Mă bucur că m-am lăsat de fumat!

"Mami, mori dacă fumezi!" Băiatul meu se speria tot mai des când mă vedea cu țigara aprinsă, așa că nu mi-am mai putut găsi nicio scuză pentru acest obicei prost.       

Am fumat ultima țigară în urmă cu două luni. Medicul Tobias Rüther, care conduce secția specială pentru terapia dependenței de tutun din cadrul clinicii Universității Ludwig Maximilian din München, explică: "Dacă vă lăsați de fumat, se întâmplă foarte repede multe lucruri pozitive."

Deja după opt ore fără fumat, alimentația corpului cu oxigen e mai bună decât înainte. După doar o zi sau două, multe persoane care s-au lăsat de fumat au un simț al mirosului și al gustului mai dezvoltat. După două săptămâni, capacitatea pulmonară e mai bună, ceea ce se simte și când faci sport. Pe de altă parte, eu m-am simțit la fel de energică la alergat și când fumam.

"Se poate întâmpla să tușiți mai tare decât înainte", explică Tobias Rüther. Motivul: plămânii încep un fel de curățenie de primăvară după renunțarea la tutun, care durează cam o lună. "Iar după o lună, veți avea un sistem imunitar mult mai puternic."

Iluzia fumătorului 

Dacă rezist cel puțin trei luni fără țigări, mă voi bucura, potrivit medicului, de un somn mult mai odihnitor: "Fumătorii au noaptea un fel de sevraj. Chiar dacă nu se trezesc mai des, dorm mai neliniștiți. După trei luni fără țigări, somnul se normalizează din nou."

Înainte să aleg abstinența, mă gândeam că o simplă reducere a numărului de țigări ar fi, în mod automat, un pas sănătos. În acest caz, ar fi trebuit însă să mă mulțumesc cu maxim două țigări pe zi. Deja de la a treia, riscul cardiovascular e cam la fel de mare ca la 20 de țigări pe zi, mi-a explicat medicul. În cazul cancerului, riscul crește însă cu fiecare țigară în parte.

"E grozav că v-ați lăsat de fumat", mă laudă Tobias Rüther în repetate rânduri. Bucuria lui e contagioasă, în timp ce eu n-am fost prea încântată, până acum, de prima perioadă fără țigări. Medicul avertizează că aproximativ jumătate dintre fumători mor de o boală care are o legătură cu dependența lor de tutun, 50 la sută dintre ei înainte de 70 de ani. "Cel târziu pe la 50 de ani ați fi simțit din plin consecințele fumatului", consideră Rüther. Dintr-o dată, mă bucur mai mult că am renunțat la fumat.

Nu mi-a fost ușor, dar n-am avut nevoie, totuși, de un plasture de nicotină, hipnoză sau acupunctură. Voința a fost de ajuns. Potrivit medicului, m-a ajutat și faptul că am început să fumez destul de târziu, la 21 de ani: "Majoritatea fumătorilor încep cu tutunul în adolescență, între 12 și 16 ani, când creierul trece încă prin transformări importante. Nicotina e un neurotransmițător extrem de activ, care influențează în mod decisiv dezvoltarea conexiunilor între neuroni în creier. "Așadar, fumatul în adolescență creează o dependență pe termen lung, de care nu se mai poate scăpa doar printr-o voință de fier."

Până acum, discuția cu medicul expert în combaterea dependenței de tutun m-a binedispus și m-a făcut să mă simt mândră de mine. Dar el îmi spune, pe neașteptate: "Din 100 de fumători care se lasă de țigări fără alt ajutor, așa ca dumneavoastră, 95 la sută își reiau obiceiul prost în decursul unui an." Ce veste...

Unul dintre motivele recidivei e "iluzia fumătorului", un fel de păcăleală a nicotinei. Dependența psihică e extrem de puternică, subliniază Rüther. Și eu m-am lăsat păcălită, timp de ani de zile m-am autoconvins că fumatul mă liniștește și reduce stresul.

"În realitate, fiecare țigară crește frecvența bătăilor inimii, iar fumătorul devine mai neliniștit", avertizează Rüther. Mă linișteam când aprindeam țigara din simplul motiv că simțeam nevoia să fumez. "Așadar, țigara îl eliberează pe fumător de o senzație de neliniște pe care nici măcar nu ar fi avut-o dacă era nefumător."

Câinele pavlovian din noi

Prima seară la un vin cu prietenii fără țigări mi s-a părut ciudată, parcă lipsea ceva. Ani de zile aveam impresia că fumatul e o parte importantă a anumitor situații: fumezi o țigară când îți bei cafeaua, în pauză sau seara, când stai de vorbă la un pahar de vin. "Acest lucru funcționează ca în cazul câinelui pavlovian: i se dă ceva de mâncare și în același timp sună un clopoțel. După un timp, animalul salivează deja când aude clopoțelul, chiar dacă nu primește nimic", explică Rüther.

Pentru un fumător, clopoțelul sună permanent: când vrei să te relaxezi sau când ai nevoie de mai mult elan, ca recompensă după o muncă grea, la masă, când aștepți autobuzul sau după sex. Lista poate continua la nesfârșit. Țigara e o parte importantă a vieții de zi cu zi. 

Cine vrea să se lase de fumat, pornește într-o luptă grea. Tobias Rüther își liniștește pacienții explicându-le că eșecurile sunt normale. "Dacă un pacient îmi povestește că e deja la a cincea tentativă de a renunța la fumat, apreciez că măcar încearcă. Se pare că pentru el e un lucru important dacă reia încercările."

E ca mersul cu bicicleta: la început mai cazi, contează doar să nu renunți și să încerci mai departe. În plus, contează semnele schimbării: "Așezați-vă dimineața pe alt scaun decât înainte, beți ceai în loc de cafea, mutați florile din birou în alt loc", mă sfătuiește medicul. Așa putem păcăli "câinele pavlovian" din noi.

Se pare că am procedat corect! În loc să mut florile sau mobila, am lăsat în urmă viața cotidiană și am plecat în vizită la prietena mea cea mai bună pentru câteva zile.  

Între timp nu mă mai gândesc decât rar la fumat. Voi reuși, oare, să fiu printre cei 5 la sută de foști fumători care rezistă în primul an de abstinență? Chiar dacă aș mai fuma o țigară, n-ar fi încă vorba de o recidivă, ci de abia după cea de-a doua, consideră Tobias Rüther.