1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

„Lupta împotriva corupției este cea mai importantă”

19 iunie 2019

La mai puțin de două săptămâni de la învestirea noului Guvern, comisarul european pentru politica de vecinătate și extindere, Johannes Hahn, a vorbit la Chișinău despre posibila deblocare a asistenței financiare.

https://p.dw.com/p/3KjMf
Johannes Hahn și Maia Sandu la Chișinău
Johannes Hahn și Maia Sandu la ChișinăuImagine: DW/Y. Semenowa

Comisarul european le-a comunicat noilor guvernanți moldoveni că UE este gata să-i pună la dispoziție Chișinăului „toată asistența și experții de care are nevoie”. Iar în ceea ce privește reluarea asistenței macrofinanciare (suspendată din cauza mimării reformelor de către fosta guvernare, controlată de PDM), el a spus că aceasta ar putea fi deblocată în toamnă, dar condiționat – contra reforme.

Suport maxim din partea UE

Johannes Hahn a apreciat transferul pașnic al puterii de la PDM către blocul pro-european ACUM, subliniind „necesitatea implementării urgente a reformelor”: „Lupta anticorupție e cea mai importantă. Orice am face acum împreună, nu o facem împotriva cuiva, ci vrem să ajutăm la dezvoltarea țării. Sunt impresionat de angajamentele ferme ale noului Guvern. Sunt foarte încrezător că putem relua plățile și asistența macrofinanciară la toamnă, începând cu luna septembrie”, a menționat Hahn.

El a adăugat că oportunitățile oferite Moldovei de Acordul de Asociere cu UE sunt „departe de a fi valorificate în întregime în ceea ce ține de economie și export”: „Vrem să vedem cum putem îmbunătăți condițiile, iar ulterior să vedem care ar fi pașii următori”, a spus comisarul european.

Guvernul are UE de partea sa în investigarea jafului bancar

La rândul ei, Maia Sandu a exprimat angajamentul ferm al noului Guvern în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, libertatea presei, etc... „Ne-am propus să revenim la o conlucrare firească dintre Republica Moldova și UE. Avem nevoie nu doar de sprijinul financiar al UE, dar și de consultanța UE pentru instituțiile publice, pentru a realiza cât mai repede ceea ce ne-am propus”, a menționat premierul. „Mesajele care au venit din partea instituțiilor europene au făcut posibilă soluționarea pașnică a crizei politice. Am discutat despre subiecte importante - despre schimbările pe care le avem de făcut pentru a combate oligarhia, corupția și despre pașii pe care avem să-i facem în investigarea furtului miliardului”, a spus Maia Sandu.

Toate procesele de privatizare începute au fost oprite

La Chișinău, demiterile se țin lanț. Șefii instituțiilor publice care au deservit fosta guvernare, ajutând grupul oligarhic să-și însușească proprietăți și să fure bani publici, sunt demiși. Maia Sandu i-a cerut joi demisia directorului Agenţiei Proprietăţii Publice, Vladimir Baldovici, urmând ca procedura să fie formalizată la următoarea ședință a Guvernului. Premierul a venit cu acest demers după ce, pe site-ul APP, a apărut un anunț de privatizare a Sanatoriului „Moldova” din Ucraina la un preț infim, chiar și după ce PDM a anunțat cedarea puterii. Maia Sandu a cerut APP suspendarea temporară a tuturor proceselor de privatizare deja începute.

„Furturile publice care continuă și după fuga rușinoasă a lui Plahotniuc vor fi oprite imediat! Iar cei care vând în mod dubios și netransparent proprietățile statului vor fi demiși. Deși am anunțat public despre faptul că vom porni o anchetă cu privire la ilegalitățile comise de reprezentanții fostului regim, pentru a elibera instituțiile de corupție, exponenţii regimului aflaţi încă în funcţii continuă procesul de sustragere a bunurilor proprietate publică”, a atenționat joi prim-ministrul.

În paralel, Parlamentul a constituit o comisie de anchetă care va analiza cum s-au desfășurat procesele de privatizare a proprietății publice începând cu anul 2013.

Privatizările opace vor fi investigate

Înainte să capituleze politic, fosta guvernare a vândut, în condiții netransparente, mai multe companii mari cum ar fi „Air-Moldova”, „Tutun-CTC”, „Gările auto”. Anterior a fost privatizat Hotelul „Codru”, care adăpostea inclusiv edificii de protocol ale statului și a fost concesionat Aeroportul Internațional Chișinău – un obiectiv de însemnătate strategică. Și, tot la final de mandat, fosta guvernare a hotărât să construiască, din bani publici, o arenă uriașă la periferia Chișinăului – un obiectiv care, în opinia experților, este absolut inutil în condițiile sărăciei și lipsurilor cu care se confruntă populația țării. Și acest proiect a intrat în vizorul comisiei de anchetă a Parlamentului.

De asemenea, a fost creată o comisie de anchetă „pentru elucidarea evenimentelor din 7-9 iunie 2019”, – așa-numita „tentativă de lovitură de stat” prin care PDM a încercat să-și mențină puterea și să conducă Guvernul din interimat.

În plus, noua majoritate parlamentară a anulat controversata lege care prevedea vânzarea cetățeniei Republicii Moldova. Respectiva lege intrase în vigoare în noiembrie 2018, fiind votată de majoritatea parlamentară controlată de PDM. Prin abrogarea acestei controversate legi, persoanele care deja au obținut cetățenia Republicii Moldova în acest mod vor rămâne fără ea.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.