Multe premii în mîinile femeilor - coincidenţe neîntîmplătoare

Un spirit rău voitor i-ar putea suspecta de hipercorectitudine politică pe membrii juriilor care au decis să acorde prestigioasele distincţii, în intervalul cîtorva zile, unor femei. Sau, onorabilii membri ar putea fi bănuiţi de tentativa de a compensa astfel, măcar simbolic, masivele sau mai discretele discriminări la care sunt supuse femeile încă, în multe ţări de pe glob.

Indiferent de posibilele suspiciuni, îndoieli sau nedumeriri, cert este că Premiul Păcii, Premiul Cărţii Germane, Premiul Sacharov şi, deloc în ultimă instanţă, Nobelul pentru Literatură au revenit, pe merit, laureatelor. Deopotrivă, pentru curaj şi pentru talent.

Cărţile îi sunt interzise în patria ei, Belarus, convorbirile telefonice îi sunt interceptate, apariţiile publice, interzise. A fost acuzată de pîngărirea memoriei soldaţilor sovietici, în scrierile ei, şi-a pierdut postul de ziaristă. A fugit în 2000 în occident, a trăit la Stockholm, Berlin şi Paris. A revenit, tîrziu, în patrie, cu orice risc, dar ştiind că astfel îşi poate cultiva vocaţia şi continua menirea.

Svetlana Alexijevici are o temă modulată de foarte multe voci, ale intelectualilor şi oamenilor simpli, ale celor cărora le-a fost dat să simtă din plin, pe propria piele şi cu durere, nedreptăţile, samavolniciile comunismului, să trăiască ulterior, după prăbuşirea Uniunii Sovietice şi dispariţia Cortinei de Fier, pe ruinele sistemului, cum indică şi titlul ultimei sale cărţi, apărută în traducere germană şi primită cu entuziasm de critici.

Svetlanei Alexijevici îi revine Premiul Păcii, atribuit prin tradiţie de Asociaţia Librarilor Germani, în ultima zi a Tîrgului Internaţional de Carte de la Frankfurt pe Main. Ceremonia de decernare are loc în Paulskirche. Încă înaintea desfăşurării ei, Svetlana Alexijevici a declarat pentru Deutsche Welle că interpretează acordarea Premiului drept un mod de sprijin, de solidaritate cu toţii locuitorii din Belarus, care se află într-o situaţie asemănătoare. Premiul îi dă putere. De care are nevoie tocmai fiindcă scrierile ei sunt interzise în Belarus, regimul de la Minsk comportîndu-se ca şi cum ea nu ar exista.

Scrisul şi conştiinţa morală

Asociaţia Librarilor Germani întrevede în Svetlana Alexijevici conştiinţa, memoria morală a locuitorilor fostei Uniuni Sovietice, izbutind să descrie universul de viaţă al semenilor ei din Rusia, Belarus şi Ucraina, conferind demnitate suferinţelor prin care aceştia au trecut şi trec. Cel de-al doilea război mondial, războiul din Afganistan, catastrofa de la Cernobîl sunt consemnate prin destinul individual al celor cu care autoarea a stat de vorbă, spre a le imortaliza apoi în cărţile ei, trăirile şi experienţele, fie aceştia victime, fie făptaşi.

Ultima ei carte, Timpuri de mîna a doua. A trăi pe ruinele comunismului, a apărut în vara acestui an, în traducere germană. Pentru a o scrie, autoarea a revenit după 16 ani de exil în Belarus. A stat de vorbă cu oamenii pe stradă, în cafenele, la ei acasă. A dat dovadă de curaj, înfruntînd opreliştile autoritarului regim de la Minsk. Svetlana Alexijevici figurează şi pe lista candidaţilor la Nobelul pentru Literatură. Premiul Păcii, care-i este decernat acum, o situează deja în galeria unor ilustre personalităţi morale şi intelectuale ale lumii contemporane.

Între lumi

Între lumi diferite trăieşte şi Terézia Mora. Născută într-un sat din Ungaria, într-o familie de etnici germani, autoarea strămutată în 1990 la Berlin, are, cum singură mărturiseşte, privilegiul de a trăi viaţa pe care şi-a visat-o, şi anume de a scrie o carte care să fie atît de bună, încît să nu mai aibă nimic de adăugat sau modificat în textul şi în cuprinsul ei.

Terézia Mora împărtăşeşte un destin asemănător cu cel al multor alţi scriitori originari din răsăritul Europei, din ţările foste comuniste, care au ales germana ca limbă de expresie literară. Mora, laureata Premiului German al Cărţii, una din cele mai rîvnite distincţii care îi poate catapulta scrierile pe lista succesului la public, este însă şi o excelentă traducătoare şi experimentatoare. Se bucură ori de cîte ori poate fura cîte un termen maghiar spre a-l încorpora în textul german.

Romanul de circa 700 de pagini, cu o foarte complexă structură compoziţională, corelînd un text narativ, epic, cu fragmente de jurnal, este trista poveste a unui cuplu. Personajul principal, Darius Kopp, este un specialist IT, şomer, care nu poate depăşi trauma provocată de sinuciderea iubitei sale soţii, Flora, o fiinţă veselă în aparenţă, dar suferind de grave depresii, nemărturisite tovarăşului ei de viaţă. Intitulat Monstrul, romanul reia personaje şi figuri din scrierea precedentă - Singurul bărbat de pe continent. Din povestea de dragoste a lui Darius şi a Florei, autoarea ţese o tramă narativă ce-l poartă pe eroul întîmplărilor prin mai multe ţări est europene.

Astfel romanul Teréziei Mora nu este doar cronica unei tragice poveşti de iubire, ci şi panorama unei realităţi date, captînd evenimente şi episoade de o intensă actualitate. Ceea ce, pe lîngă valoarea literar-estetică a textului, a convins membrii Juriului să-i acorde scriitoarei, care trece drept o persoană dificilă, prestigiosul premiu al Cărţii Germane.

Mora a mărturisit într-unul din puţinele interviuri pe care le-a dat că şi actuala criză pe care Europa o traversează a inspirat-o în ultimul ei roman. Lumea de azi trădează o nesiguranţă existenţială, mai puternică decît în trecut, accentuată de societatea de consum. Impresia este de bunăstare, dar problemele majore sunt cele dintotdeauna, a mai mărturisit Terézia Mora.