1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Opoziţia face presiuni asupra preşedintelui Ahmadinejad

20 iulie 2009

Clericul Rafsanjani şi-a exprimat înţelegerea pentru solicitările protestatarilor. El este primul reprezentant al înaltei clase politice care declară public că Iranul este zguduit de o criză politică

https://p.dw.com/p/IsxU
Fostul preşeinte al Iranului, clericul Akbar Hashemi Rafsanjani
Fostul preşeinte al Iranului, clericul Akbar Hashemi RafsanjaniImagine: AP

Chiar dacă Iranul este aparent liniştit, după rugăciunea de vineri de la Teheran, ţara pare a fi mai puternic scindată ca niciodată. Laureata premiului Nobel pentru pace, Shirin Ebadi a calificat într-un interviu acordat revistei germane "Der Spiegel" că predica fostului preşedinte Rafsanjani este "un eveniment istoric pentru toată lumea islamică". Pe de altă parte însă, redactorul şef al cotidianului iranian "Keyhan", Hossein Shariatmadari, a calificat predica drept o încălcare a legilor islamice. "Rafsanjani protejează criminali", spune Shariatmadari.

Cu toate că fostul preşedinte al Iranului, Ali Akbar Hashemi Rafsanjani a ezitat mult timp să ia poziţie faţă de evenimentele care au urmat alegerilor din iunie, acum, după predica de vineri, Rafsanjani a preluat un rol cheie pe scena politică iraniană. Fostul preşedinte s-a declarat deschis împotriva actualului preşedinte Mahmoud Ahmadinejad şi a protectorului său, ayatollahul Ali Khamenei. Cuvântarea lui Rafsanjani - care a citat din sfaturile profetului Mahomed - este de fapt un apel adresat preşedintelui Ahmadinejad de a se retrage din funcţie.

Rafsanjani se îndreaptă împotriva ayatollahului Khamenei şi preşedintelui Ahmadinejad
Rafsanjani se îndreaptă împotriva ayatollahului Khamenei şi preşedintelui AhmadinejadImagine: dpa

"Dacă vezi că poporul te doreşte şi îşi exprimă această dorinţă prin vot majoritar, atunci trebuie să accepţi că trebuie să conduci să te ocupi de problemele lui. Dacă poporul însă nu te urmează şi apar probleme, atunci lasă-i. Dumnezeu va găsi pentru tine o altă îndatorire", a spus Rafsanjani.

În săptămânile care au trecut au circulat în Iran multe zvonuri potrivit cărora Rafsanjani - adversar declarat al preşdintelui Ahmadinejad - a format alianţe secrete pe scena politică. Clericul este preşedintele Consiliului de Experţi al Iranului, compus dintr-un gremiu de 86 de teologi care au împuternicirea de a schimba, la nevoie, liderul religios al ţării.

Chiar dacă o schimbare a liderului religios iranian ar fi un act fără precedent în istoria ţării, în presa iraniană apar tot mai mutle speculaţii în acest sens. Credibilitatea ayatollahului Khamenei este compromisă de când a acceptat, fără rezerve, rezultatul alegerilor prezidenţiale. Ca urmare, se pare că Rafsanjani încearcă să obţină majoritatea în Consiliul Experţilor pentru a reuşi să împiedice preluarea puterii de către actualul preşedinte al Iranului, Mahmoud Ahmadinejad.

Autori: Ulrich Pick/ Maria Pascu

Redactor: Medana Weident