Libia încotro?

Dacă nu e clar cât va mai dura până la capturarea lui Gaddafi, se ştie, în schimb, că doi dintre fiii săi - între care şi Saif al Islam, cel căutat, cu mandat de arestare internaţional, pentru crime de război - au fost capturaţi. O a treia progenitură a dictatorului se află în arest la domiciliu. Arestarea lui Saif al Islam a fost confirmată de procurorul Curţii Penale Internaţionale de la Haga, Luis Moreno Ocampo.

În zorii zilei de luni, luptele s-au reluat între altele în jurul rezidenţei fortificate a colonelului Gaddafi. În capitală şi mai cu seamă la Benghazi, capitala răscoalei, rebelii jubilau. Începutul sfârşitului tiraniei lui Gaddafi a fost salutat la Washington şi în capitalele apusene. Preşedintele american Obama anunţase ieri că regimul libian dă semne să se prăbuşească şi lansase colonelului un apel, cerându-i din nou să se retragă de bunăvoie, ca să se pună capăt vărsărilor de sânge. La rândul său, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a pronunţat în favoarea unei imediate tranziţii paşnice a puterii în Libia. Alianţa Nordatlantică şi-a rezervat dreptul de a continua să protejeze populaţia civilă libiană de trupele lui Gaddafi, în vreme ce Franţa s-a hotărât să găzduiască săptămâna viitoare o întâlnire a marilor puteri implicate în Libia.

Or, dincolo de toate eforturile diplomatice, băile de sânge riscă să se prelungească şi să se repete după căderea dictaturii, întocmai cum s-a întâmplat şi în Irak. Deşi Libia pare a fi un stat net mai omogen, în măsura în care nu are un segment de populaţie şiit, ţara e puternic scindată tribal şi supusă unei puternice presiuni islamiste.

Căderea lui Gaddafi se datorează în bună măsură nu doar loviturilor NATO, cât mai ales capacităţii unei părţi a conducerii rebelilor de a convinge principalele trei triburi, între care şi pe cel al lui Gaddafi, de a renunţa la susţinerea dictatorului.

Abandonarea lui s-a soldat cu prăbuşirea unei bune părţi a apărării puse pe picioare în capitală de cel mai longeviv preşedinte african, unul despre a cărui debarcare s-a vorbit încă din anii 80, pe când Gaddafi ordona aruncarea în aer a unei discoteci americane din Germania.

Acum ceasurile regimului sunt numărate cu adevărat. Căderea lui va accelera şi demolarea altor regimuri arabe extrem de impopulare, între care, în special a celui sirian condus de Bashar el Assad.

Dar Gaddafi nu va dispărea fără a lăsa în urmă un uriaş potenţial distructiv. La fel, sau poate chiar mai mult decât Egiptul, Libia ar putea lesne cădea pradă fie anarhiei, fie extremismului islamist, sau ambelor rele.

Occidentul, care a dat o importantă mână de ajutor rebelilor, are acum datoria de a însoţi tranziţia astfel încât se impună în Libia, în cele din urmă, nu modelul somalez, un nou extremism ori o nouă formă de stat totalitar, cât o democraţie veritabilă. Libienii vor fi nevoiţi să parcurgă un drum lung şi anevoios, înainte să se bucure de ea.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz