1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

ONU adoptă o rezoluţie pentru încetarea abuzului femeilor în regiunile de război

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu20 iunie 2008

Consiliul de Securitate al ONU a cerut comunităţii internaţionale să depună eforturi pentru încetarea abuzurilor sexuale la adresa femeilor în regiunile de război. O rezoluţie în acest sens a fsot adoptată la New York.

https://p.dw.com/p/ENS3
Imagine: DW

După o dezbatere publică mediată de secretarul de stat american, Condoleezza Rice, documentul a fost adoptat prin consens de toţi cei 5 membri permanenţi.

Rezoluţia cere tuturor părţilor implicate în conflicte armate să ia măsuri pentru ca militarii să nu mai abuzeze sexual de femei şi fetiţe, ci să le protejeze pe acestea. Şi abuzurile proferate de soldaţii ONU în misiunile lor au fost condamnate.

"Unul din cele mai importante feluri în care ne putem măsura sistemul de valori la nivel internaţional este modul în care reuşim să protejăm şi să facem dreptate pentru cei mai slabi şi vulnerabili membri ai comunităţii noastre. Când femei şi fetiţe cad victime violurilor, comunitatea internaţională nu poate privi cu mâinile în sân. Este responsabilitatea noastră să fim avocaţii şi protectorii lor", a spus şeful diplomaţiei americane.

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, prezent la dezbaterile Consiliului de Securitate, a anunţat măsurile pe care le va lua forul aflat sub conducerea sa.

"Scopul este să combatem toate manifestările violente la adresa femeilor şi fetiţelor, în primul rând, bineînţeles, abominabilele violuri în conflicte armate. De aceea voi numi un emisar umanitar la nivelul secretariatului general al ONU, a cărui singură misiune va fi lobby-ul petru încetarea violenţei împotriva femeilor".

La reuniune s-a aflat şi fostul comandant al trupelor ONU în Republica Democrată Congo, generalul maior Patrick Cammaeert, el făcând o serie de declaraţii şocante.

"Probabil că a devenit mai periculos să fii femeie într-o regiune de conflict, decât să fii soldat în forţele armate combatante. Dumneavoastră sunteţi Naţiunile Unite, iar Dumneavoastră aveţi datoria de a face ceva pentru a eradica aceste practici îngrozitoare în regiunile de război".