Ipoteza creştin democrată

Teodor Baconschi a fost criticat dur de adversarii preşedintelui Traian Băsescu, care văd în iniţiativa politică a ministrului de externe o simplă manevră electoralistă. Polul creştin-democrat din cadrul PDL ar fi ultima tentativă a preşedintelui de a se salva politic după cataclismul provocat de propunerile sale privitoare la pensii.

Dar în realitate, ideea constituirii unui pol creştin-democrat în cadrul partidului de guvernămînt gestează de multă vreme şi despre ea s-a tot vorbit în ultimii ani, mai ales de cînd PD şi-a descoperit gradul scăzut de adecvare cu grupul Popularilor Europeni. Dar preocuparea a devenit relevantă şi din perspectiva politicii interne. Cea mai recentă şi mai elocventă intervenţie pe acest subiect i-a aparţinut lui Valeriu Stoica, care a atras atenţia că PDL nu va reuşi să cîştige competiţia pentru cucerirea electoratului de dreapta dacă nu va integra şi o limpede orientare creştin-democrată. Strateg recunoscut al partidului, Valeriu Stoica, a trasat de fapt o direcţie de acţiune pe care acum Teodor Baconschi pare să o urmeze. De fapt Baconschi însuşi a vorbit deja cu ani în urmă despre nevoia unui conservatorism românesc de sursă creştină şi, prin profilul său intelectual, pare să fie cel mai bine plasat să preia conducerea acestei noi orientări.

E posibilă o creştin-democraţie românească?

Indiferent însă de soarta de moment a PDL, întrebarea care s-a pus de multe ori şi se pune în continuare este dacă o asemenea orientare va găsi ecoul necesar în societatea românească.

Daniel Barbu, de exemplu, un reputat profesor de ştiinţe politice, a încercat să argumenteze că mediul românesc ar fi mai curînd inapt pentru creştin-democraţie în sensul ei occidental, pe de o parte din cauza relaţiei tradiţionale de dependenţă strictă care s-a statornicit între biserică şi stat şi, pe de altă parte din cauza suprapunerii ortodoxiei cu sentimentul identităţii naţionale. Alţi autori, ca Virgil Nemoianu, care nu au ignorat dificultăţile de ordin istoric, s-au arătat însă mai încrezători în posibilitatea unei sinteze dintre creştinismul răsăritean şi democraţia modernă.

Totuşi nici unii nici alţii nu au ignorat dificultatea care reiese din orientarea antioccidentală şi antimodernistă a unor influente cercuri bisericeşti. Ca să iau un singur exemplu, protestele împotriva paşapoartelor biometrice, deşi nu au fost girate de conducerea BOR, totuşi au pornit din mediile monahale şi au fost susţinute puternic şi de preoţii mireni. Aşadar întrebarea care se pune este dacă o creştin-democraţie după model vest-european, care să accepte adică progresul tehnologic şi emanciparea individului, va putea lega un dialog consistent şi sincer cu Bisercica Ortodoxă. Sau în ultimă instanţă dacă o linie politică creştin-democrată poate să ia fiinţă fără o relaţie intimă de amiciţie şi încredere cu mediile bisericeşti. Întrebare rămîne deschisă şi va reprezenta principala provocare pentru iniţiativa ministrului Teodor Baconschi.

În sfîrşit, observatorii atenţi ai politicii româneşti au remarcat că mediile populare sensibile la conservatorismul radical al mănăstirilor votează astăzi mai curînd cu PSD decît cu dreapta politică. De ce se întîmplă aşa este un alt subiect de reflecţie. În orice caz, se vede că, în ciuda polemicii simpliste declanşate la Bucureşti, subiectul creştin-democraţiei este mai complicat şi mai important decît simpla supravieţuire a unui partid sau personaj politic.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz