Istoria Germaniei ascunsă într-un labirint

În colosul din oţel şi beton s-ar fi putut adăposti timp de 30 de zile preşedintele şi guvernul fostei Republici Federale Germania. În labirintul subteran cu o lungime de 17 km existau generatoare de curent, instalaţii de filtrare a aerului, piese de schimb şi provizii de tot felul. Rolul construcţiei uriaşe de beton, ascunsă între pădurile şi plantaţiile de viţă de vie de pe Valea Ahr-ului, era să mai ţină democraţia în viaţă cel puţin o lună, explică Wolfgang Müller, fost funcţionar în ministerul apărării. "Sensul acestui adăpost era ca, în cazul unui atac nuclear, reprezentanţii Germaniei de Vest să nu fie obligaţi să capituleze pe loc, ci aveau la dispoziţie o perioadă de 30 de zile în care puteau negocia."

Cantine spaţioase, săli de operaţie, o frizerie, o tipografie şi chiar şi un studio de televiziune. Din mini-oraşul subteran în care se puteau adăposti circa trei mii de oameni ar fi urmat să conducă şi guvernul. Câteva încăperi erau rezervate pentru parlament. În buncăr mai existau 900 de birouri şi 940 de dormitoare. "Mai toate erau cu patru paturi, câteva cu doua ori trei. Cancelarul şi preşedintele erau singurii care aveau o cameră proprie. În camera cancelarului se găsea un duş, iar în cea a preşedintelui exista cadă", spune Paul Groß - care a lucrat timp de 30 de ani ca lăcătuş în buncăr. Pentru a parcurge într-un timp cât mai scurt coridoarele lungi ale adăpostului subteran, angajaţii aveau la dispoziţie 180 de biciclete - adaugă Paul Groß.

Buncărul a fost construit la cererea NATO, alianţă căreia tânăra Republică Federală Germania i s-a alăturat în mai 1955. Wolfgang Müller îşi aminteşte de panourile de protecţie înalte de 20 de metri care fereau noua construcţie de ochii curioşilor. "Un asemenea şantier cu două mii de angajaţi nu putea fi ţinut secret aşa cum şi-ar fi dorit autorităţile. De fapt, aici pe Valea Ahr-ului, toată lumea ştia la ce se lucrează, dar cei care ştiau cum arată buncărul pe dinauntru erau foarte puţini."

Totul a început într-un tunel feroviar

Nimeni nu cunoştea însă istoria tunelului feroviar în care a început construcţia adăpostului subteran, în 1962. Pe vremea regelui, prin tunel se deplasau trupe militare şi erau transportate arme către graniţa cu Franţa. După Primul Război Mondial construcţia a fost lăsată în paragină. Mai târziu, îl tunel se cultivau ciuperci. Naziştii l-au transformat în secţie de producţie pentru baterii de rachete. "Acesta este cel mai întunecat capitol din istoria buncărului. În Dernau (o localitate din apropiere) a fost înfiinţat lagărul Rebstock. Cinci sute de deţinuţi erau siliţi să muncească în condiţii inumane", spune Wolfgang Müller.

După cel de-al Doilea Război Mondial, aliaţii au detonat intrările tunelului pentru ca aceasta să nu mai poată fi folosit niciodată în scopuri militare. O dorinţă respectată până în 1966 când Germania Federală a început să deruleze diferite scenarii în care era simulat un atac nuclear. La fiecare doi ani, două mii de funcţionari intrau în buncăr pentru două săptămâni. Politicienii de rang înalt aveau dubluri astfel încât niciun cancelar sau preşedinte german nu a intrat vreodată în adăpost.

După căderea Cortinei de Fier, buncărul Marienthal a fost închis. Toate dotările interioare, atent păstrate şi îngrijite de-a lungul anilor, au fost îndepărtate şi distruse bucată cu bucată. În urmă au rămas 17 kilometri de ziduri goale şi reci. O mică parte a fost transformată în muzeu.

Autori: Richard Fuchs, Claudia Ştefan
Redactor: Vlad Drăghicescu