Tobore Ovourie: "Aş face din nou acelaşi lucru"

Tobore Ovuorie este în acest an laureata Freedom of Speech Award, premiu acordat anual de Deutsche Welle. Distincţia a primit-o pentru investigaţiile făcute în domeniul traficului de persoane la nivel internaţional şi pentru promovarea libertăţii presei în Nigeria. Cu ocazia decernării premiului, în cadrul conferinţei Global Media Forum 2021, care se desfăşoară în prezent la sediul Deutsche Welle din Bonn, jurnalista DW Mimi Mefo a stat de vorbă cu laureata. 

DW: Guvernul nigerian a interzis accesul la Twitter în toată ţara. Ce părere aveţi?

Tobore Ovuorie: Cred că interzicerea accesului la Twitter este o decizie foarte neînţeleaptă. Guvernul acţionează în direcţia greşită, căci în momentul de faţă avem cu totul alte probleme în această ţară. Pe autostradă sunt răpiţi oameni. Copii de şcoală sut răpiţi şi părinţii trebuie să-i răscumpere pentru milioane de naira. Avem criza fulani. Haos după haos. În acest context, interzicerea Twitter nu e deloc înţeleaptă. Dacă potenţialul care e investit în acest demers ar fi investit în combaterea nesiguranţei din ţară sau chiar în aprovizionarea cu curent a populaţiei, guvernul ar obţine, cred, mult mai mult. Nu sunt deloc de acord cu această interdicţie. 

Mulţi se tem că interzicerea Twitter va avea consecinţe negative mai ales pentru jurnalişti. În special pentru cei care desfăşoară o muncă de investigaţie în domenii importante. Care credeţi că vor fi urmările acestei decizii?

Măsura va fi resimţită nu doar de jurnalişti. Cunosc o serie de nigerieni tineri care nu reuşeau să-şi găsească un job. Au creat mici întreprinderi - la unii dintre ei am fost şi eu client. Mă uit pe Twitter, unde-şi prezintă produsele şi ofertele. Dacă-mi place ceva, intru pe site şi comand produsele care se livrează apoi la domiciliu. Fără Twitter, aceşti tineri nu-şi vor mai putea câştiga existenţa. Rămân fără job şi fără posibilitatea de a face afaceri. Şi cine ştie ce mai urmează. Ca jurnalistă, folosesc Twitter pentru a afla care sunt temele stringente, pentru a face sondaje etc. De când a fost luată această măsură, mă simt cumva ca o hoaţă. Folosesc VPN şi în unele din site-urile VPN nu prea poţi avea încredere. 

Sunteţi cunoscută ca jurnalistă pentru investigaţiile făcute sub acoperire. Aţi dezvăluit, de exemplu, existenţa unei reţele de trafic de fiinţe umane, pretinzând că sunteţi lucrătoare sexuală. Prin ce aţi trecut?

Mai ales în ultima fază a investigaţiilor a fost groaznic. Am fost obligată să mă dezbrac - şi anume de tot. M-am simţit oribil. Redusă la un obiect. M-a afectat foarte mult. Acasă am făcut duş şi am plâns amarnic şi n-am mai fost în stare de nimic, decât să dorm. Dar n-a fost doar atât. Mi s-au dat diferite substanţe să le fumez, dar eu sufăr de astm şi nu am voie să fumez. Am avut un atac de astm, după care am fost dusă la spital şi ventilată cu oxigen. 

Ce v-a determinat să alegeţi munca de jurnalist de investigaţie? 

Ce m-a determinat a fost pierderea unei persoane foarte dragi, devenită victimă a traficului de persoane. N-am avut posibilitatea de a mai vorbi cu ea înainte să moară. M-a cuprins o furie teribilă. Dincolo de latura asta personală, nu accept atunci când mi se răspunde cu NU.

Cum reuşiţi, într-o ţară ca Nigeria, să practicaţi meseria de jurnalistă de investigaţie, cu riscurile de rigoare?

Mai întâi aş sublinia că a fi nigeriană şi a trăi în Nigeria e deja un job. Iar a practica jurnalismul de investigaţie e o muncă în plus. Dar a fi jurnalist de investigaţie şi femeie în acelaşi timp? E foarte, foarte dificil. Deja înainte de investigaţiile sub acoperire am învăţat să am grijă de mine. De atunci sunt şi mai atentă. Îmi amintesc de o vreme când căutam o locuinţă. Găsisem ceva foarte frumos. L-am întrebat pe administrator dacă mai există şi alte uşi decât cea principală. Mi-a spus că e singura cale de ieşire şi am renunţat. Degeaba e casa frumoasă dacă are o singură cale de ieşire. Duc o viaţă în care trebuie să am mereu posibilitatea de a fugi. 

Aţi mai avea curajul să faceţi astfel de investigaţii riscante sub acoperire?

În ciuda a tot ce mi s-a întâmplat în 2013 - abuzarea sexuală, urmările de durată, faptul că mă aflu încă în terapie - şi sunt zile în care mă simt complet la pământ, dacă aş mai avea posibilitatea să scot asemenea lucruri la lumină, să fac investigaţii sub acoperire în legătură cu o reţea de trafic de fiinţe umane, atunci da, aş face-o. Aş face din nou acelaşi lucru. Aş fi, desigur, ceva mai atentă în urma experienţei prin care am trecut. Şi vreţi să ştiţi ceva? Deja se arată la orizont aşa ceva.