Marginalii la moartea unui artist

Pentru cei mai puţin interesaţi de manifestările culturale dar şi pentru foarte mulţi împătimiţi ai artei numele Mark Lombardi nu spune nimic. Pentru agenţii serviciilor de informaţii din America, numele dar mai ales opera lui Lombardi au o importanţă aparte. La un an după moartea acestuia, serviciile de investigaţii au devenit brusc interesate de creaţiile sale grafice. Pe 17 octombrie 2001, la 5 săptămâni de la atentatele asupra World Trade Center, o agentă FBI sună la Muzeul de Artă Whitney din New York. Vrea să vadă urgent un tablou. Nu ar fi posibilă, în mod excepţional, deschiderea galeriilor în plină noapte pentru lucrătorii biroului de investigaţii? "Nu, răspunde angajatul muzeului. Dar vă aşteptăm cu plăcere în timpul orelor de program". Posibilitatea de a-l întreba pe autorul respectivei opere nu putea fi luată în calcul. Pe 22 Aprilie 2000, în atelierul său, Mark Lombardi fusese găsit spânzurat. Sinucidere. Nu împlinise decât 49 de ani. Primele schiţe ale lui Mark Lombardi au fost desenate la începutul anilor 90. Impulsul se datorează unei convorbiri telefonice dintre el şi un prieten, convorbire în care subiectul discuţiei îl reprezenta un scandal despre economii şi credite în Statele Unite. Având rădăcinile în pictura abstractă, Mark Lombardi realizează că aceste notiţe ocazionale conţineau informaţii complexe, care mai târziu aveau să evolueze în ceea ce tot el numea "structuri narative". Tabloul care a trezit interesul brusc al agenţiilor serviciului federal de informaţii, este un desen în creion de aproximativ 4 metri pătraţi. Se numeşte BCCI-ICIC&FAB, 1972-1991 şi cuprinde aproximativ 300 de nume, legate între ele prin săgeţi sau linii întrerupte. Imaginea prezintă legăturile dintre Banca de Comerţ şi Credit (BCCI) şi un consorţiu financiar arab, legături care, de-a lungul a peste 20 de ani, au permis, cu acordul statelor occidentale, operaţiuni bancare de spălare a banilor şi chiar susţinerea unor terorişti de talia lui Abu Nidhal, şi a unor dictatori precum Saddam Hussein şi Noriega. De abia în 1991, printr-o razie internaţională au putut fi stopate aceste afaceri, dar 14 miliarde de dolari au pierit fără urmă. Un înverşunat critic al globalizării, Lombardi nu părea să ia în serios ameninţările celor pe care îi prezenta, cu nume şi date concrete, în complicatele schiţe ale tablourilor expuse în galeriile americane. "Oamenii nu vor să ştie adevărul" obişnuia el să răspundă, atunci când curioşii îl chestionau în privinţa eventualelor răzbunări ale traficanţilor de arme sau spălătorilor de bani, care făceau subiectul documentărilor şi schiţelor sale. Sursele la care Lombardi apela în cercetările prealabile expoziţiilor sale, erau de natură publică. Pentru a evita complicaţiile juridice, acesta se folosea doar de documentele publicate oficial, de cărţi şi articole de presă verificate. Interesante erau, însă, legăturile pe care el le făcea pe pânzele expuse. Afacerile "dubioase" ale lui George W. Bush cu tatăl lui Osama Bin Laden, câştigurile imense din afacerile cu petrol înregistrate în 1991, cu puţin timp înaintea primului război în Irak, dar şi scandalurile financiare de la Vatican, toate pot fi în detaliu urmărite pe impresionantele panorame grafiti ale lui Lombardi. Că artistul nu era un adept al teoriilor conspirative ci că, din contră, el se baza pe cercetări serioase, o dovedesc şi azi lucrările sale. Nu doar FBI-ul a apelat de mai multe ori la schiţele sale lămuritoare, ci şi jurnalişti de la publicaţii faimoase americane, s-au inspirat prin informaţiile din expoziţiile acestuia. Apetitul pentru opere cu caracter iniţiatic pare a fi fost deschis pentru tînărul Lombardi la începutul anilor 70, în timp ce acesta studia istoria artelor la Universitatea Syracuse. O expoziţie pe tema scandalului Watergate, i-a facilitat tânărului student accesul la informaţiile necesare existente în biblioteci şi în diverse documente. Mai târziu, ca bibliotecar, acesta a continuat să se informeze despre tot ceea ce însemna politică, economie, scandaluri financiare sau politică internaţională. O muncă de documentare imensă, mii de cartonaşe cu nume şi date, sute de planşe cu schiţe şi reţele. Lucrările puteau fi oricând modificate în lungime sau în înălţime, dacă pe parcurs apăreau noi date relevante . În 1997, Mark Lombardi se mută la New York, cea mai mare scenă de manifestare artistică americană. Îşi finalizează capodopera BCCI-ICIC & FAB, 1972-1991 şi acceptă oferta lui Joe Amhreim de a expune în muzeul PS1. Cu câteva zile înainte de vernisaj, un defect la sistemul electric din atelierul său distruge în totalitate schiţa care urma să constituie piesa de bază a expoziţiei. O săptămână întreagă, artistul refuză să doarmă şi lucrează în neştire la refacerea planului, care în final va ajunge să măsoare 4 metri pătraţi. "Nu cred să se fi refăcut vreodată, după acest efort inuman", spune Amhreim. În paralel, întâmplările tragice se înmulţesc. Maşina lui Lombardi este distrusă de un taxi, află despre existenţa unui copil din flori, primeşte telefoane de ameninţare, se simte urmărit şi vorbeşte din ce în ce mai des despre posibilitatea emigrării în Australia. La trei săptămâni după incidentul din atelierul său, Lombardi este găsit spânzurat în acelaşi spaţiu în care încercase cu disperare să redea opiniei publice planuri pe care unii le vroiau distruse pentru totdeauna. Deşi mass-media, nu crede în varianta sinuciderii, poliţia rămâne fermă pe poziţie: uşa atelierului era închisă pe interior, ceea ce exclude, spun ei, o mână de ajutor din afară. Pentru cei care l-au cunoscut, sfârşitul lui Mark Lombardi rămâne un mister. Şi tot învăluit în mister rămâne şi răspunsul la întrebarea: ce ar fi expus în New York acesta după 11 septembrie 2001? Nu numai opinia publică, dar şi serviciile de informaţii federale îi simt cu siguranţă lipsa.