1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lumea în derivă

Peter Janku2 aprilie 2009

Summitul G20 de la Londra şi problemele cu care se confruntă NATO sunt subiectele principale în ziarele occidentale de astăzi.

https://p.dw.com/p/HOv2

"NATO se apără. Dar împotriva cui?" se întreabă cotidianul berlinez Die Welt, care consideră că gândirea strategică europeană continuă să sufere de o cronică şi regretabilă subdezvoltare. Cât despre inamicul misterios al alianţei nordatlantice, la care se referă întrebarea pusă de ziarul conservator german, americanii şi britanicii îl identifică încarnat în terorismul internaţional, în timp ce est-europenii, în special balticii şi polonezii, găsesc că se numeşte Rusia. "Avertismentele lor împotriva Moscovei au devenit şi mai presante de la invazia rusă în Georgia, din vara anului trecut".

Or, potrivit ziarului berlinez, „Obama vrea să lege NATO mai strâns tocmai de aceşti ruşi, ca parteneri strategici, pentru ca, prin intermediul Kremlinului, să absolve cu bine, pe de o parte, testul decisiv al alianţei nordatlantice, şi anume cel afgan, iar pe de alta să facă faţă ambiţiilor nucleare iraniene."

În schimb America e gata să facă Rusiei tot felul de concesii. De pildă să renunţe la scutul american antirachetă din Cehia şi Polonia. Să amâne la calendele greceşti aderarea la NATO a Georgiei şi Ucrainei. Iar aprovizionarea trupelor americane din Afganistan urmează pe viitor să fie negociată direct cu Moscova, şi nu cu ţările postsovietice din vecinătatea Afganistanului.

Ziarul berlinez pledează în context pentru ca "europenii să-şi asume o distribuţie mai echitabilă a poverilor din cadrul alianţei nordatlantice", astfel încât America să nu revină, de la multilateralismul actual al lui Obama la unilateralismul precedentei administraţii.

Sub o poză a preşedinţilor SUA şi Rusiei înclinându-se unul către celălalt, ziarul elveţian Neue Zürcher Zeitung descrie agitata diplomaţie din ajunul summitului grupului G-20 şi semnalează apropierea dintre Obama şi omologul său chinez. Posibila ameliorare a raporturilor sino-americane ar surveni, potrivit ziarului, într-un moment în care regimul comunist de la Beijing "pune sub semnul întrebării preeminenţa economică a SUA şi a dolarului".

Acelaşi ziar relevă într-un amplu articol, "escaladarea gesturilor de ameninţare" ale regimului comunist coreean. „Îndelungatele eforturi de a determina Coreea de Nord să treacă la dezarmarea nucleară s-au dovedit zadarnice, iar Fenianul se prezintă azi, mai mult decât oricând ca o agresivă putere balistică”, notează cotidianul din Zürich. Ar fi vorba, potrivit observatorilor occidentali, de proiectatul test nordcoreean cu o rachetă cu rază lungă de acţiune, pe care forţele americane şi nipone ar putea s-o distrugă în zbor.

"Pentru regimul de la Phenian, construcţia de rachete n-aduce doar un plus militar ci şi importante avantaje economice, devreme ce-a vândut în trecut rachete şi Libiei şi Siriei, şi se presupune că şi-a exportat tehnologia în Iran şi Pakistan" mai aflăm din ziarul elveţian.

În ce priveşte tratativele din culisele reuniunii la vârf a statelor membre în grupul G-20, Frankfurter Allgemeine Zeitung relevă că "liderii Americii şi Marii Britanii s-au arătat încrezători", calificând drept exagerate relatările cu privire la divergenţele dintre puterile occidentale. În schimb, "şefa guvernului german şi-a exprimat îngrijorarea", iar partenerul ei de la palatul Elysee, preşedintele Franţei Sarkozy "şi-a manifestat pofta de atac".

Liderii de la Paris şi Berlin consideră posibil un eşec al summitului, dacă nu li se vor satisface revendicările. Ziarul din Frankfurt consemnează şi faptul că "Japonia a reproşat Germaniei că nu înţelege necesitatea stimulentelor fiscale întru combaterea crizei".

Cotidianul conservator salută pe de altă parte apropierea dintre americani şi ruşi. Într-un mod similar văd lucrurile Tagesspiegel din Berlin şi Leipziger Volkszeitung, în vreme ce Osnabrücker Zeitung acordă prioritate nu dezarmării, ci combaterii crizei economice şi financiare, care "ameninţă mult mai serios stabilitatea internaţională".

Schweriner Volkszeitung le cere participanţilor la summit să se grăbească, iar Neue Westfälische solicită imperativ înlocuirea capitalismului cu o reglementare strictă a pieţelor financiare. În fine, tot la stânga spectrului politic, Süddeutsche Zeitung din München reclamă Franţei şi Germaniei să-şi asume un rol conducător în negocierile privind controlul pieţelor, prevăzând că SUA şi Marea Britanie se vor menţine în culise şi vor încerca să frâneze eforturile de supraveghere riguroasă a propriilor burse şi pieţe, care ar constitui, potrivit ziarului, una din sursele majore ale puterii lor.

Autor: Petre M. Iancu

Editor: Robert Schwartz