1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Noile orientări externe

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti19 iunie 2013

Vizitele la Bucureşti a doi importanţi responsabili cu politica de securitate din Rusia şi Statele Unite au ridicat o serie întreagă de semne de întrebare.

https://p.dw.com/p/18t1b
Imagine: Maksim Nelioubin

Politica externă a României este pe punctul de a suferi anumite reorientări, fie ele şi discrete deocamdată. Dar dacă pereşedintele republicii a dat declaraţii după întrevederea cu un oficial din Rusia, înseamnă că acordă vizitei acestuia o însemnătate ieşită din comun. Atât preşedintele cât şi primul ministru au avut întâlniri cu generalul Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei. La scurt timp comisiile parlamentare de politică externă avizau propunerea ca Vasile Soare să plece ambasador la Moscova. O dovadă că noul ambasador este un om deja iniţiat în dosarul complicat al relaţiilor româno-ruse sunt declaraţiile acestuia imediat după audiere: ”Este o deschidere crescută din partea lor şi cred că asistăm la o schimbare în tonul politicii externe ruseşti faţă de România.”

România nu se aventurează însă pe terenul unor relaţii noi fără să-i consulte pe partenerii săi cei mai apropiaţi. Vizita directorului CIA John Brennan la scurt timp după vizita generalului Patruşev poate fi înţeleasă şi în contextul unor consultări mai largi pe tema relaţiilor cu Rusia. Din această ecuaţie complexă nu lipseşte Germania care a manifestat în ultimii ani un interes sporit pentru asigurarea stabilităţii în zonele incerte de la frontiera răsăriteană a Uniunii Europene. Ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean a fost recent la Berlin unde a fost abordată şi tema Republicii Moldova şi a crizei transnistrene. Primul ministru Victor Ponta întărea ulterior la Berlin dorinţa României de a se coordona cu Germania în toate dosarele delicate de politică regională.

România a avut în mod tradiţional o poziţie ostilă Moscovei, dar reevaluarea relaţiilor reciproce ar presupune cu siguranţă şi o nuanţare a poziţiilor româneşti. Dacă Moscova se arată deschisă, după cum susţine noul ambasador Vasile Soare, înseamnă că speră că se va ajunge la un acord larg lipsit de tensiuni atât în chestiuni legate de politica energetică, de investiţiile ruseşti în Europa cât şi de problema transnistreană.

În orice caz noile evoluţii nu ar trebui privite cu nelinişte, în ciuda faptului că anumite presupoziţii tradiţionale româneşti ar putea fi contrazise.