1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Prioritățile nepotrivite ale Germaniei

Felix Tamsut
19 septembrie 2020

Zeci de mii de suporteri ai echipelor de fotbal din Bundesliga sunt pregătiți să se întoarcă pe stadioane. Însă cluburile și autoritățile germane trebuie să își stabilească prioritățile, afirmă Felix Tamsut. 

https://p.dw.com/p/3iiGS
Fotbalul cu suporteri este indiscutabil mult mai frumos. Însă riscant, potrivit unor experți
Fotbalul cu suporteri este indiscutabil mult mai frumos. Însă riscant, potrivit unor experțiImagine: Reuters/H. Hanschke

Israel, țara mea natală, a fost cândva catalogată drept una dintre cele mai sigure din lume din perspectiva menținerii sub control a pandemiei de Covid-19. Însă, considerând că au învins virusul, autoritățile israeliene au permis ca multe aspecte ale vieții să revină practic la normal. După un număr record de infecții - aproape 5.000 pe zi - Israelul a devenit prima țară dezvoltată ce impune un al doilea ”lockdown”. 

În Germania, fanii ar urma să se întoarcă pe stadioanele din Bundesliga, responsabilii politici din cele 16 landuri federale permițând umplerea arenelor în proporție de până la 20 la sută din capacitate. Deciziile finale vor fi lăsate la dispoziția autorităților locale de sănătate, luându-se în considerare conceptele de igienă ale cluburilor și numărul infecțiilor din diferite regiuni ale țării. 

Aceasta este o veste bună pentru mulți fani care doresc să revină pe stadion. Se pune însă întrebarea dacă regulile de distanțare socială – obligatorie pentru toată lumea - pot fi respectate în timpul unui eveniment fotbalistic.  

Felix Tamsut, DW
Felix Tamsut, DW

Această decizie nu este problematică din perspectiva distanțării sociale. Este vorba despre alte aspecte. La începutul acestui an, liga germană de fotbal (DFL) a fost lăudată pentru conceptul său de igienă ce a permis Bundesligii să încheie sezonul trecut aproape fără nicio întrerupere, chiar dacă meciurile s-au jucat cu ușile închise.

Garantarea revenirii fotbalului a fost fără îndoială o realizare importantă. Totuși, chiar dacă totul s-a desfășurat conform planului, nu trebuie uitat riscul asupra sănătății jucătorilor, personalului sau jurnaliștilor. Chiar dacă nu a fost mare, riscul rămâne risc, mai ales dacă ținem seama de cantitatea de cunoștințe despre virus de la acea vreme – sau, mai precis, de lipsa acestora.

Revenirea fanilor pe stadioane în prima etapă a noului sezon Bundesliga este un pariu asemănător. Cluburile afirmă că vor face tot ce le stă în putință pentru a asigura respectarea regulilor de igienă. Însă, în timpul primei runde a Cupei Germaniei, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, fanii au putut fi văzuți cântând și strigând în locuri în care au avut voie să participe în număr mare.

Să fim clari: chiar dacă depinde de fiecare dintre noi să respectăm regulile, responsabilitatea pentru asigurarea sănătății și condițiilor sanitare revine în primul rând autorităților, cluburilor și ligii. Dacă aceste condiții nu pot fi garantate, miile de fani nu au ce căuta pe stadioane. 

Vorbește de la sine faptul că DLF este pe punctul de a-și asuma riscuri de dragul obținerii de venituri suplimentare. Și nu este prima instituție ce pune pe primul loc profiturile. Este păcat că autoritățile încă nu le trag la răspundere pentru aceasta. 

Să fim clari, cluburile care îi sfătuiesc pe fani să nu folosească mijloacele de transport în comun, ci să folosească alte mijloace pentru a veni la stadion nu reduc riscurile. Nu este suficient ca organizatorii să marcheze scaunele și să înregistreze datele personale ale fanilor pentru a preveni potențialele infecții. Nu-i suficient că reprezentanții cluburilor obligă fanii să poarte măști chiar și atunci când acestea sunt în măsură să forțeze aplicarea regulii. 

Este nevoie doar de o persoană infectată care să nu respecte regulile pentru ca situația să devină un dezastru, atât în ceea ce privește sănătatea spectatorilor, cât și reputația fotbalului profesionist în societatea germană.

Există destul de multe diferențe obiective între Israel și Germania, dar în multe privințe, deciziile luate de către autorități îmi amintesc de țara natală în cel mai rău mod posibil. Nu pot decât să sper că rezultatul va fi diferit în Germania și că fotbalul nu va deveni unul dintre motivele pentru care guvernul ar reimpune restricții după o creștere a infecțiilor.

Dar, personal, nu sunt convins că se va întâmpla astfel.