1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lobbyiştii din industria de armament se impun în SUA

Vlad Drăghicescu / ag4 mai 2013

Controversele generate de intenţia preşedintelui Barack Obama de a înăspri legislaţia privind posesia de arme a determinat reprezentanţii industriei de profil din SUA să se implice în respingerea acesteia.

https://p.dw.com/p/18SEu
Imagine: Reuters

La cinci luni după masacrul petrecut într-o şcoală primară din oraşul Newtown, National Rifle Association din Statele Unite (NRA), o puternică organizaţie de lobby din domeniul armamentului, a salutat victoria repurtată în faţa preşedintelui american Obama, care intenţiona să înăsprească legislaţia privind posesia de armament în America.

În contextul masacrului din Newtown, Barack Obama a lansat spre dezbatere trei propuneri legislative, care în clipa de faţă sunt blocate pe termen nedeterminat. Prima se referă la interdicţia privind armele semiautomate, pe care chiar şi mulţi democraţi o consideră nerealistă. Nici limitarea numărului maxim de cartuşe pe care cineva le poate deţine la numai zece nu a obţinut susţinerea necesară în Congres.

Faptul însă că nici măcar propunerea vizând verificarea mai strictă a celor care achiziţionează arme, cu precădere din aşa-numitele "bazare" cu armament, a reprezentat o grea înfrângere politică pentru Barack Obama. În replică, având lângă el victimele tragicului eveniment din Newtown, Obama a declarat că America a "asistat la o zi ruşinoasă pentru Washington".

Unii analişti americani sunt de părere că dacă după momentul Newtown nu se va schimba nimic din punct de vedere legislativ, lucrurile nu se vor mai schimba, de fapt, niciodată. Conform unor sondaje, americanii s-ar fi pronunţat în proporţie de 90 la sută pentru o mai strictă verificare a celor care cumpără arme.

Barack Obama Waffengesetze in den USA
Imagine: Reuters

Cu toate acestea, mulţi senatori din statele americane ezită să înfurie industria de armament, recte NRA. Aproape nici o altă organizaţie din Statele Unite nu dispune de mai multe resurse financiare şi nu este mai bine organizată ca NRA. Aşadar, cine susţine proiectele acesteia poate lua în calcul donaţii generoase din partea producătorilor de armament.

De altfel, vice-preşedintele NRA, a şi declarat că niciodată nu va înceta să apere "drepturile posesorilor de arme, care respectă legea". Declaraţia a fost făcută la Houston, în statul american Texas, unde s-au adunat contestatarii legilor propuse de Obama.

Printre ei se numără şi guvernatorul statului Texas, Rick Perry, aplaudat cu entuziasm după ce a sugerat producătorilor de armament din Statele Unite să îşi mute uzinele de producţie în Texas, dacă în alte părţi nu mai sunt doriţi. "În America mai există un loc unde libertatea este foarte preţuită, iar acest loc se numeşte Texas", a spus Perry.