Memorialul de la Sighet – o lecţie de istorie pentru adolescenţi

Au participat o sută de adolescenţi români- nouă din Republica Moldova- între 14 şi 18 ani, care au fost selecţionaţi în urma unui concurs de eseuri. Decanul Şcolii de vară a fost istoricul şi scriitorul francez Stephane Courtois. Dintre cei care au vorbit adolescenţilor îi numesc pe Alexandru Zub, Tom Gallagher, Maria Brătianu, Mircea Carp, Constantin Ticu Dumitrescu, Stephane Courtois, Adrian Cioroianu, Mihai Zamfir, dar şi pe actorul Dan Puric. Teme în dezbatere: Rădăcinile creştine ale Europei, Principalele caracteristici ale ideologiilor totalitare,

Steinhardt în arhivele Securităţii, Tinerii în regimul comunist,

Trecutul care ne izbăveşte, şi încă altele, pînă la cum funcţionează democraţia în vechile şi noile state membre ale Uniunii europene.

Despre Memorialul de la Sighet Vladimir Bukovski spunea în 2002: „ Ceea ce este unic la Sighet este Şcoala de vară. Desigur, se încearcă acest lucru şi în alte părţi. Dar, din acest punct de vedere, Memorialul este unic”.

Şi în acelaşi an, Papa Ioan Paul al II-lea trimitea la Sighet următorul mesaj: „Întîlnirea în acest loc înalt al amintirii să onoreze victimele persecuţiei, iar dezbaterile să permită o mai bună cunoaştere a mecanismelor care au condus la această tragedie şi, de asemenea, să pună în relief energiile care au permis înfrîngerea ei, astfel ca lumea noastră să poată învăţa din lecţiile istoriei”.

Nu ştiu cît au învăţat oamenii mari din lecţiile istoriei, din trecutul pe care nu ni l-am asumat şi nici nu mai văd vreo şansă să o facem de acum încolo. Tocmai de aceea mi se pare şi acum extraordinar acest proiect al Academiei Civice de a aduna laolaltă în fiecare vară un număr de adolescenţi şi personalităţi ale vieţii publice chiar acolo unde celula lui Iuliu Maniu depune mărturie asupra ororilor comunismului românesc.

Vorbind cu unul dintre adolescenţii care au participat la Şcoala de vară de la Sighet, mi-am dat seama cîtă nevoie de adevăr au aceşti tineri, crescuţi nefiresc între cultura Coca-cola şi a calculatorului, într-o societate nepregătită să spună lucrurilor pe nume. Explicit, într-o societate atît de grăbită încît şi-a uitat şi valorile, dar şi tarele trecutului, şi îngerii, dar şi demonii deopotrivă.Nu fac parte dintre idealiştii care îşi pun toate speranţele în tinerii care „nu au fost atinşi de comunism”. Din păcate alte atingeri nefaste îi pîndesc şi pe ei la tot pasul în societatea românească post decembristă: de la interesul precoce pentru banii cîştigaţi cu uşurinţă sau prin tot felul de mijloace neortodoxe, pînă la visul vieţii pe credit şi lipsa oricărui ideal. Însă este dreptul acestor tineri să li se spună adevărul despre trecutul nostru comunist şi despre martirii acestui trecut, pentru ca ei să poată să discearnă.

Oare cîţi dintre profesorii lor le-au vorbit măcar o dată, aşa, într-o oră în care nu prea aveau chef de lecţia la zi, despre cum întreaga elită românească a fost închisă după gratii, despre delaţiune şi teroare, despre cum o seamă de deţinuţi politici au învăţat exerciţiul libertăţii tocmai în închisorile comuniste?