Marina Constantinescu: "Cred în forţa teatrului"

DW: Cu ce gând aţi ales acest motto pentru cea de-a 28-a ediţie a FNT: ”100 de lumi se deschid pentru tine"?.

Marina Constantinescu: Anul acesta fiind, din punctul meu de vedere, cea mai amplă, mai complexă şi cea mai de anvergură ediţie a FNT, aflându-ne şi în anul Centenarului, m-am gândit că vom avea o sută de evenimente - spectacole, expoziţii, lansări de carte, întâlniri cu publicul, concerte... Ceea ce am şi reuşit. Sunt evenimente în care de fapt ficţiunea ne provoacă mintea şi sufletul să evadăm din realitatea tot mai tulbure din jur şi să pătrundem, prin o sută de uşi minunate, în fantezia artiştilor.

Dintre spectacolele invitate din străinătate, două vin de la Berlin, de la "Schaubühne am Lehniner Platz", o scenă cu greutate în peisajul teatral german şi nu numai. Colaborarea cu "Schaubühne" nu este, însă, deloc nouă. În 2007 regizorul Thomas Ostermeier, directorul artistic al teatrului berlinez de aproape două decenii, s-a aflat pentru prima dată la Bucureşti, la invitaţia FNT. Se continuă aşadar o tradiţie...

Chiar cred că putem vorbi despre o tradiţie pentru că în 2007 am făcut un gest de avangardă. Atunci l-am invitat pe Thomas Ostermeier cu două spectacole de la "Schaubühne" - ”Nora” şi ”Wunschkonzert” - ambele în regia sa şi cu o trupă formidabilă. Mi se pare una din realizările mele profesionale de vârf. Deşi mie mi se părea că toată lumea trebuie să-l ştie pe Ostermeier, mi-am dat seama că nu numai publicul din România, dar nici oamenii de teatru nu prea ştiau cine este. Atunci s-a legat o relaţie specială cu noi şi de câte ori a mai fost invitat în România, am stat puţin de vorbă. Cred că această revenire a "Schaubühne" la Bucureşti este şi foarte aşteptată. În acest moment într-adevăr toată lumea ştie ce înseamnă "Schaubühne" în peisajul teatral mondial, ce înseamnă forţa acestui regizor, între timp în plină maturitate, cu direcţii teatrale, cu direcţii manageriale foarte clare. ”Miss Julie” e un spectacol pe care eu l-am văzut mai demult la Berlin şi am dorit să-l invităm în România. Al doilea spectacol e, cred, mai mult decât un accent: "Beware of Pity”, realizat la "Schaubühne" de Simon McBurney în colaborare cu "Complicité" din Londra. Mi se pare o provocare şi pentru FNT şi pentru un om de teatru să vadă aceste două spectacole la Bucureşti.

Ce aduce nou actuala ediţie faţă de cele precedente? Mă refer la structură, spaţiu de întâlnire, evenimente...

Avem multe noutăţi, o strucutră bine închegată. În fiecare an de când conduc acest festival am încercat să aduc o componentă puternică, nuanţată. Unul din modelele mele este Festivalul de la Edinburgh. Structura din acest an e greu de descris în câteva cuvinte, pentru că avem aproximativ 170 de pagini de catalog. Site-ul e şi el grăitor. Cred că am mers şi mai departe cu ceea ce am inventat în 2005, când am preluat directoratul şi partea de selecţie a FNT. Mă refer la un element care nu exista în România: expoziţii de scenograf, de autor, de fotograf, dedicate unor mari personalităţi ale teatrului românesc. Anul acesta, după câţiva ani de negocieri, va sosi la Bucureşti un artist fotograf de mare calibru, de o inteligenţă ieşită din comun, de un spirit acut al vremurilor pe care le trăim şi nu numai. Este vorba despre Brigitte Lacombe, căreia îi dedicăm o expoziţie foarte interesantă. Aş numi-o un fel de confesiune. Expunem fotografii de teatru şi de cinema, dar şi din repetiţii de teatru şi film, pe care Brigitte Lacombe le-a făcut, începând cu 1974 şi până de curând, cu cei mai importanţi actori şi regizori de la Hollywood sau din spaţiul teatral universal. Vernisajul expoziţiei are loc chiar în deschiderea Festivalului, la HUB-ul FNT de la Hanul Gabroveni. Lacombe va avea un dialog şi cu artiştii fotografi din România, aşa cum şi-a dorit. Cred că prezenţa ei în Festival duce şi mai sus brandul FNT.

Altă nouătate în acest an este HUB-ul FNT. Practic tot Hanul Gabroveni devine un centru, o axă culturală puternică, în care vor avea loc lansări de carte, expoziţii, proiecţii de film, concerte. Va fi ca un fel de plămân, care va hrăni inima şi restul trupului FNT. E un lucru la care am muncit foarte mult, pe care îl preţuiesc şi care cred că va fi important şi ca aşezare, şi ca dinamică. Se va vedea foarte bine cum artele comunică şi se susţin una pe cealaltă.

Aş mai aminti încă trei evenimente la care ţin foarte mult. Continuăm licitaţia Artmark. Deja de cinci ani, toţi artiştii importanţi din România donează obiecte personale - fie că sunt schiţe de decor, fie că sunt fotografii, costume de teatru, bijuterii, lucruri foarte valoroase şi în plan emoţional, dar şi financiar. Fondurile care rezultă din această licitaţie vor fi donate programului UNITER "Artiştii pentru artişti". E vorba de  artiştii care au nevoie de suport financiar.

Vom avea şi un concert susţinut de Nicu Alifantis, care împlineşte 45 de ani de activitate în lumea teatrului. Anul trecut festivalul i-a produs spectacolul "A treiprezecea noapte". Toate fondurile obţinute vor fi donate tot programului "Artişti pentru artişti". Apoi la Muzeul Naţional de Artă va avea loc un concert extraordinar cu  orchestra tânără "KamerArt", care reuneşte câţiva dintre cei mai buni muzicieni, sub bagheta maestrului Horia Andreescu. Suma obţinută prin vânzarea biletelor va fi donată programului ”Bursa de fericire" al asociaţiei "Dăruieşte viaţă", alături de care suntem începând de anul trecut. Fondurile sunt destinate construirii primului Spital de Oncologie Pediatrică din România. Mă bucur că anul acesta putem face şi mai mult pentru acest proiect.

Aţi ales 36 de spectacole româneşti din stagiunea trecută. De ce anume aţi ţinut cont când aţi făcut această selecţie? Ce criteriu a fost decisiv?

Criteriul este întotdeauna valoarea. Festivalul Naţional de Teatru nu este un loc de competiţie. Nu este Gala UNITER. Nu alegem cel mai bun spectacol al stagiunii, cum este în cazul de faţă stagiunea 2017/2018, ci urmărim, de exemplu, anumite direcţii regizorale. În FNT este pus în valoare fenomenul teatral cu anumite pulsaţii ale momentului. De aceea din selecţie fac parte câteva spectacole pe care le-am unit sub numele ”Teatrul şi societatea. Acum”. Sunt spectacole care pleacă de la probleme acute ale societăţii - o direcţie care este acum şi în România una foarte solidă şi coerentă.

Pentru că vorbim de societate, ce rol credeţi că poate juca teatrul în societatea românească de astăzi?

E o discuţie amplă. Cred în continuare în valoare, în moralitate, în verticalitate şi în demnitate. Eu cred că teatrul schimbă lumea - nu peste noapte, dar în timp. Cred în acest element de educaţie, de cultură şi civilizaţie. Cred în forţa teatrului, cred în implicarea artiştilor de valoare. Ei reprezintă încă modele în România. Gesturile lor sunt urmate, vocea lor este ascultată în cetate. Referitor la public, nu doar cel din Bucureşti, ci din România, constat că sălile de teatru sunt mereu pline. Pline cu tineri. Poate, chiar dacă nu schimbă neapărat societatea, eu cred că teatrul ne face totuşi să fim cumva altfel. Afluenţa tinerilor în sălile de teatru se datorează desigur şi educaţiei din familie. Tinerii aceştia au fost la teatru cu părinţii lor, au ascultat acasă teatru radiofonic... şi au fost contaminaţi.

Ne-am întâlnit recent la Festivalul organizat de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi am fost extrem de impresionată să văd cât de intens participă adolescenţii la tot ce oferă acest teatru - de la spectacole şi până la diferitele ateliere sau întâlniri cu publicul.Acest lucru e foarte important. Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi festivalul său au o îndelungată tradiţie. După cum bine ştiţi, înainte de 1989, la Teatrul Tineretului erau repartizaţi şefii de promoţie. Generaţii întregi, cei mai buni actori absolvenţi de la Bucureşti plecau la Piatra Neamţ. Acolo şi-au început viaţa artistică cei mai importanţi regizori şi actori. Aşa ceva nu se poate dizolva, cred eu, niciodată.

Unde se află teatrul românesc astăzi, poziţionându-l în peisajul european?

Din 2005 am luptat foarte mult să adaug această componentă internaţională Festivalului, pe care am şi dezvoltat-o ulterior. FNT nu e un festival internaţional, dar avem invitate spectacole de teatru, de dans şi de treatru-dans foarte importante din afară. Cred că e bine să vedem cu ochii noştrii cam pe unde ne aflăm. Artiştii români vin la spectacolele FNT şi între timp merg şi în străinătate. De aceea mi se pare important ca într-un festival de o asemena anvergură să vină nume mari din mişcarea teatrală mondială. Ca orice fenomen, şi fenomenul teatral are perioade excepţionale, perioade normale, îşi caută anumite direcţii. Mi se pare că încă trăiesc într-o lume normală în teatrul românesc.