1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O nouă şansă pentru pacea din Orientul Mijlociu

Peter Phillip / Ovidiu Suciu2 februarie 2007

Cvartetul pentru Orientul Mijlociu se reuneşte astăzi la Washington. În capitala americană se vor întâlni reprezentanţii Statelor Unite, ai Rusiei, ai Naţiunilor Unite şi ai Uniunii Europene.

https://p.dw.com/p/B1Fh
Reprezentantul UE în Cvartet, Frank Walter Steinmeier
Reprezentantul UE în Cvartet, Frank Walter SteinmeierImagine: AP

Reluarea discuţiilor în acest format vizează remobilizarea eforturilor de revitalizare a procesului de pace din Orientul Mijlociu, demers susţinut acum şi de administraţia americană.

Conflictul israelo-palestinian, în cadrul aşa-numitei Intifada Al-Aqsa, era deja în al doilea an de desfăşurare iar Israelul începuse deja construirea zidului de protecţie faţă de palestinieni, în aprilie 2002, când preşedintele George Bush a părut că realizează că trebuie să se ocupe şi de clasicul conflict din Orientul Mijlociu.

Înfiinţarea Cvartetului pentru Orientul Mijlociu

Pe 4 aprilie Bush a anunţat că îl va trimite în regiune pe secretarul de stat de atunci, Colin Powell, care urma să îşi încheie turneul cu o reuniune la Madrid cu reprezentanţii Uniunii Europene, ai Rusiei şi ai ONU, cu care să găsească o cale comună de soluţionare a problemelor dintre israelieni şi palestinieni.

Astfel s-a născut Cvartetul pentru Orientul Mijlociu. Apariţia acestuia transfera practic responsabilitatea pentru pacea din regiune de la Statele Unite la comunitatea internaţională. Cvartetul a forumulat o foaie de parcurs, un plan a cărui aplicare să ducă la linişte în Orientul Mijlociu.

Obiectivele iniţiativei de pace

Punctele principale ale planului sunt clare: oprirea tuturor violenţelor, crearea unui stat palestinian, recunoaşterea reciprocă a Israelului şi a noului stat palestinian, părăsirea de către israelieni a teritoriilor palestiniene ocupate. Proiectul urma să fie aplicat în etape, timp de mai mulţi ani, cu susţinerea comunităţii internaţionale.

Israelienii şi palestinienii au avut şi au în continuare păreri împărţite despre ambiţiile şi capacităţile Cvartetului. Oficial, însă, ei se declară preocupaţi de respectarea foii de parcurs, chiar dacă se pare că fiecare interpretează diferit conţinutul acesteia.

Piedicile din calea dialogului

Cooperarea internaţională în acest caz nu a fost însă de durată. Războiul din Irak a eclipsat orice alte evenimente din regiune, iar americanii în mod special nu au fost capabili să se preocupe simultan şi intensiv şi de Irak şi de conflictul israeliano-palestinian. Situaţia a fost îngreunată şi de câştigarea alegerilor legislative palestiniene de către mişcarea radicală Hamas, care respinge orice proces de pace cu Israelul.

In contextul actual, Europa doreşte o angajare mai intensă

De un an, situaţia palestinienilor s-a înrăutăţit semnificativ. Cauzele: alegerea Hamas, masivele operaţiuni militare israeliene în Gaza, lupta internă pentru putere între grupările rivale palestiniene. Din acest motiv, europenii şi americanii încearcă acum să revigoreze Cvartetul. Iniţiativa aparţine cancelarului german, Angela Merkel, a cărei ţară deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene. Reprezentantul Bruxellesului la discuţiile de azi de la Washington, ministrul german de externe, Frank Walter Steinmeier, crede că reuniunea de azi trebuie să însemne startul unui proces diplomatic de amploare:

”Mă bucur că o asemenea întrevedere are loc în primul rând. Acum şase luni nici măcar nu se punea problema reluării acestor convorbiri. Din partea germană, noi am făcut eforturi mari pentru a facilita o astfel de întâlnire.”

Şansele de succes nu sunt, totuşi, foarte mari. Ministrul german de externe îşi face însă speranţe: ”Avem măcar motiv să credem că putem să sprijinim reluarea procesului de pace din Orientul Mijlociu, printr-o implicare masivă a comunităţii internaţionale.”