1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nopti la Adlon - Hotelul Berlinului

19 ianuarie 2010

La moartea lui Michael Jackson, imaginile celebrei scene de la hotelul unde regele muzicii pop si-a aplecat copilul in fata ferestrei, pentru a-l prezenta sutelor de fani, au mai facut o data inconjurul lumii.

https://p.dw.com/p/LZ1p
Hotel Adlon, BerlinImagine: AP
Michael Jackson Baby Hotel Adlon Berlin
Imagine celebra: Michael Jackson si copilul la fereastra hotelului AdlonImagine: AP

Michael Jackson a fost numai unul dintre sutele de staruri, care au savurat pentru cateva zile glamour-ul si rafinamentul interioarelor Hotelului Adlon.

Luxul- pus pe hârtie

Adlon nu e un simplu hotel din Berlin, ci "Hotelul Berlinului", unul dintre cele mai de lux hoteluri din Europa. De fapt acestea au fost si conditiile impuse inainte de reconstructia sa, dupa ce a fost distrus aproape complet intr-un incendiu, in anul 1945. Hedda Adlon, nora fondatorului Lorenz Adlon, a mentionat in testamentul sau, in anii '50, ca daca hotelul va fi vreodata reconstruit, va trebui sa pastreze standardele celui original si sa redevina cel mai remarcabil hotel din Berlin. In contractele sale cu grupul Kempinski - emblema sub care Adlon a si fost redeschis in 1997 - se prevedea ca Adlon sa reprezinte nici mai mult, nici mai putin, decat locul de intalnire si de agrement al "lumii bune".

Deutschland Berlin Hotel Adlon 100 Jahre
Lobby-ul hotelului AdlonImagine: AP

Nimic nu s-a schimbat pana in ziua de azi: Adlon ramane locul de intalnire al VIP-urilor, al politicienilor, al artistilor, al oamenilor de afaceri si al evenimentelor de prima clasa.

Ca o reîntoarcere acasa

Hans- Dietrich Genscher, fostul Ministru de Externe al Germaniei Federale si Vice-Cancelar in perioada 1974-1982, unul dintre oaspetii fideli ai hotelului, a declarat recent ca "revenirea la Adlon e ca o reintoarcere acasa. De fiecare data rezerv aceeasi camera. Imi place sa organizez intalniri si sa port discutii, in special cu invitati din alte tari, la Adlon. Iar Mihail Gorbaciov innopteaza aici, de fiecare data cand se afla in Berlin", a adaugat Genscher.

Zwei-plus-vier-Vertrag 10 Jahre später
Hans-Dietrich Genscher si Mihail Gorbaciov la Berlin (2000)Imagine: dpa

De la deschiderea sa in anul 1907, de catre omul de afaceri Lorenz Adlon, hotelul, care a devenit ulterior si prima adresa din piata Pariser Platz, unde e situata Poarta Brandenburg, s-a bucurat de o faima deosebita. Imparatul Friedrich Wilhelm al II-lea de Hohenzollern isi petrecea frecvent zilele in atmosfera luxurianta a hotelului. Ulterior, i-au calcat pragul Thomas Mann, in drum catre ceremoniile de la Stockholm, in 1929, cand autorul a primit premiul Nobel pentru literatura, Charlie Chaplin, sau Albert Einstein.

De la cada de baie, la jacuzzi si sauna

La inceputul anilor 1900, Adlon era primul hotel din Berlin, prevazut cu cazi in salile de baie. Astazi, design-ul interior pastreaza atmosfera clasica, impunatoare, a hotelului original, cu stucaturi aurite, coloane de marmura verde si neagra, dar adauga si elemente de arhitectura moderna. Rainer Michael Klotz, arhitectul care a preluat managementul proiectului in 1992, numeste aranjamentul interioarelor de la Adlon "New Tradition", traditie noua. Cateva dintre cele 336 de camere sunt dotate acum cu jacuzzi, sauna si seminee. VIP-urile sunt cazate in apartamentele prezidentiale, de 180 metri patrati fiecare, decorate in stilul anilor '20.

Neue Präsidentensuite im Hotel Adlon
Baia din suita prezidentialaImagine: picture-alliance/ dpa/dpaweb

O fantoma care bântuia RDG

In timp ce Berlinul fusese devastat spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, Hotelul Adlon a supravietuit bombardamentelor, insa in luna mai 1945, un incendiu de proportii a distrus cladirea aproape in totalitate. Fiind situat in partea de est a orasului, Adlon si-a pierdut stralucirea in timpul dictaturii comuniste din RDG. Cea mai mare parte a cladirii in ruine a ramas abandonata in imediata apropiere a sinistrului Zid al Berlinului, urmand sa fie daramata complet in 1984.

Hotel Adlon und Quadriga
Hotel Adlon Berlin/gmsImagine: dpa

Insa dupa caderea zidului, reconstructia hotelului care a facut istorie se numara printre proiectele arhitectonice prioritare ale capitalei. 1.000 de constructori si specialisti in design au fost adusi din peste 30 de tari, pentru a reface atmosfera somptuoasa a Hotelului Adlon, care a fost si urma sa redevina in curand unul dintre simbolurile Berlinului.

Adlonmania

Fostul Presedinte al Germaniei, Roman Herzog, a taiat panglica rosie la spectaculoasa redeschidere din 1997. 1.000 de invitati de seama au venit atunci la marele eveniment, iar cu cateva saptamani inainte, peste 8.000 de entuziasti au participat la tururile oficiale, organizate in interiorul hotelului. Cotidianul berlinez "Der Tagesspiegel" scria la vremea aceea despre o adevarata "Adlonmanie", dupa ce sute de oameni veniti la deschidere se mandreau cu diverse suveniruri, achizitionate inca de la vechiul hotel.

Sterne Restaurants Berlin
Restaurant Lorenz Adlon, BerlinImagine: Restaurant Lorenz Adlon

Viziunea Heddei Adlon ramane actuala si dupa 100 de ani de la prima deschidere a hotelului. Si nu numai pentru ca aceasta a fost descrisa cu lux de amanunte in testamentul sau, ci pentru ca serviciile si atmosfera oferite de hotelul din centrul capitalei germane sunt sinonimul perfectiunii.

Adlon Day Spa, specialitatile gourmet si vinurile Lorenz Adlon, China Club si restaurantul Felix din interiorul hotelului desavarsesc filosofia Adlon: nu numai un simplu hotel din Berlin, ci "Hotelul Berlinului".

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Robert Schwartz