1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Miniştri de externe oferă Serbiei un acord de cooperare

Victor Iulian Tucă29 ianuarie 2008

Consiliul Afacerilor Generale (CAGRE) întrunit luni la Bruxelles, a dezbătut ca punct principal, acordul de stabilizare şi asociere cu Serbia.

https://p.dw.com/p/CzAr
Javier Solana şi Vuk Jeremic - doi diplomaţi în căutarea unei soluţiiImagine: AP

Uniunea Europeană propune Serbiei o înţelegere la nivel politic, cu condiţia semnării - până la 7 februarie - a unui acord referitor la paşii concreţi privind dialogul politic, schimburilor comerciale, libertatea vizelor şi cooperare la nivel educaţional. Aşadar, se propune Serbiei, nu semnarea Acordului de Stabilizare şi Asociere care deschidea Guvernului de la Belgrad prima etapa in aderarea Serbiei la Uniunea Europeană ci o perioadă intermediară .

Ministrul român de externe, Adrian Cioroianu: „Trebuie să spun foarte clar că Olanda şi Belgia au rămas pe poziţii destul de ferme în ideea de a spune că nu sunt îndeplinite condiţiile (a semnării acordului de stabilizare si asociere cu Serbia, n.red.). Este mult mai probabil să se ajungă la un consens în ideea un acord ad interim care să fie semnat în perioada următoare.”

Situaţia Serbiei discutată şi la Davos

De altfel, la Forumul Economic de la Davos, primul-ministru olandez, Jan Peter Balkenende a declarat că un „stat nu ar trebui sa protejeze criminalii de război” cu referire directă la Radko Mladic si Radovan Karadzic.

Pe de altă parte, Adrian Cioroianu a făcut referire la o perspectivă clar europeană pentru Serbia dar a atenţionat ca aceasta se poate realiza numai dacă poporul sârb gândeşte în perspectivă la alegerile de duminica viitoare.

„Discuţiile au gravitat în jurul avantajelor pe care cele două părţi prinse în campania electorală şi în lupta alegerilor prezidenţiale de la Belgrad, a felului în care mesajul european ar putea fi perceput de o tabără sau de altă şi, din perspectiva României, cuvânt acord este un cuvânt „cheie” în hotărârea pe care o vom lua-o astăzi. În al doilea rând, trebuie să dăm mesajul foarte clar că Uniunea Europeană are nevoie de Serbia şi îi lasă uşile deschise dar evident că după semnarea unui acord, responsabilitatea se află în curtea alegătorului sârb, care va trebui să voteze duminică gândindu-se la interesele pe termen lung ale ţării sale.”