Croșee electorale de dreapta și de stânga

Maia Sandu a intrat în ring și a pierdut demn, dar rău tumefiată, primele runde. Apoi a rezistat ani la rând durelor serii de pumni aplicați aspirațiilor basarabene de mafioții pro-ruși ai lui Plahotniuc și Dodon. În fine, a lovit brusc și cu sete și a pus mafia la pământ, scoțând Moldova câștigătoare a dreptului de a o apuca spre vest și spre statul de drept.  

Astfel,  Moldova bate mai nou la ușa democrației liberale reale și o deschide pe a națiunilor civilizate. Unde a intra și a rămâne presupune ca Maia Sandu să-și procure și o majoritate parlamentară pro-europeană și capacitatea de a rezista provocărilor putiniste (în genul amenințării cu bombă întrerupând alegerile de la consulatul din Frankfurt) care, cert, vor urma. În răstimp, alții, mai mari și mai puternici, și-au pregătit, tot la urne, ieșirea din lumea întâi. 

Declinul Americii din unghiul acuzatei fraude

În cauză e incapacitatea Americii de a se adecva cerințelor democratice de bază ale unei prese oneste, care să depășească barierele ideologice și părtinirile belicoase, spre a reflecta neutru și corect problemele țării. Una din cele cu potențialul coroziv cel mai amplu e contestarea masivă a alegerilor de către republicani. Care, în numele celor aproape 71 de milioane de alegători ai lui Donald Trump, consideră că scrutinul prezidențial american nu s-a derulat corect și acuză corupția instituțională, serviciile secrete și programe informaționale utilizate și în lumea a treia, de pildă în Venezuela, întru masiva fraudare a alegerilor.

Echipa juridică a președintelui în exercițiu afirmă, în context, că ar poseda probe și mărturii sub jurământ, dovedind fără echivoc ”o fraudare” de proporții a alegerilor în mai multe state cheie, mai cu seamă prin programe de software. Una de-o amploare care ar invalida rezultatul cursei prezidențiale câștigate, potrivit presei, de candidatul democrat, Joe Biden.  

În ce măsură aceste dovezi și mărturii chiar există, fiind acceptate și evaluate de către judecători, astfel încât să răstoarne rezultatul estimat în prezent, rămâne de văzut. N-ar fi prima oară când în SUA se contestă rezultatul unei competiții electorale. S-au adresat tribunalelor în repetate rânduri perdanți ai ambelor partide și independenți. Cu două decenii în urmă, un litigiu după o cursă strânsă a reclamat vreo 40 de zile biblice spre a fi tranșat. 

Nerăbdarea bizară a presei, parte a problemei

Or, de această dată, presa mainstream îi cere imperativ lui Donald Trump să arunce prosopul. Și să-l arunce pe loc. Pentru că ar fi mare nevoie de pace. E vorba, nota bene, de același peisaj mediatic american, preponderent de stânga,  pe care președintele Franței îl acuză ”de legitimare a violenței” teroriste islamiste. Iar celebri jurnaliști progresiști, precum Glenn Greenwald care, ca Mathew Yglesias despărțindu-se de Vox, a demisionat de la "The Intercept", un proiect al cărui cofondator este, după ce i s-a forfecat un articol de investigație critic la adresa lui Joe Biden, i-a aplicat un croșeu de stânga, învinuindu-l de cenzură. Potrivit acestor mass-media, contestările ar fi ”ridicole”. Iar democrația americană ar funcționa de minune - altfel decât în 2016, când, fără probe, căutate apoi ani la rând, în zadar, aceeași presă a vehiculat ca ”fapt” presupusa complicitate a lui Trump cu Rusia, considerând că statul american începe să fie ”fascist”.  

Dar atunci nu e clar de ce acest tip de mass-media din alianța sprijinindu-l pe Joe Biden dă semne că se teme de verificări judiciare? De ce preferă să adreseze stăruitoare apeluri republicanilor, cărora le cere ultimativ să-l abandoneze instantaneu pe Trump, fără să mai urce în ring și fără să mai aștepte verdictul justiției?   

Tocmai astfel de inconsistențe, care nu sunt, din păcate, minore sau izolate, ci majore și circulând abundent, alături de teorii ale conspirației de stânga și de dreapta, în social media, sapă de zor și eficient la temelia încrederii în elita și în instituțiile statului de drept american. Or, nicio democrație polarizată, rău învrăjbită și profund scindatăâ, nu rezistă ad infinitum la asemenea cronică, amplă și savant întreținută mefiență, perpetuu și sistematic sporită.

Quo vadis, America?

În Dilema veche, politologul româno-american Alin Fumurescu, profesor la Universitatea din Houston, admite că ”politicienii, experții, sondajele și social media” s-au înșelat din nou, pentru a doua oară în patru ani, ”când virtualul s-a dovedit a fi deconectat de real”, de vreme ce ”pârdalnica asta de realitate...refuză să asculte” de ei. Astfel, ”mult anticipatul „val albastru” (democrat) ce urma să măture America de la Coasta de Est la cea de Vest, asigurându-i lui Biden o victorie confortabilă, iar democraților întărirea majorității în Camera Reprezentanților și o majoritate în Senat, s-a încăpățînat să nu se materializeze”. 

Totuși, potrivit lui, nu e cazul să ne fie frică, fiindcă ”America nu pică”. Și ”nu se va duce de râpă” cât timp, vorba unei glume, n-are, ca românii, o diasporă, să-i ajute pe Klaus Iohannis (aș adăuga-o și pe Maia Sandu) să câștige alegeri. Abia când vor emigra la Beijing ar trebui să ne alertăm.  Căci, potrivit optimistului profesor de la Houston, ”sistemul american a fost gândit de către o mână de oameni în așa fel încât să reziste acestor șocuri. Și rezistă”. 

Or, ce să vezi. Părinții Constituției americane n-au prevăzut varii pariuri. N-au prevăzut pandemia. Sau o presă care, militantă fiind, să-și abandoneze datoria de a relata și analiza fapte și de a nu dezinforma sau cenzura; nici votul masiv prin poștă, greu de controlat, ori suspendări suspecte de numărători de voturi și inși care să nu se poată legitima înainte de sufragiu. N-au anticipat nici societatea informațională, cu social media care să încline balanța și cu programe de software, în stare, teoretic, să mute voturile de la o tabără la alta, ca să-l transforme cât ai zice pește pe orice dictator în ”onest” câștigător de alegeri trucate. 

Sigur, Biden n-a dat semne că ar fi un potențial tiran. Iar Trump și-a infirmat ani la rând reputația falsă de a fi un dictator. Dar în ambele tabere a luat o perceptibilă amploare oboseala democrației. Constantă a rămas doar înșelătoarea convingere potrivit căreia, orice ar fi și orice s-ar întâmpla, votul ”e sfânt” și deci ”n-are să ne fie frică”, fiindcă farul global al democrațiilor ”nu pică”.  Or, scriam, la final de octombrie, pe baza gravelor suspiciuni planând asupra serviciilor secrete, presei și rețelelor sociale, că ”democrația americană, cu voie de la Silicon Valley, e pe drumul prefacerii ei în republică bananieră”. 

Îmi doream să mă văd infirmat. Îmi confirmă diagnosticul, mai nou, istoricul Victor Davis Hanson, în National Review, într-un comentariu intitulat ”An Election Day Bridge Too Far”/”Un pod prea îndepărtat în zi electorală”. Potrivit profesorului de la Universitatea Stanford, SUA au devenit ”un stat al lumii a treia, cu legi maleabile, cu o constituție inertă, cu voturi care nu pot fi certificate rezonabil într-un răstimp rezonabil, cu o media care masează știrile în loc să le relateze și cu sondaje care încearcă să moduleze în loc să prezică votul probabil”.

Cum a ajuns America în acest punct? Între altele, pe calea credulității, a ispitelor marxiste, a politicilor identitare, de stânga și de dreapta, ca și a deceniilor de dezinformări kaghebiste. Cele care în fine, slavă Cerului, au încetat, pe moment, să-și mai facă efectul în Republica Moldova.