1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Kofi Annan distins cu Premiul German al Mediei

Anne-Katrin Mellmann / Valeriu Lazar22 ianuarie 2004
https://p.dw.com/p/B1kU
Pentru a 12-a oara s-a decernat la Baden-Baden Premiul German al Mediei. Ctitorul sau, compania de marketing Media Control, îl acorda personalitatilor care au influentat substantial societatea sau sfera politicii, la propunerea unui cerc de redactori-sefi de prestigiu, condus de Stefan Aust, seful saptamânalului german DER SPIEGEL. Anul acesta, premiul revine lui Kofi Annan, secretar general al Organizatiei Natiunilor Unite, cu justificarea ca Annan reprezinta, ca nici un alt om politic, ideia fundamentala a ONU, anume efortul cladirii unei lumi mai pasnice si mai bine organizate.

La Baden-Baden, aglomeratia mas mediei a fost remarcabila: actori, vedete de vârf din lumea modei si sportului, personalitati proeminente ale vietii politice - întruniti cu totii în onoarea lui Kofi Annan si reprezentativi pentru aceasta republica, cum rezuma gazda, Karlheinz Koegel, din partea companiei Media Control. Secretarul general ONU a venit împreuna cu sotia, Nane Cronstedt, jurista si artista suedeza, si, ca deobicei, prezentându-se foarte modest când e vorba de persoana sa. Stiind bine ca prezenta majora a mediei o datoreaza mai ales razboiului din Irak, Annan a profitat de ocazie pentru a atrage atentia asupra rolului important al ONU în Irak. Kofi Annan:

"E clar ca multi oameni din Irak, inclusiv membri ai autoritatii provizorii a coalitiei ar prefera sfaturi din partea noastra în chestiunea daca alegerile generale din Irak se pot sau nu derula practic pe parcursul urmatoarelor luni. Tot ce pot spune este ca suntem, ca si pâna acum, decisi sa întreprindem tot ce sta în puterea noastra pentru a ajuta poporul irakian, tinând desigur seama de conditiile reale pe care ni le impune stadiul, înca foarte dificil, al securitatii din aceasta tara."

Kofi Annan si-a exprimat speranta ca în viitor, Irakul nu va mai monopoliza atentia generala, având în vedere ca ONU mai are de rezolvat si alte probleme urgente: combaterea mizeriei, foametei si maladiei SIDA, pentru a mentiona doar câteva dintre chestiunile actuale. Drept importanta, laureatul Kofi Annan a estimat revendicarea de a contracara afirmatia asanumitei "lupte dintre culturi", adaugând masura în care deplânge neîncrederea dintre musulmani si crestini. Kofi Annan:

"Trebuie sa ne distantam de acest fel de a gândi. E important sa tinem seama - în masura în care credem într-un dumnezeu - ca suntem cu totii egali în fata sa si, chiar daca îi atribuim nume diferite si-l veneram în alt fel, sau poate de loc, aceasta trebuie sa fie, pentru noi toti, parte a intentiei sale."

Una din personalitatile prezente, ea însasi de acum distinsa cu Premiul German al Mediei, este Bill Clinton, fostul presedinte al Statelor Unite. La festivitatea dedicata lui însusi, din 1999, n-a putut lua parte, dar a venit anul acesta la Baden-Baden, pentru a rosti alocutiunea închinata laureatului Kofi Annan - pentru el, unul din cei mai agreabili oameni. Bill Clinton:

"Cât am fost presedinte, una din misiunile mele cele mai importante a fost sa cladesc o punte spre secolul 21, pe care s-o poata traversa orice om. Kofi Annan cladeste aceasta punte si este, pentru miliarde de oameni, simbolul viu ca acest proiect poate reusi."

Kofi Annan este cel de al 12-lea laureat al Premiului German al Mediei. Acesta nu e dotat cu fonduri, dar e una din nenumaratele distinctii primite de Kofi Annan, deasemeni laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Între predecesorii sai se numara Nelson Mandela, Boris Ieltân, Yasser Arafat si Gerhard Schroeder.