeşte şi el în acelaşi mod şi putem presupune că RMGC este un temei robust al coabitării.

Este greu de înţeles de ce primul ministru Victor Ponta, care a fost susţinut moral cu multă energie de toţi aceia care au protestat împotriva proiectului minier de la Roşia Montana, a ajuns să împrumute argumentaţia sofistică şi mistificările la care recurgea şi preşedintele Traian Băsescu. Un proiect care a avansat încetul cu încetul prin coruperea admninistraţiei, specialiştilor şi presei, un proiect fără temei legal clar, un proiect care nu aduce beneficii vizibile a ajuns să treacă un proiect “strategic” de mare însemnătate. Ceva este neclar.