1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Partidă finală în negocierile privind Brexitul

17 octombrie 2018

Premierul britanic va urca din nou pe scena summitului european. Însă aplauzele vor fi timide, de vreme ce un acord privind Brexitul stă sub semnul întrebării. Mulţi îşi pun speranţa în discuţiile din noiembrie.

https://p.dw.com/p/36fwP
Imagine: Reuters/F. Lenoir

Se deschide cortina marii finale în negocierile pe marginea Brexitului, care ţin cu sufletul la gură atât Uniunea Europeană, cât şi Regatul Marii Britanii, începând din iunie 2016.

În debutul summitului european, premierul Theresa May, pentru care ar putea fi ultima apariţie pe scena de la Bruxelles, îşi va expune din nou viziunea asupra ieşirii ţării sale din Uniunea Europeană.

Potrivit presei britanice, May nu va veni în faţa celor 27 de şefi de guverne europene cu propuneri noi, nefiind prevăzute discuţii şi cu atât mai puţin negocieri cu premierul Marii Britanii.

Va urma apoi intervenţia negociatorului european al Brexitului, Michel Barnier, care va sintetiza stadiul discuţiilor.

Apoi, cele 27 de state membre ale UE vor reitera că doresc un acord de ieșire adecvat cu britanicii şi că nu vor să sacrifice principii cum ar fi piața internă a UE.

Se va decide apoi dacă drama va ajunge la următorul act, respectiv dacă exasperantul Brexit se va regăsi pe agenda summit-ul special al UE, planificat la jumătatea lunii noiembrie.

Acesta este programul summitului european de astăzi, potrivit invitaţiei adresate de preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, membrilor UE.

Episodul următor în noiembrie?

Potrivit premierului Theresa May, guvernul britanic şi Uniunea Europeană sunt foarte aproape de un acord, motiv pentru care executivele francez şi german iau în calcul noi discuţii pe marginea Brexitului în luna noiembrie.

Însă este greu de estimat dacă luna viitoare se va găsi o soluţie pentru încheierea negocierilor atât de anevoioase.

În context, premierul irlandez Leo Varadkar, a cărui republică insulară este afectată cel mai puternic de Brexit, alături de Marea Britanie, a adus în discuţie organizarea unui summit inclusiv în luna decembrie.

"Uniunea Europeană este relativ relaxată", a declarat un diplomat european cu rang înalt, bun cunoscător al jocurilor de culise. "Negociem până când britanicii încheie tot ce e de încheiat. Acest lucru depinde în principal de procesele şi calendarul parlamentului britanic".

Parlamentul de la Westminster trebuie să voteze un eventual acord privind Brexitul. Momentan, premierul conservator Theresa May, care depinde de voturile unioniştilor nord-irlandezi, nu deţine majoritatea pentru nicio variantă de acord. Clară nu este decât data ieşirii Marii Britanii din UE: 29 martie 2019.

Totul sau nimic?

Dacă nu se va obţine un acord nici după a treia, a patra sau a cincea rundă de negocieri, Uniunea Europeană are soluţii de rezervă, au declarat în marja summitului de miercuri reprezentanţi ai mai multor guverne europene.

Franţa a anunţat deja că în porturile din nordul ţării şi la Canalul Mânecii urmează să fie amplasate posturi de control al frontierei.

Ambele tabere îşi exhibă în prezent talentul teatral pentru a-şi impresiona partenerii de negocieri. Cine face primul pas înapoi? Aceasta este întrebarea crucială.

La sfârșitul săptămânii, negociatorii au convenit asupra unui proiect comun, care după scurt timp a fost respins de Londra. De atunci, nu se mai negociează, cel puţin nu oficial. Oficiali europeani spun însă că în spatele cortinei tratativele continuă neobosit.

Un diplomat german a declarat în ajunul summitului că 90% din acordul de ieșire și o declaraţie privind viitorului politic sunt gata. Un aspect decisiv rămâne controversa privind granița terestră dintre Republica Irlanda (UE) și Irlanda de Nord (Marea Britanie).

Granița ar trebui să rămână invizibilă pentru a nu pune în pericol pacea din Irlanda de Nord, afectată în trecut de război civil.

UE propune menținerea Irlandei de Nord în cadrul de reglementare al UE pentru moment și relocarea în mare a noii frontiere, între Irlanda de Nord și Marea Britanie. Această variantă este respinsă de premierul britanic prin artificii teatrale referitoare la unitatea "regatului nostru".

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.