Irakul încotro?

Războiul din Irak nu poate fi câştigat prin mijloace exclusiv militare – a atras atenţia în nenumărate rânduri generalul american David Patreus. Preşedintele George Bush, adeptul întăririi prezenţei militare americane în Irak a decis suplimentarea trupelor. Rezultatele acestei acţiuni validează în bună măsură abordarea preşedintelui. Numărul violenţelor şi al atentatelor a scăzut. Prin urmare, augmentarea prezenţei militare americane a dus la scăderea numărului victimelor.

La cinci ani de la declanşarea războiului, situaţia rămâne instabilă în Irak. Atât generalul Petraeus, cât şi ambasadorul american în Irak, Ryan Crocker, susţin staţionarea trupelor în Irak invocând revirimentul sesizat. Ei se vor prezenta pentru a doua oară în faţa Congresului, încercând să apere convingerile lor şi ale preşedintelui american. Mulţi analişti sunt însă de părere că vocile ce susţin staţionarea trupelor în Irak sunt din ce în ce mai puţin convingătoare, setul argumentelor pe care acestea le invocă fiind extrem de fragile.

Progrese contestate

Şi totuşi, aspectele esenţiale ale realităţii din Irak, care reclamă prezenţa militară americană, pot fi cu greu eludate. Şi asta pentru că îmbunătăţirea situaţiei stă sub semnul fragilităţii, deci nu poate reprezenta o bază argumentativă pentru ideea retragerii trupelor. Esenţa dezbaterii pe marginea războiului din Irak este însăşi întrebarea: care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca eventuala retragere americană să nu pericliteze progresele înregistrate deja? Pe de altă parte, această întrebare este dublată de importanţa altor două întrebări puse de senatorii Hillary Clinton şi Barack Obama: ce înseamnă succesul în Irak şi cât de gravă trebuie să fie situaţia pentru ca preşedintele să decidă retragerea trupelor?

Nici generalul Petraeus, nici ambasadorul american în Irak nu par a avea un răspuns la aceste întrebări, câtă vreme nu există criterii clar exprimate. Strategia lui Bush în Irak este completamente falsă, preşedintele fiind inapt să înveţe lecţiile istoriei. Se vorbeşte, de asemenea, despre un management militar neproductiv. Preţul plătit atât de soldaţii americani, cât şi de populaţia irakiană este deja prea mare. Moralul trupelor este la pământ, iar cele 4000 de victime nu mai au nevoie de nici un comentariu.

De la decizia preşedintelui Bush de suplimentare a trupelor şi până în prezent şi-au pierdut viaţa peste 1000 de persoane. Argumentul suprem al susţinătorilor războiului pleacă de la ideea că moartea acestor oameni nu trebuie să fie superfluă. Şi totuşi, probabilitatea ca preşedintele Bush să îşi schimbe strategia este foarte scăzută, lucru confirmat de Dick Cheney însuşi, care a afirmat că guvernul nu intenţionează operarea unei modificări de ordin strategic.

Rămâne de văzut în ce măsură va influenţa viitorul preşedinte al Statelor Unite disputa pe marginea războiului din Irak. Dacă vor o schimbare, americanii trebuie să voteze candidatul democrat, indiferent dacă acesta este Hillary Clinton sau Barack Obama. Poziţia republicanului John McCain este clară: prezenţa militară în Irak este justificată şi trebuie întărită. Şi totuşi, ce argumente pot fi aduse în sprijinul acestei abordări, când însuşi comandantul suprem al armatei americane pare a nu mai da crezare celor exprimate până acum?