1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Paralele inegale

Victor Iulian Tucă13 decembrie 2007

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a avertizat asupra populiştilor deghizaţi in democraţi care s-ar regăsi peste tot în Uniunea Europeană.

https://p.dw.com/p/CbDJ
Adrian SverinImagine: dpa

Mult mai periculoşi decât partidele extremiste ar fi, în opinia lui Severin, partidele populiste şi reprezentaţii acestora. Fără să distingă prea mult, Adrian Severin a declarat la Strasbourg că populiştii „deghizaţi în democraţi slăbesc instituţii democratice şi relativizează bazele democratice, creând mediul cel mai favorabil pentru extremism".

Continuând pe acelaşi ton, eurodeputatul român a dat exemplul unui primar care ridică oamenii împotriva imigranţilor, pretinzând că imigraţia este sursa insecurităţii sau pe un altul care îşi declară oraşul liber de străin. Acelaşi deputat a înfirat de la tribuna înaltului for european şi pe preşedintele Băsescu… „un şef de stat care vorbeşte de Parlament ca de o adunătură de nelegiuiţi, instigând poporul la răscoală împotriva legislatorilor şi glorificând o democraţie fără opoziţie şi fără partide”. Fără să-i pronunţe numele, aluzia a fost cât se poate de transparentă şi a produs rumoare, mai ales printre deputaţii PD-PLD, luaţi pe nepregătite de un asemenea atac „colegial” .

Dar paralela cu preşedintele României nu-şi are locul aici: adesea sub paravanul instituţiilor democratice, apar nume care trec mereu pe la parchet sau tribunale. Unii ajung şi în Parlament şi sub pretenţia că reprezintă poporul, ei nu fac decât să-şi urmărească propriile interese. Vile de protocol, apartamente la hotel pe bani publici sau încercarea de modificare a Codului de Procedură Penală pentru a nu se mai repetă cazul Remeş, prins în flagrant când tocmai se tocmea pe ţuici şi caltaboşi, sunt numai câteva exemple despre cum se „construieşte democraţia” în România. Preşedintele Băsescu nu se referise în ansamblul său ci numai la anumiţi reprezentanţi din Parlamentul de la Bucureşti.

Pe acelaşi ton ridicat, Adrian Severin a concluzionat: „populiştii mai mult decât radicalii politici sunt în prezent primii duşmani ai democraţiei, din moment ce aceştia subminează democraţia din interior şi fabrică, prin folosirea intenţionat greşită a regulilor democratice şi înşelarea opiniei publice, „frânghia de care va atârna democraţia”.

Severin ar trebui să ştie că nu dă bine la imaginea PSD-ului să vorbeşti de funie în casa spânzuratului.