O ţară frumoasă, din care oamenii pleacă

Preşedintele Traian Băsescu a prezentat astăzi principalele poziţii ale României pe terenul politicii externe în cadrul unei reuniuni cu şefii misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti. Referindu-se la relaţiile cu Marea Britanie şi făcând aluzie la temerile exprimate tot mai insistent în presă sau în anumite cercuri politice, Preşedintele Traian Băsescu a făcut o declaraţie surprinzătoare: „Garantez că românii nu vor invada Marea Britanie: România este o ţară frumoasă”.

Dacă nu este o simplă formă de wishful thinking, ne putem întreba pe ce se bazează preşedintele când oferă asemenea garanţii. Toate studiile sociologice realizate în ultimii 5 ani de zile arată, fără urmă de îndoială, că tendinţele migratorii au rămas an de an la niveluri ridicate. Este foarte adevărat că atât sondajele cât şi realitatea deja împlinită, au scos în evidenţă că nu Marea Britanie a fost ţinta principală, ci alte ţări ca Spania, Italia şi Germania. De asemenea, s-a observat că după marile valuri migratorii declanşate începând cu 2002, apetitul pentru plecare a scăzut pe măsură ce situaţia din ţară devenea mai bună. Cu toate acestea, politica de austeritate a schimbat din nou semnul: tot mai mulţi oameni au început să se gândească la o posibilă plecare.

Cel mai recent studiu credibil realizat pe această temă aparţine Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, care în octombrie anul trecut punea în evidenţă că din 2010 şi până în 2012, intenţiile migratorii au crescut cu 10%. Dacă în 2010, 30% dintre cei chestionaţi răspundeau că s-au gândit să plece la muncă în străinătate, în 2012 cei care mărturiseau această intenţie atingeau 40%. Este foarte important pentru a înţelege semnificaţia reală a acestor tendinţe migratorii că majoritatea celor care se gândesc să plece (chiar dacă nu pleacă în cele din urmă) au în vedere o plecare „definitivă”.

În sfârşit, informaţia cea mai relevantă este că aceste tendinţe au fost măsurate în interiorul unui public care în proporţie covârşitoare (peste 80%) nu a muncit niciodată în străinătate, ceea ce înseamnă că nu este vorba de o mişcare de dute-vino, ci de noi intenţii migratorii printre cei care în ultimii ani au rămas acasă.

Nu există nici un studiu care să pună la îndoială aceste rezultate în liniile sale principale.

S-a mai spus adesea că există o limită naturală a plecărilor, dar se uită că noi generaţii au ajuns la maturitate şi că dorinţa de plecare este sensibil mai mare în rândul tinerilor. Între tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, 54,4% s-au gândit să plece faţă de 34% printre persoanele cuprinse între 51 şi 65 de ani.

În aceste condiţii, autorităţile de la Bucureşti sunt în situaţia de a nu putea garanta mare lucru. Dacă există studii mai amănunţite s-ar putea eventual anticipa că nu Marea Britanie va fi principala destinaţie a unui nou val de migraţie, ci mai curând alte ţări europene.

Stilul acesta de wishful thinking a eşuat mereu în ultimii ani. Să ne amintim că autorităţile române şi specialiştii mediatizaţi insistent susţineau după 2003 că românii nu vor pleca „definitiv” şi că prea puţini dintre ei vor încerca să se stabilească în ţările gazdă. Realitatea ne-a dovedit că s-a întâmplat exact contrariul: prea puţini s-au întors.

Preşedintele a avut şi un argument pentru garanţiile oferite: „România este o ţară frumoasă”. Dar România era „frumoasă” şi acum 10 sau 15 ani şi cu toate acestea aproximativ 2 milioane de cetăţeni români au preferat să plece. Este clar că „frumuseţea” nu garantează nimic.

În cadrul aceluiaşi discurs, Preşedintele, referindu-se de astă dată la relaţiile cu SUA, a spus că „se va acţiona susţinut pentru crearea condiţiilor admiterii României în VISA Waver”. Dar problema aceasta nu se va rezolva pe cale diplomatică, ci în primul rând prin politici economice şi sociale interne de natură să scadă apetitul pentru migraţie. La fel ca toţi predecesorii săi, ambasadorul Mark Gitenstein, a explicat anul trecut cu mare claritate că solicitanţii de viză ar trebui să convingă că au legături mai strânse cu ţara şi, prin urmare, că nu intenţionează să rămână în SUA. Prin urmare, cheia vizelor nu stă în bunele relaţii româno-americane, ci în politicile interne.

Este adevărat că militanţii USL, pe vremea în care erau în opoziţie, erau mai receptivi la această problemă. Dar de îndată ce au ajuns la guvernare au adoptat exact acelaşi limbaj revendicativ care solicită Vestului să ridice restricţiile în calea forţei de muncă, uitând implicaţiile interne. În principiu au cu toţii dreptate, atâta doar că migraţia românească a încetat să mai fie o simplă chestiune de drepturi comunitare. Nu mai este vorba aici doar de egalitate şi combatarea discriminării pe piaţa forţei de muncă, ci de o problemă socială şi politică cu implicaţii mai largi.

Este suprinzător că politicienii români par să trateze pe mai departe migraţia exclusiv ca pe un dosar al relaţiilor externe, în loc să vadă că acest fenomen este unul dintre cele mai importante capitole ale politicii domestice. Căci, într-o „ţară frumoasă” din care oamenii îşi doresc să plece, cu siguranţă că e ceva putred ...