1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mai rămîn multe de făcut...

Rodica Binder10 noiembrie 2006

Urmările victoriei democraţilor la alegerile pentru congresul şi senatul american stau şi azi în centrul atenţiei comentatorilor politici.

https://p.dw.com/p/B0zJ
Preşedintele Bush felicitînd-o pe Nancy Pelosi, lider democrat, preşedinta Camerei Reprezentanţilor
Preşedintele Bush felicitînd-o pe Nancy Pelosi, lider democrat, preşedinta Camerei ReprezentanţilorImagine: AP

Pentru nu puţini , modificările survenite în administraţia americană confirmă justeţea unor reticenţe mai vechi faţă de politica Şefului Casei Albe. Acum, preşedintelui Bush îi va fi mai uşor să modifice cursul politicii sale, scrie TAGESSPIGEL din Berlin, pentru a observa apoi că democraţii vor fi cei confruntaţi de acum înainte cu dificultăţi reale, nemaiputîndu-se limita doar la a formula critici. Deşi demisia lui Rumsfeld are un efect eliberator, scrie în continuare ziarul berlinez, direcţia viitoarei politici americane nu se lasă încă dedusă cu suficientă claritate. Aceasta poate şi fiindcă, pe lîngă altele , deşi Rumsfeld a plecat Cheney a rămas, scrie FRANKFURTER RUNDSCHAU. Democraţii au majoritatea şi în Congres şi în Senat , George Bush rămîne instalat la Casa Albă unde este sfătuit de Karl Rove şi de bunul Dumnezeu. Iar democraţii , atrage atenţia DIE WELT, nu-l vor sacrifica pe noul lor partener deşi Bush are mai mare nevoie de democraţi decît aceştia din urmă de el, democraţii vor să dovedească doar un lucru - că sunt apţi să guverneze. Şi - opinează ziarul KURIER - ei vor trebui să astupe prăpastia adîncă ce se cască între ei şi America republicanilor conservatori . Sentimentul unei naţiuni care are un ideal comun poate să pară europenilor un mit, pentru americani însă, el constituie piatra de temelie a conştiinţei de sine. Dacă democraţii nu vor reuşi să confere credibilitate acestui mit, să şi-l asume, republicanii îi vor putea eticheta din nou la alegerile din 2008, drept consumatori aroganţi de cafea cu lapte – avînd şansa de a cîştiga tot ei alegerile. Cît despre războiul din Irak , lui Bush şi nu noului său ministru al apărării îi va reveni misiunea unei schimbări de strategie. Deocamdată nimeni nu ştie exact ce vizează Bush atunci cînd exclude o retragere a Statelor Unite din Irak în absenţa unei victorii.

La o zi după istorica dată de 9 noiembrie, cînd în 1989 zidul despărţitor al Berlinului s-a prăbuşit dar şi cînd mergînd înapoi în timp, dictatura brună şi acoliţii ei dădeau foc în 1938 sinagogilor din Germania, ziarele comentează această dată fatidică. Între cuvintele încurajatoare ale cancelarului Kohl care le promitea germanilor euforizaţi de căderea zidului, ţinuturi înfloritoare în est şi - între realitatea de azi există o diferenţă pe care o analizează LEIPZIGER ZEITUNG relevînd că nici după cei 16 ani care au trecut de la unificare , estul Germaniei nu dispune de o economie autonomă, aceasta fiind dificultatea majoră căreia i se mai adaugă şomajul în masă, scăderea consumului, exodul tinerelor forţe de muncă, îmbătrînirea populaţiei. La fel de sumbră este şi starea de spirit a locuitorilor din noile landuri federale, constată STUTTGARTER ZEITUNG nu fără a atrage atenţia că reunificarea Germaniei a fost o şansă istorică, un noroc şi că în pofida tuturor greutăţilor, germanii ar trebui să nutrească şi un sentiment de gratitudine. Ziua de 9 noiembrie ne-a dat o veste bună şi una rea. Vestea bună: în München, credincioşii evrei se pot ruga din nou într-o nouă sinagogă care atestă înflorirea şi sporirea comunităţilor evreieşti in Germania.Vestea rea - clădirea, o adevărată reuşită arhitectonică ca şi alte lăcaşuri evreieşti de cult, trebuie păzită de poliţie pentru că atacurile antisemite nu pot fi excluse. Preşedintele Germaniei , şi nu numai el, invitat la inaugurarea sinagogii din München, şi-a exprimat speranţa ca într-o bună zi viaţa evreiască să devină normalitate în Germania , un ţel pentru a cărui realizare scrie AACHENER ZEITUNG, şi-au adus deja un aport important atît evreii cît şi ne -evreii. Dar – conchide ziarul citat – mai rămîne mult de făcut.