1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O zi neagră pentru presa din Turcia

Daniel Heinrich / vd29 octombrie 2015

Raziile desfăşurate în sediile Ipek Holding, nu sunt decât începutul, spun unii turci, pe fondul temerii partidului lui Erdogan că ar putea pierde multe voturi.

https://p.dw.com/p/1GwW7
Imagine: picture-alliance/AP Photo

În inima metropolei Istanbul au avut loc scene dramatice în fața clădirii grupului media Koza-Ipek, cu orientare anti-guvernamentală. Când forțele speciale ale poliției au luat cu asalt clădirea, angajații au început să se apere. În lipsă de alternativă, aceştia din urmă au folosit umbrele şi alte obiecte pe care le-au avut la îndemână, pentru a ţine la distanţă forţele de securitate. Jurnalul Bugün TV a fost transmis în direct până când poliția a întrerupt legătura.

Aparatul de stat din Turcia pare că şi-a pierdut nervii, în contextul alegerilor parlamentare care urmează să aibă loc duminica viitoare. Partidul de guvernământ, AKP-ul lui Erdogan, a început să facă serios curăţenie în ogrăzile oponenţilor politici, indiferent cine sunt aceştia: partidul kurd PKK, Stat Islamic sau instituţii de presă critice la adresa guvernului.

Kristian Brakel conduce Fundaţia Heinrich-Böll din Istanbul. În cadrul unui interviu acordat DW, acesta a declarat că ofensiva autorităţilor împotriva unuia dintre ultimele posturi de televiziune care critică guvernul reprezintă un trist apogeu al demersurilor de ciuntire a libertăţii presei în Turcia. "Libertatea presei din Turcia este de multă vreme atacată de către stat. În acest fel a fost încurajată apariţia unei atmosfere în care presa naţionalistă şi apropiată de AKP îi consideră pur şi simplu proscrişi pe criticii guvernului".

Reacţie de panică

Prin urmare, libertatea presei trece prin vremuri grele în Turcia. Organizaţia Reporteri fără Frontiere a plasat Turcia pe locul 149 din 180, după Republica Democratică Congo şi Rusia, într-un clasament privind libertatea mass-media.

Türkei stellt Medienkonzern unter staatliche Aufsicht - Proteste
Imagine: picture-alliance/AP Photo

Opoziţia a condamnat ferm acţiunea autorităţilor, cu precădere CHP, formaţiune de centru-stânga. În pofida ponderii enorme a AKP în regiune, Hüsnu Bozkurt, parlamentar CHP din Konya, Anatolia Centrală, a declarat răspicat că "raziile care au avut loc vizează nu doar presa, ci democraţia însăşi". În opinia lui Bozkurt, modalitatea în care guvernul atacă jurnaliştii critici reprezintă o reacţie de panică a celor care, "după cei 13 ani în care s-au aflat la putere, încep să realizeze că vremea lor s-a încheiat".

Erdogan versus Gülen

Cu toate acestea, nici Bugün TV, nici Kanaltürk nu sunt bastioane de jurnalism independent. Ambele posturi aparţinând grupului Ipek fac parte dintr-un conglomerat de 22 de companii. Grupul media aparţine mişcării musulmane Hizmet, numită şi Mişcarea Gülen, datorită apropierii de predicatorul Fetullah Gülen.

Gülen, cândva unul dintre apropiaţii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, mai ales când a fost vorba de combaterea inconfortabilei opoziţii, a devenit un duşman de seamă al actualului lider de la Ankara. Erdogan îl acuză pe Gülen că ar fi vrut să răstoarne guvernul turc, prin infiltrarea în poliţie şi justiţie. Kristian Brakel precizează că, de când relaţia celor doi s-a deteriorat, Erdogan depunde eforturi susţinute de subminare a susţinerii de care Mişcarea Gülen se bucură în Turcia.

Hüsnu Bozkurt a spus la rândul său că, "după 12 ani de colaborare cu AKP, Gülen şi oamenii săi încep să vadă ce se întâmplă când nu eşti de partea guvernului în Turcia".