O precizare modestă despre Muzeul Comunismului

S-a făcut caz de respingerea unei iniţiative legislative referitoare la înfiinţarea unui Muzeu al Comunismului. Dar cei care şi-au exprimat nemulţumirea au făcut-o în necunoştinţă de cauză. În realitate nu exista, pur şi simplu, niciun proiect de muzeu şi, prin urmare, Parlamentul nu a respins nimic altceva decât o hârtie fără nicio acoperire faptică.

Ideea fusese lansată mai demult de Vladimir Tismăneanu, dar se lovise de gelozia Anei Blandiana, (care contribuise în mod esenţial la înfiinţarea Memorialului de la Sighet). În fine, după ce fostul preşedinte al Institutului Memoriei (numele s-a tot schimbat prin reorganizare) făcuse o mulţime de diligenţe pentru a împăca susceptibilităţile de tot felul, se vădise că mai sunt multe alte obstacole materiale greu de trecut. De fapt, din câte se ştie, nu s-a ajuns niciodată până la faza unui proiect în adevăratul sens al cuvântului, unul care să includă un concept perfect definit şi mijloacele de realizare. Iar când iniţiativa legislativă a fost depusă la Parlament, guvernul Ungureanu, care nu avea absolut niciun motiv să se opună, a dat aviz negativ de conivenţă cu autorii ideii, care nu mai intrevedeau posibilitatea practică de a dezvolta proiectul aşa cum îl gândiseră iniţial.

Aşadar, în momentul în care proiectul a fost respins în Parlament de noua majoritate, nu mai exista nici vechea echipă de la Institutul de Cercetare a Comunismului, după cum nu exista niciun proiect. Teoretic dacă lucrurile ar fi decurs în mod normal, proiectul depus din timp ar fi trebuit dezbătut în comisiile de specialitate ale parlamentului cu audierile iniţiatorilor şi ale altor specialişti interesaţi, dar acest lucru nu s-a întâmplat, căci din ideea dintâi rămăsese doar o procedură parlamentară de îndeplinit. Cine să pună pe picioare un Muzeu al Comunismului dacă nu mai era nimeni care să asume personal acest proiect?

Să pui pe picioare un Muzeu al Comunismului este o idee bună, dar mai importante decât ideea în nuditatea ei bine intenţionată sunt conceptul care îl susţine şi deopotrivă sentimentul care îl animă. Cei care se arată interesaţi ar putea contribui la conturarea unui proiect, a cărui moarte este deplânsă acum, mai înainte de a se fi născut.

Abia de aici înainte, după ce neînţelegerile au fost risipite, se vădeşte adevărata dificultate, căci un Muzeu al Comunismului ar trebui să incorporeze o viziune puternică şi convingătoare, una capabilă, fară concesii morale, de a se insera într-o meditaţie mai amplă asupra istoriei. Prima dificultate şi poate cea mai greu de depăşit ar fi proiectarea unei lumini nemiloase asupra propriei societăţi şi a propriilor subterfugii morale. Or, efortul acesta s-a vădit, mereu, prea mare pentru o lume care a preferat o viziune confortabilă şi lipsită de mari ambiţii.