Lăcomia pierde omenia

Deşi crizele financiare revin periodic în istoria capitalismului, aidoma unei maladii cronice cu puseuri acute, ele nu constituie un motiv suficient pentru a renunţa la „binefacerile sistemului ” mai ales după ce se ştie şi care au fost „deliciile ” oferite de economia planificată beneficiarilor socialismului real existent în secolul XX.

„Turbocapitalismul” care a însoţit procesul globalizării, manifestat şi printr-o impetuoasă poftă de consum, ar face parte în ţările foste comuniste şi din simptomatologia unei nevoi de recuperare, de compensaţii, după umilitoarele frustrări şi drastica austeritatea la care defunctul sistem comunist şi-a condamnat supuşii.

Pofta de înavuţire, lăcomia, consumul deşănţat, activităţile speculative la bursă, idolatrizarea virtuţilor pieţii libere ca şi încrederea oarbă în capacităţile acesteia de a se autoregla, miza excesivă pusă pe a avea în detrimentul lui a fi (prin încălcarea unor elementare principii etice), au devenit în scurt timp nu doar apanajul capitalismului deşănţat,(dublat de corupţie) instalat în fostele ţări comuniste ci şi metehne ale vechilor democraţii occidentale.

Faptul că actuala criză financiară, considerată ca fiind lipsită de precedent, vine tocmai din Statele Unite, este în bună parte consecinţa unei modificări de comportament a consumatorilor, expresia unei „orgiastice” îndatorări a acestora din dorinţa de a poseda dacă nu totul, cel puţin cît mai mult.

În aceeaşi măsură însă, aşa cum se poate deduce din afirmaţiile şi ipotezele enunţate în mass media, criza se datorează atît speculanţilor narcotizaţi de de spectrul unei rapide îmbogăţiri peste noapte cît şi, aşa cum foarte recent s-a dat la iveală, unor tranzacţii extrem de dubioase efectuate de unele bănci americane luate acum în vizor de FBI.

Şi chiar dacă vinovaţii ar trebui să fie pedepsiţi, ceea ce nu se va întîmpla în toate cazurile, teama ar putea pune căpăstru lăcomiei.

Colacul financiar de salvare lansat de guvernul american din banii contribuabililor, a produs pe Wall Street o rapidă creştere a valorilor bursiere. Criza financiară în sine însă, a dat apă la moara adversarilor economiei de piaţă, în majoritate adepţi ai stîngii sau extremei stîngi, făcîndu-i chiar pe unii din învederaţii susţinători ai atotputerniciei pieţii să se îndoiască de capacităţile ei naturale de autoregenerare, semănînd în cele din urmă şi panica printre cei mai slabi cu duhul.

Dar cum prea bine se ştie, frica este un sfetnic rău.

Ceea ce nu-i împiedică pe germani, încă feriţi de efectele drastice ale crizei financiare, să fie prizonierii unei frici endemice, „ancestrale” - rezultă dintr-o expoziţie inaugurată în aceste zile la Berlin. De ce se tem cel mai mult locuitorii încă bogatei republici federale? De bolă, sărăcie şi şomaj. Temeri în bună parte justificate. Fiindcă actuala criză va lăsa în mod cert sechele, oferind concomitent, deşi pur teoretic, şansa unei reeducări a consumatorilor şi a primenirii moravurilor capitaliste.

Dincolo de intervenţia statului sau de noile reglementări menite să zădărnicească o nouă degringoladă financiară, este de presupus că virtuţi vetuste, cam fost date uitării în ultima vreme, precum modestia,cumpătarea, chibzuinţa, temperanţa, hărnicia, loialitatea, precauţia, spiritul de previziune, ar putea să-şi facă reintrarea în etajele superioare ale instituţiilor bancare şi ale marilor firme dar şi în locuinţele de la parter şi subsol ale cetăţeanului de rînd, obişnuit şi masiv încurajat pînă nu demult, să mînuiască cu prea mare uşurinţă cardurile bancare.

O reechilibrare a relaţiei dintre „a fi şi a avea” s-ar putea produce şi în eventualitatea în care ar fi reinstituită o corectă, morală relaţie între natura şi calitatea muncii, gradul de responsabilitate şi remuneraţie, ştiindu-se cît de astronomice au fost salariile şi compensaţiile încasate de unii manageri chiar atunci cînd ei au adus firma la sapă de lemn.

Dacă toate aceste modificări s-ar produce – ceea ce din nou este foarte puţin probabil - ele s-ar solda cu un real profit moral al capitalismului contrazicînd parţial şi - ne putem teme că doar temporar - convigerea că economia şi morala nu prea fac casă bună.