Mai degrabă vecini germani?

Prin urmare, nu doresc ca cei care solicită azil în Republica Federală să fie aduşi la Hellersdorf.

Unii observatori consideră că astfel de argumente ar fi alimentate de duşmănia la adresa străinilor. Cu câteva săptămâni în urmă, într-o altă zonă din Berlin, o parte din cetăţeni au semnat o petiţie împotriva ridicării acolo a unor locuinţe de urgenţă destinate solicitanţilor de azil. Acestea sunt însă imperios necesare, în contextul în care numărul celor care caută ajutor a crescut în ultimii ani de aproximativ şase ori, adică 6000 de refugiaţi.

Însă şi politicienii din marile partide întreţin deseori atmosfera neprietenoasă la adresa străinilor, spune Bernd Mesovic, de la organizaţia Pro Asyl.

"Unii primari, de pildă cel din Essen sau cei din zona Lübeck, abordează acest subiect într-un mod foarte agresiv. Unii dintre politicieni au declarat că în zonele în care ar urma să fie duşi solicitanţii de azil ar putea apărea probleme. Evident, subiectul la care s-a făcut trimitere a fost cel privind criminalitatea, "ceea ce dă apă la moară membrilor partidului NPD". Uneori, spune Mesovic, susţinătorii extremei dreapte se amestecă în adunările cetăţeneşti pentru a câştiga susţinători.

Ura rasială nu este o bagatelă

În Germania, ostilitatea la adresa străinilor, mai ales când vine vorba despre solicitanţii de azil, este cunoscută. Psihosociologul Elmar Brähler şi alţi specialişti au realizat pentru Fundaţia Friedrich-Ebert (apropiată de Partidul Social-Democrat, SPD) un studiu privind răspândirea mentalităţii extremei dreapte în Germania.

"În noile landuri federale, duşmănia faţă de străini este foarte extinsă", spune Brähler într-un interviu pentru DW. Mai mult de jumătate dintre est-germani şi-ar dori ca străinii să fie trimişi acasă, din cauza numărului limitat de locuri de muncă existente. Sociologii susţin că asemenea temeri au drept cauză lipsa unui contact mai consistent al oamenilor din aceste regiuni cu străinii. În vestul ţării, germanii au colegi, prieteni sau chiar parteneri de viaţă străini.

Însă nu doar cetăţenii germani sunt nemulţumiţi de politica de azil a Germaniei. La rândul lor, solicitanţii de azil au început să fie din ce în ce mai determinaţi în încercarea lor de a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă. Acţiunile de protest sunt din ce în ce mai energice.

De pildă, refugiaţii iranieni nu se împacă prea uşor cu rolul de victimă, spune Mesovic. "Observăm o evoluţie interesantă. Tinerii iranieni se simt aici ca nişte militanţi pentru mai multă democraţie".

O sinucidere, punct de cotitură

Un ecou social foarte puternic a avut, la începutul anului 2012, sinuciderea unui solicitant de azil iranian, care s-a spânzurat în lagărul de azilanţi în care trăia. Acela a fost momentul în care şi alţi "colegi" ai victimei au ales să se organizeze. Astfel, un marş de protest de la Würzburg la Berlin, desfăşurat anul trecut, s-a soldat cu mediatizarea scontată. Protestatarii solicită printre altele anularea "rezidenţei forţate", o regulă care interzice solicitanţilor de azil să părăsească locul ales de ei pentru a trăi.

De altfel, un protest al refugiaţilor a avut loc şi în luna iunie, anul acesta, la München, unde 90 de persoane au ridicat un cort în centrul metropolei bavareze şi au intrat în greva foamei, cerând admiterea cererii lor de azil. După o săptămână, poliţia a intervenit şi i-a evacuat.