Memorial comun pentru victimele nazismului

La Berlin există deja din 2005 un monument închinat evreilor europeni, căzuţi victime ale naţional-socialismului german. Mai târziu au fost ridicate şi alte monumente - în memoria etnicilor sinti şi romi, a homosexualilor, precum şi a victimelor programului nazist de eutanasie.

Ceea ce mai lipseşte în Germania este un memorial închinat celor ucişi de regimul naţional-socialist german în estul Europei. Potrivit acordului de coaliţie al partidelor aflate la guvernare în Germania (CDU/CSU şi SPD), acest monument ar urma să fie construit în curând. Subiectul a generat o amplă dezbatere în Germania. Martin Aust, profesor pentru istorie est-europeană la Universitatea din Bonn, a luat poziţie în această chestiune într-un articol publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung. Detalii în interviul DW.

DW: Domnule profesor Aust, în 2017 aţi semnat un apel privind ridicarea la Berlin a unui monument în memoria polonezilor căzuţi victime ale nazismului. Acum pledaţi pentru un memorial în cinstea tuturor victimelor regimului hitlerist din estul Europei. De ce v-aţi schimbat părerea?

Martin Aust: Eu sunt în continuare de părere că se ştie prea puţin în Germania depsre faptul că războiul de anihilare german a început în Polonia. De aceea pledez pentru un monument vizibil în Germania, care să amintească de victimele poloneze. Dar nu cred că e de ajuns şi că ar trebui să amintim şi de victimele războiului de anihilare german din Uniunea Sovietică şi în general din estul Europei, în perioada 1939-1945.

În acordul de coaliţie al guvernului german se menţionează dorinţa de a comemora toate "victimele războiului de anihilare purtat de Germania nazistă în răsăritul Europei, într-un dialog cu vecinii est-europeni". De ce se creează un conflict între viziunea germană, aşadar a urmaşilor făptaşilor de atunci şi comemorările din Polonia, Ucraina sau Rusia?

Aceasta se datorează limbajului diferit folosit de făptaşi, victime şi urmaşii lor. Naziştii foloseau în descrierea celor pe care îi nimiceau alţi termeni decât urmaşii victimelor. Astfel naziştii vorbeau de evrei, apoi de polonezi în calitate de slavi şi în sfârşit de bolşevici şi sovietici, câteodată şi de ruşi şi ucraineni ca slavi. Urmaşii victimelor vorbesc astăzi în categorii naţionale de ruşi, belaruşi şi ucraineni. 

Percepţii naţionale diferite 

Şi de aceea ideea unui memorial comun se loveşte de critici?

Motivul îl reprezintă numeroasele conflicte iscate în interiorul diferitelor state est-europene, dar şi între ele. În Polonia, Ucraina şi Rusia se poartă discuţii pe tema abordării celui de-al Doilea Război Mondial - ca formă şi conţinut. În societatea poloneză există pe de o parte poziţiile naţionaliste, pe de alta cele în care actul comemorării este contextualizat la nivel european. Muzeul dedicat Revoltei de la Varşovia din 1944, ca de altfel şi filmul "Miasto 44" scot în evidenţă patriotismul polonez, diminuând sau trecând chiar cu vederea aspectul contextualizării.

Conceptul iniţial al lui Pawel Machcewicz care a stat la baza muzeului din Gdańsk dedicat Războiului Mondial, revizuit în prezent de guvernul de la Varşovia, precum şi pelicula "Róża", care are ca temă regiunea Mazuria din Prusia Oreintală în 1945, reprezintă o viziune poloneză asupra conflagraţiei mondiale, pusă în context european, integrând problematica războiului şi formarea statului naţional. 

În Ucraina se pune întrebarea dacă forţele naţionaliste de dreapta vor reuşi să-şi pună amprenta pe abordarea trecutului sau dacă se va cristaliza un alt tip de cultură a memoriei, cu referiri la Uniunea Sovietică şi Europa. În scrierea istoriei, Ucraina incriminează referirile sovietice din trecutul ucrainean. Se trec cu vederea colaboraţionismul din perioada Holocaustui şi masacrul ucrainean la adresa polonezilor din 1943/44 şi se doreşte prezentarea ucrainenilor fie în postură de victime, fie de eroi.

În Rusia, Putin oscilează între comemorarea măreției sovietice, patriotism rusesc şi susţinerea iniţiativei de readucere în memorie a victimelor stalinismului şi ale conflagraţiei mondiale.

În acelaşi timp persistă conflcitele nesoluţionate dintre aceste state cu privire la asumarea trecutului. Diametral opuse sunt afirmaţiile politico-istorice ale unor reprezentanţi guvernamentali din Rusia şi Ucraina. În timp ce la Moscova prezentarea oficială a anexiunii peninsulei Crimeea, în 2014, face trimitere la eliberarea Crimeei, în 1944, de sub jugul fascist, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, sublinia pe 24 august 2017, cu ocazia Zilei Independenței, că agresiunea rusă, din 2014, asupra regiunii Donbas a lovit Ucraina tot atât de surprinzător ca atacul armatei naziste în 1941. 

Din aceste motive, orice inițiativă germană de comemorare bilaterală a victimelor din răsăritul Europei îi irită pe unii sau pe alții din regiune. 

De aceea avertizați față de o "naționalizare a memoriei"?

Ridicarea unui monument în cinstea victimelor poloneze va atrage după sine dorința înființării unui memorial în amintirea victimelor ruse, belaruse, ucrainene. Nevoia bine argumentată de asumare a responsabilității de a nu lăsa să cadă în uitare atrocitățile comise de generația bunicilor noștri nu ar duce la o cultură comună a comemorării, ci ar da naștere la conflicte. Am suține și chiar am amplifica o concurență deja existentă între diferite națiuni, iscată de optica diferită asupra trecutului, mai ales în aceste vremuri politice tensionate. Legăturile Germaniei cu multe state și societăți din răsăritul Europei sunt strânse și vechi de secole. Ar trebui găsită o formă de comemorare pe măsura responsabilității pe care ne-o asumăm ca urmași ai făptașilor de atunci, valabilă și acceptată multilateral.  

Martin Aust este profesor de Istorie Est-Europeană la Universitatea din Bonn.

Interviul a fost realizat de Ingo Mannteufel.