1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mützenich: Doamna Clinton pare să realizeze cum ar trebui să fie, în viitor, politica externă americană

Miodrag Soric/Ana-Maria Fischer-Dieskau2 decembrie 2008

Hillary Clinton va fi viitorul secretar de stat al SUA. "Cum va influenţa ea relaţiile transatlantice ?" l-a întrebat colegul nostru, Miodrag Soric, pe deputatul Rolf Mützenich (SPD), expert în politica de securitate.

https://p.dw.com/p/G7lx
Dr. Rolf Mützenich, deputat în Bundestag (SPD), expert în politica de securitate şi în activităţi de pacificare

Doamna Clinton este foarte potrivită în funcţia de secretar de stat, este de părere Rolf Mützenich, deoarece ea este o bună cunoscătoare a realităţilor europene. Hillary Clinton dispune de multe contacte în Europa. Ea ştie care sunt interesele europene în politica externă şi îşi dă deopotrivă seama că SUA trebuie să se apropie din nou de anumite state europene cu ajutorul unor iniţiative politice clare. Prin urmare, a adăugat expertul social-democrat în politica de securitate :

"Cred că ar trebui să ne gândim de pe acum la ce iniţiative suntem dispuşi să participăm şi, mai ales, în ce condiţii".

Conturarea unui peisaj politic pornind de la premisele reale

O astfel de iniţiativă ar viza desigur situaţia din Orientul Mijlociu, unde, afirmă Mützenich, întrebările centrale sunt : Cum abordăm regimul iranian ? Cum putem redefini raporturile dintre israelieni şi palestinieni ? Şi, mai ales, ce rol dorim să joace Siria la masa negocierilor ? În consecinţă, marea provocare nu este schimbarea unui regim ci conturarea unui peisaj politic care să întrunească şi idealurile noastre, pornind însă de la premisele existente. În acest sens, deputatul Mützenich este de părere că Hillary Clinton ar trebui :

"să se gândească, care sunt premisele reale în Orientul Mijlociu, să le analizeze aşa cum sunt fără să devieze în scenarii iluzorii".

Denunţarea încălcării Acordului de pace de la Oslo

Despre atitudinea pro-israeliană a viitorului secretar de stat, Hillary Clinton, Mützenich este de părere că aceasta poate fi favorabilă iniţiativelor în această regiune, în sensul formării unei opinii independente care să permită găsirea unor soluţii noi. Importantă este, afirmă deputatul social-democrat,

"abordarea problemei coloniilor şi sublinierea faptului că extinderea acestora contravine tuturor principiilor Acordului de pace de la Oslo. Cred că doamna Clinton este pregătită pentru aceste afirmaţii, chiar şi numai în plan intern".

Barack Obama, Hillary Clinton und James Jones
Viitorul secretar de stat, Hillary Rodham ClintonImagine: AP

Definirea intereselor comune cu Iranul

Despre situaţia din Iran, deputatul Mützenich crede că Hillary Clinton realizează limpede faptul că invazia preşedintelui Bush în Irak nu a contribuit în definitiv decât la consolidarea forţelor regionale în Iran şi, parţial, în Afganistan. Administraţia americană trebuie să fi înţeles că trebuie cooperat cu toate regimurile, indiferent cât de dificilă se dovedeşte aceasta. Prin urmare, trebuie început un dialog cu Iranul la un nivel scăzut al aşteptărilor, pentru a defini, mai întâi, interesele comune. Stabilitatea în Afganistan este, bunăoară, şi în interesul Teheranului, subliniază Mützenich.

Plan regional de stabilitate în Afganistan

În această privinţă, afirmă el mai departe, noua administraţie americană va trebui să conceapă un plan de stabilitate în regiune, care să implice şi statele vecine ale Afganistanului, de la Iran, prin Pakistan, ţările Asiei Centrale şi până la India.

"Cred că, dacă administraţia SUA este înţeleaptă, va recurge la iniţiative politice şi nu va mai miza exclusiv pe instrumentul militar", anticipează social-democratul Rolf Mützenich, expert al Bundestagului în politica de securitate, politica externă americană a viitoruluii secretar de stat, Hillary Clinton.