1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O misiune delicată - Papa Benedict al XVI-lea la Bethleem

13 mai 2009

Papa Benedict al XVI-lea s-a aflat la Bethleem - o vizită extrem de delicată deoarece populaţia palestiniană aşteaptă din partea sa semnale clare de solidaritate.

https://p.dw.com/p/HpDa
Suveranul Pontif întâmpinat la Bethleem, în Cisiordania, de către preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, cu garda de onoare (13.05.2009)Imagine: AP

Ziua de astăzi poate fi considerată cea mai importantă şi în acelaşi timp cea mai dificilă pentru Papa Benedict al XVI-lea pe parcursul periplului său în Orientul Apropiat. Vizita sa la Bethleem îl expune pericolului de a se lăsa prins în capcană între cele două tabere, cea israeliană şi cea palestiniană.

Astfel, indiferent ce atitudine va adopta, îşi va atrage reproşurile uneia din părţi. Preşedintele Conferinţei Episcopale Germane, arhiepiscopul Robert Zollitsch, care-l însoţeşte pe Suveranul Pontif în această vizită, a declarat că Papa :

"...poate construi şi o punte, deoarece el i-a comunicat preşedintelui Israelului, Shimon Peres, punctul său de vedere. Şi dacă palestinienii vor înţelege mesajul Papei în sensul în care le-ar da dreptate în ceea ce priveşte dreptul lor la un stat propriu, la un viitor în interiorul unor graniţe sigure şi la o viaţă proprie, atunci acesta va fi un mesaj important pentru palestinieni", a declarat arhiepiscopul Zollitsch.

El a adăugat că Suveranul Pontif doreşte să sublinieze că nu are calitatea unui lider politic, ci doar pe aceea a unui martor religios. Zollitsch este protectorul spitalului de pediatrie Caritas-Baby-Hospital din Bethleem, pe care Papa îl va vizita în cursul zilei de astăzi. În acest context, preşedintele Conferinţei Episcopale Germane aşteaptă ca Benedict al XVI-lea să-şi exprime fără echivoc poziţia faţă de condiţiile de viaţă în teritoriile palestiniene.

Mesajul unui martor religios

Chiar dacă Papa efectuează vizita în Orientul Apropiat ca pelerin, el va profita de această ocazie pentru a căuta o soluţie politică viabilă pentru cele două părţi, afirmă arhiepiscopul Zollitsch :

"Soluţia celor două state asigură atât viitorul statului evreu în interiorul unor graniţe sigure cât şi existenţa unui stat palestinian, în care poporul palestinian să se poată dezvolta. Papa va transmite acest semnal. Acesta va fi mesajul care va fi înţeles cu siguranţă când se va întâlni cu preşedintele autorităţii palestiniene".

Nu se poate cere iertare la nesfârşit

Arhiepiscopul Zollitsch s-a exprimat şi pe marginea criticilor referitoare la discursul Papei la monumentul de comemorare a Holocaustului, Yad Vashem. Israelul criticase faptul că Suveranul Pontif a evitat să ceară iertare pentru crimele comise de nazişti în timpul celui de-al Treilea Reich.

"Papa nu trebuie să revină cu fiecare ocazie asupra aceloraşi lucruri. Poziţia sa faţă de atitudinea episcopului Williamson este limpede, la fel şi cea faţă de Holocaust, el a reiterat aceste lucruri de nenumărate ori şi fără echivoc". Papa, a conchis preşedintele Conferinţei Episcopale Germane, nu poate cere iertare neîncetat.

Autor: Stefan Troendle/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Robert Schwartz