Manifestările de la Lutiţa

Numele satului Lutiţa este legat de adunarea naţională secuiască din anul 1506 şi de adunarea de la 1848, atunci cînd secuii au deliberat asupra obiectivelor revoluţiei maghiare, plasîndu-se pe poziţii antagonice cu românii din Transilvania. Acesta este şi motivul pentru care la toate aniversările anului 1848 se instalează o stare de răceală între români şi maghiari. La doi ani după căderea comunismului, în octombrie 1991 la una dintre primele aniversări organizate la Lutiţa, încordarea era atît de mare, încît Guvernul condus de Teodor Stolojan, un guvern de coaliţie FSN-PNL, a mobilizat tancuri pe care le-a amplasat la vedere în preajma satului ca să-i intimideze pe autonomişti.

Ieri la Lutiţa şi la Bucureşti atmosfera a fost, desigur mult mai calmă. Marko Bela a rostit un discurs care a încercat să schimbe accentul de pe trecuit pe viitor: “ Trebuie să dăm Ţinutului Secuiesc un program realizabil. Un program care ne va păstra ca maghiari pe acest pămînt, pămîntul Ardealului, pentru secole de aici înainte, şi care ne va permite să trăim în egalitate, demnitate şi cinste cu fiii altor naţiuni, aici, unde s-au născut, au trăit şi au luptat pentru un viitor sigur şi străbunii noştri”.

Marko Bela a mai făcut cîteva consideraţii asupra contextului politic:

“Precum se spune, azi, adesea: cine garantează? Nimeni alţii, decît noi! Nici Bucureştiul, nici Budapesta, nici Bruxelles-ul nu ne va aduce pe tavă bunăstare, siguranţă, autonomie. Acestea toate numai secuimea şi le poate dobândi!”

În consecinţă liderul Uniunii a făcut apel la unitate: “Odată, o singură dată a existat o mare ezitare în unitate, tocmai aici, la Lutiţa, şi tocmai în 1848, când unii care şi-au spus radicali s-au grăbit să pornească la luptă, iar alţii, care s-au declarat moderaţi, au spus: mai aşteptaţi, nu suntem încă pregătiţi. Interesant, nu-i aşa? Şi atunci au existat radicali şi moderaţi. Iar disputa nu se referea la problema dacă trebuie sau nu să se opună asupririi austriece, ci cum s-o facă. La urma urmei este indiferent cine a avut dreptate, fiindcă prin faptul că nu a reuşit să se unească, întreaga secuime a suferit o sîngeroasă înfrîngere la Reghin”.

Aşadar la fel ca la Reghin, a avertizat Marko Bela, maghiarii ar putea pierde lupta pentru autonomie. Avertismentul său nu a fost unul teoretic. El a fost strîns legat de dezbinarea actuală dintre UDMR şi UCM. De altfle autoniomiştii secui l-au huiduit pe Marko Bela, exact cînd vorbea despre unitate, considerîndu-l răspunzător de această dezbinare.

Se poate însă spune că din 1990 şi pînă acum proiectul autonomiei secuilor a reuşit să devină dintr-un proiect periferic unul central în cadrul principalei organizaţii a ungurilor din Transilvania. Iar dacă autorităţile politice româneşti dezavuează aceste intenţii, nu mai recurge totuşi la tactici brutale de intimidare.