1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Locul potrivit şi scena potrivită

Bartosz Dudek / VD5 iunie 2014

O zi istorică. Ziua în care America s-a întors în Europa ca putere protectoare. Discursul lui Obama a fost fulminant, este de părere Bartosz Dudek, în comentariul său.

https://p.dw.com/p/1CCdw
Imagine: Reuters

A fost ziua în care au fost sărbătorite alegerile parţial libere din 4 iunie 1989 şi victoria de la acea vreme a Solidarność, respectiv rolul extraordinar al lui Lech Walesa, liderul istoric al sindicatului.

Ziua în care lumea şi-a amintit de o victorie paşnică, la urne, care a dus la apariţia primului guvern non-comunist în această parte a Europei şi, un pic mai apoi, la căderea comunismului.

"Sărbătoarea Libertăţii" a avut loc la Varşovia, un oraş familiarizat cu lupta împotriva totalitarismului din secolul 20. Ternă şi falimentară acum 25 de ani, Varşovia este acum un oraş european înfloritor şi prosper, aşezat pe pilonii solizi ai democraţiei şi economiei de piaţă.

Pe scena pregătită pentru festivităţi au păşit aproapre 50 de înalţi reprezentanţi ai lumii libere: monarhi, preşedinţi, şefi de guverne. Un cadru ideal pentru discursuri importante.

Deutsche Welle
Bartosz Dudek, Deutsche WelleImagine: DW/P. Henriksen

Mesaje fără echivoc

Barack Obama s-a folosit la maximum de context. După cum făcuseră şi predecesorii săi, John F. Kennedy şi Ronald Reagan în ţara de primă linie Germania, Obama a ţinut un discurs fulminant, aproape istoric.

Preşedintele american a construit un pod din rolul istoric al Poloniei, ca ţară care a deschis drumul către libertate, peste situaţia actuală din estul continentului. Iar mesajul său a fost clar, lipsit de echivoc: America nu va părăsi la greu ţările partenere din Europa, nu le va lăsa singure, ci le va proteja de Rusia.

"Nu veţi fi niciodată singuri", a spus Obama, adresându-se nu numai Poloniei, ci, simultan, ţărilor baltice, României şi Bulgariei. În plus, preşedintele american a reiterat că Statele Unite nu vor accepta niciodată anexarea Crimeei. Cu alte cuvinte: gata cu tendinţele imperialiste şi sferele de influenţă.

America lui Obama, ale cărei priorităţi vizau mai degrabă zona pacifică, a revenit în Europa ca putere protectoare, garant al democraţiei şi libertăţii. "Fără solidaritate, nu poate exista libertate", a punctat, magistral, liderul de la Casa Albă, în ţara în care s-a născut Solidarnosc.

A fost, fără îndoială, un discurs care a pus la încercare rolul lui Obama - de voce a lumii libere. Însă cuvintele lui au venit la momentul potrivit, în locul potrivit, pe scena potrivită.