1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UEFA - pe contrasens în pandemie

Jens Krepela
3 iulie 2021

Virusul iubește Campionatul European de Fotbal: lume multă, călătorii dese, multe posibilități. UEFA își declină răspunderea privind combaterea pandemiei şi este complet greșit, crede jurnalistul DW Jens Krepela.

https://p.dw.com/p/3vzSL
Tribunele pline la meciul Cehia-Danemarca de la Campionatul European
Tribunele pline la meciul Cehia-Danemarca de la Campionatul EuropeanImagine: Valetin Ogirenko/Getty Images

Spectatori pe stadioane sau chiar stadioane pline la EURO 2020, după un sezon plin de partide-fantomă care le-au conferit suporterilor, încă de la început, un sentiment straniu, în ciuda entuziasmului lor. Să fie acum prezența în arene o idee bună? Nu este. Între timp, știm asta.

Autoritățile sanitare din Finlanda și Danemarca raportează noi focare de corona. Anchetele epidemiologice îi indică limpede pe microbiștii care au vizionat meciurile pe stadioane. În Scoția sunt aproximativ 1500 de cazuri. „Da, bineînțeles că suntem îngrijorați“ a declarat Hans Kluge, responsabil pentru Europa la Organizația Mondială a Sănătății.

Socoteala încă nu s-a încheiat

Nu mai sunt multe meciuri, dar cele care au rămas sunt dure. În ciuda incidenței din nou în creștere în Marea Britanie, 60.000 de suporteri vor asista pe Webmley la cele două semifinale și la partida finală. La presiunile UEFA. Este o enigmă de ce guvernul de la Londra permite ocuparea aproape în totalitate a tribunelor și reguli speciale pentru mii de oaspeți VIP în timp ce relaxarea măsurilor anti-corona a fost deocamdată anulată. 

Jens Krepela
Jens Krepela

Un conflict cu UEFA ar afecta cumva posibila ambiție a britanicilor de a găzdui Cupa Mondială 2030? Stadionul, ca sursă de infectare, ar putea juca în cotinuare un rol minor. Dar suporterii trebuie să se deplaseze la stadion cu trenul sau cu autobuzul. Oamenii se înghesuie la intrare, iar după meci sărbătoresc împreună. „Nu trebuie să se gândim doar la stadioane”, a spus responsabilul OMS pentru situații de urgență în Europa, Catherine Smallwood. 

Regulile sunt reduse la absurd

Făcând abstracție de contaminare, semnalul transmis populației este unul greșit. Cum le explici elevilor că, până anul viitor, sunt obligați să poarte mască și să respecte regulile de distanțare la orele de curs, în timp ce, în altă parte, mii de microbiști jubilează și se îmbrățișează? 

Tinerii din Germania ajung la ciocniri cu forțele de ordine când se răzvrătesc față de măsurile anti-corona, dar când vine vorba de fotbal nu mai contează că fanii de pe stadion nu poartă mască. Este greu de înțeles.

Iar UEFA? În culise, UEFA amenință și face lobby pentru umplerea stadioanelor și ocolirea actualelor reguli de carantină. Interesul economic primează. În replică la criticile dure, inclusiv din partea OMS, UEFA face pe naiva și își declină răspunderea.

„Măsurile de combatere a pandemiei sunt stabilite cu fiecare autoritate locală pentru sănătate publică, în acord cu regulile acestora", afirmă UEFA. Ministrul federal de Interne, Horst Seehofer, a calificat drept „absolut iresponsabil" comportamentul UEFA.

Faptul că politicienii iau poziție abia după ieșirea naționalei Germaniei din campionat s-ar putea să fie o mișcare tactică. În principiu, Seehofer are dreptate. Ca organizator al Campionatului European, UEFA ar fi trebuit să facă mai mult. Ar fi trebuit să se concentreze asupra combaterii pandemiei și să reducă numărul de suporteri prezenți pe stadioane. În pandemie, competițiile sportive sunt greu de gestionat.

Tokio - un bun exemplu?

Cum funcționează ne arată organizatorii celui mai mare eveniment sportiv din lume: Jocurile Olimpice de Vară. Întrecerile de la Tokio ar putea deveni „competiții fantomă“ din cauza creșterii numărului de infectări.

„Există posibilitatea desfășurării Jocurilor fără spectatori“,  a afirmat premierul nipon Yoshihide Suga. „Pentru noi, sănătatea și siguranța cetățenilor japonezi are prioritate“, a adăugat el. Nu pare că japonezii sunt dispuși să cedeze vreunor presiuni din partea Comitetului Internațional Olimpic. Bravo lor!